Artă

Uniunea Artiştilor Plastici a vernisat peste 50 de lucrări din fondurile sale

Potrivit criticului de artă Tudor Braga, directorul instituţiei, astfel de expoziţii cu picturi din fondurile Uniunii sunt foarte rare. Acesta este cel de-al
şaselea vernisaj de la adoptarea Declaraţiei de Independenţă. „Ne-am gândit că o fi bune pentru a cultiva tânăra generaţie de plasticieni şi pentru a informa publicul larg despre valorile pe care le deţine naţiunea noastră”, a declarat el.

Tudor Braga a menţionat că picturile au fost achiziţionate în perioada anilor 1960 şi 1989. Cea mai de demult lucrare este semnată de artista Ana Baranovici, născută în 1906, iar cea mai recentă – de pictorul Tudor Zbârnea, născut în 1955. Totodată, au fost expuse capodopere semnate de plasticieni bine-cunoscuţi cum ar fi Glebus Sainciuc, Eleonora Romanescu, Sergiu Cuciuc, Ion Jumate, Mihai Burea ş.a.

La vernisaj au fost expuse şi câteva lucrări ale plasticianului Gheorghe Şoitu care au fost achiziţionate în mod excepţional în anii 1990. „Lucrările realizate de aceşti plasticieni sunt achiziţionate şi păstrate de Uniune cu sfinţenie pentru generaţiile viitoare”, a mai spus Tudor Braga.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 9-26 august. Intrarea este liberă.

Info-Prim Neo

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *