“Unirea cu România, singura salvare!“

Unirea politică a Republicii Moldova și României prin contopirea într-un singur stat, în frontierele „de jure” (de drept) actuale (ceea ce implică preluarea de către noul stat a problemei transnistrene și a legăturilor acesteia cu Federația Rusă) și indiferent de situația politico-administrativă a unităților teritoriale actuale, care pot fi păstrate sau reformate în cadrul noului stat;

Unirea politică a Republicii Moldova și României prin contopirea într-un singur stat, în frontierele „de facto” (de fapt) actuale (ceea ce implică renunțarea noului stat la teritoriul controlat de statul auto-procamat al Transnistriei, acesta avînd atunci de ales între independență, alipirea la Ucraina sau alipirea la Rusia: această variantă a fost denumită de presă „planul Belkovski”);

Unirea politică a Republicii Moldova și României prin contopirea într-un singur stat, în frontiere stabilite printr-un tratat internațional după un schimb teritorial cu Ucraina, bazat pe menținerea suprafeței actuale a Ucrainei (adică a echivalenței între suprefețele schimbate) în care teritorii de pe malul stîng al Nistrului ar fi cedate acesteia în schimbul raionului Reni, fîșiilor de teritoriu din Bugeac situate la sud sau est de calea ferată Reni-Tighina și insulelor dunărene Maican și Limba de pe brațul Chilia[25]: această variantă a fost denumită de presă „planul Andronic-Dungaciu-Filat”);

Unirea politică a Republicii Moldova și României prin federalizarea celor două state (care și-ar păstra fiecare suveranitatea) într-o comunitate economică, monetară, vamală și militară (această variantă este inspirată din ideia „un popor, două state” a lui Mircea Snegur);

Unirea excluziv culturală, nu politică nici teritorială, prin care cele două state ar fi menținute în hotarele și alianțele lor actuale, dar prin care populația din Republica Moldova ar fi constituțional recunoscută ca fiind română, astfel ca și moldovenii, aidoma rușilor, ucrainenilor sau bulgarilor, să aibă dreptul de a se socoti membrii unui popor, vorbitorii unei limbi și vectorii unei culturi depășind hotarele Republicii, fără a fi siliți, pentru a avea acest drept, să fie socotiți „minoritate” în propria lor țară, cum este cazul celor care se declară „români” în sistemul actual.

„Republica Moldova în cei 20 şi ceva de ani de independenţă aşa şi a rămas, o zonă gri. Chiar dacă ne-am străduit, eu personal m-am străduit, am crezut în parcursul european, am făcut nişte sacrificii. Sincer am crezut, am contribuit, am trecut de Vilnius, am obţinut liberalizarea regimului de vize şi cred că pentru această perioadă şi această etapă este cea mai corectă ancorare, fiindcă noi ne-am ancorat în Uniunea Europeană de o anumită manieră şi Uniunea Europeană veghează asupra noastră. Am avea nevoie poate şi de un mecanism de control şi verificare, un MCV, aşa cum a existat în România, ca să punem pe picioare justiţia. Deci, ceea ce am făcut este corect, dar după toate câte s-au întâmplat, istoria cu miliardul, incapacitatea şi impotenţa totală a justiţiei de a-şi spune cuvântul, atunci când trebuie să-l spună a decepţionat într-atâta cetăţenii încât în prim-plan iese o altă opţiune şi o altă cale de parcurs, care pare a fi una salutabilă, adică şi salvatoare. Este vorba de unificarea Republicii Moldova cu România. Nu facem un secret că cetăţeanul Republicii Moldova este completamente descoperit, el nu beneficiază de un model de securitate personală, de securitate economică, securitate socială, noi suntem descoperiţi în tot ceea ce ţine de pregătirea armatei noastre, de exemplu, de a face faţă unei eventuale lovituri din partea inamicului care vine din Est, şi nu trebuie să ne ascundem după degete, e vorba de Rusia, care duce un război de agresiune acum în estul Ucrainei. Unde este garanţia că mâine nu ne pomenim cu tancurile şi cu Kalaşnikovul rusesc la Chişinău? Cetăţeanul este descoperit, din păcate, şi acesta este inclusiv regretul meu, cetăţeanul îşi dă seama despre aceasta, războiul în Ucraina este alături, dar cetăţeanul Republicii Moldova, nefiind implicat în acest război, crede că este departe şi îi mai dă credibilitate lui Putin. Aceasta este schizofrenia mentalităţilor noastre sociale, este un fenomen extraordinar de interesant, care este demn de cercetători în domeniul psihologiei sociale de masă. Dar revenind la această problemă, la elitele noastre, cred că ar trebui să acţioneze nu aşa cum îşi doreşte şi crede că este bine cetăţeanul, dar aşa cum cred elitele, fiindcă ele sunt mai pregătite, ele sunt obligate să fie mai pregătite şi să prevadă cu un pas, doi, trei, cinci, zece înainte dezvoltarea strategică şi economică, socială, ce este bine pentru Republica Moldova. Dar dacă aceste elite manifestă o incapabilitate totală, atunci înseamnă că Republica Moldova, din păcate, nu este stat. Noi avem funcţionari publici care sunt completamente aserviţi politic şi care nu acţionează în conformitate cu interesul public, dar aşteaptă schimbarea politică, să vadă cine vine la putere şi cum va acţiona. Aşa gândesc judecătorii, aşa gândesc procurorii, aşa gândesc funcţionarii din instituţiile publice, unde sunt angajate rudele politicienilor. La ce etapă noi am ajuns? Este strigător la cer şi este frustrant pentru noi toţi, fiindcă, din păcate, nu vedem un progres şi o perspectivă de dezvoltare durabilă şi de securitate aici, în Republica Moldova”, a declarat fostul deputat din Parlamentul Republicii Moldova, Ana Guțu, la postul de radio “Europa Liberă”.

sursa. paginaeuropeana.ro