Astăzi 20 Iulie 2019, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 10:23
Abonamente

Analize 24 Mai 2019, ora 16:20    Din editia print

Uniunea Europeană, față în față cu populismul eurosceptic

Marime Font

Olanda și Marea Britanie sunt primele state membre ale Uniunii Europene în care ieri, 23 mai, au început alegerile pentru un nou Parlament European. Rezultatele scrutinului, care se va desfășura pe parcursul a patru zile, până pe 26 mai, sunt așteptate cu mare înfrigurare din cauza contextului deosebit de complex în care UE se situează în ultima perioadă.  

În marea majoritate a statelor membre, inclusiv în România, alegerile vor avea loc peste două zile, duminică 26 mai. Astfel, primele estimări ale rezultatelor votului vor fi date publicității în primele ore ale dimineții de 27 mai.
Statisticile disponibile la nivel european estimează actualmente numărul cetățenilor statelor membre ale UE cu drept de vot la aproximativ 427 mln de persoane. În privința numărului de alegători care vor merge la vot, prognozele nu sunt deloc optimiste, deoarece se aşteaptă cea mai scăzută prezenţă la urne din 1979, când a fost înfiinţat Parlamentul European. Dacă acum cinci ani, prezența la scrutinul european a fost de 42,6%, estimările actuale arată că acest indicator ar putea să nu depășească 35-37%.

Durata exercitării mandatului noilor europarlamentari britanici este mai mult decât incertă

În conformitate cu textele fondatoare ale UE, numărul de fotolii în Parlamentul European, alocat fiecărei țări, este proporțional cu populația acesteia. Eșecul negocierilor în procesul de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană a condus la păstrarea numărului total de 751 de europarlamentari. Contrar celor anunțate după referendumul din 2016, în care opțiunea Brexit a ieșit învingătoare, Marea Britanie își va delega deputați în Parlamentul European, aceștia păstrându-și statutul, cel puțin, până în clipa în care țara lor își va pierde în mod oficial statutul de membră a UE. Totuși, având în vedere faptul că noua dată limită pentru ieșirea Marii Britanii din UE a fost fixată pentru 31 octombrie 2019, durata exercitării mandatului noilor europarlamentari britanici este mai mult decât incertă pe termen scurt și mediu.

Contextul complicat în care se desfășoară alegerile europene în acest an este amplificat nu doar de chestiunea nesoluționată a Brexitului, dar și de emergența și consolidarea în ultimii ani ale formațiunilor politice eurosceptice și populiste. O analiză succintă a sondajelor efectuate recent în statele membre ale UE scoate la lumina zilei o situație deloc optimistă. Dacă rezultatul votului va coincide cu aceste pronosticuri, există riscul ca deputații europeni, care reprezintă partidele populiste și exprimă o atitudine critică vizavi de UE, să ajungă a fi mai numeroși decât cei care reprezintă marile partide europene tradiționale. Acest lucru însă nu înseamnă neapărat că toți euroscepticii din viitorul Parlament European se vor consolida într-o singură fracțiune. Chiar dacă aceștia au în comun atitudinea ostilă față de instituțiile europene, de multe ori viziunile și interesele lor sunt foarte diferite.

Marea Britanie: Sondajele arată că Brexit Party va ieși învingătoare

Pentru a face o scurtă analiză a mișcărilor politice populiste din statele membre ale UE, ar fi bine să începem cu Marea Britanie, țara care în ultimii ani a devenit simbolul luptei împotriva unității europene. În ultimele câteva luni, de când a devenit clar că ieșirea Marii Britanii din UE nu mai putea avea loc la data stabilită inițial, pe 29 martie 2019, forțele politice eurosceptice din această țară s-au consolidat într-o formațiune nouă şi populistă până și în denumirea sa. Brexit Party este numele partidului nou, în care s-au aciuat lideri politici antieuropeni de toate originile. De la fostul lider al UK Independence Party, Nigel Farage, până la unii foști tenori ai Partidului Conservator sau conducători ai altor mișcări politice minore, toți aceștia își unesc eforturile în apărarea a ceea ce cred ei că reprezintă esența democrației, adică a opțiunii pentru Brexit, exprimată de britanici în referendumul din 2016. Aproape toți acești lideri se fac că au uitat ingerințele externe grosolane, minciunile și manipulările pe care le-au utilizat tot ei în campania pentru acel referendum și promisiunile de eldorado economic și social care trebuia să urmeze, așa cum promiteau ei, imediat după victoria opțiunii de părăsire a UE. Oricum, sondajele arată că Brexit Party va ieși învingătoare din europarlamentare, cu aproximativ o treime din voturile britanicilor. O rază de optimism ne este oferită totuși de faptul că marile partide tradiționale britanice: conservatorii, laburiștii, ecologiștii și, mai ales, liberal-democrații (aceştia ocupă locul 2 în intențiile de vot), vor acumula împreună peste 50% din voturi. Un astfel de rezultat ne-ar putea face să credem că, în cazul unui referendum repetat cu privire la Brexit, opțiunea de părăsire a UE ar putea suferi o înfrângere răsunătoare. Ar fi un fel de „victorie a lui Pirus” pentru acest Brexit Party nou-nouț, dar îmbătrânit, se pare, înainte de vreme.

Italia: partidele antieuropene sunt creditate cu aproape 50% din voturi

Situația arată și mai complicată în Italia, unde cele două partide antieuropene și populiste – Liga Nordului și Mișcarea 5 Stele – sunt creditate cu aproape 50% din voturi. Eventuala prăbușire a stângii și a dreptei moderate la aceste alegeri este o continuare a trendului înregistrat în această țară în ultimii ani, de când nemulțumirea alegătorilor italieni în legătură cu marasmul economic s-a tradus printr-un vot masiv de protest, acordat unor partide, care se întrec în promisiuni extravagante și în „măiestria” de a utiliza în scopuri politicianiste frustrările alegătorilor.
Opțiunea eurosceptică ajunge în Franța cu aproximativ 40 la sută


Nici în Franța situația nu este cu mult mai bună. Aici, de mai multe săptămâni, partidul de extremă dreapta, Adunarea Națională (fostul Front Național, redenumit anul trecut), în frunte cu Marine Le Pen, se plasează în topul preferințelor alegătorilor cu aproximativ un sfert din voturi. Împreună cu alte două partide populiste, unul de dreapta (Debout la France!) și altul de stânga (la France Insoumise), opțiunea populistă și eurosceptică ajunge în Franța cu aproximativ 40 la sută.

În același context, este notabilă ascensiunea puternică din ultima perioadă a partidelor populiste și în alte țări din „vechea Europă”. Aici e vorba și de Partidul Libertății (FPÖ) din Austria, situat pe locul 3 în sondajele din această țară, cu aproape 25% din intențiile de vot, și de Forumul pentru Democrație (FvD) din Olanda, care este la egalitate cu Partidul Popular pentru Libertate și Democrație (VVD) proeuropean și de centru-dreapta, aflat la putere, și de creșterea semnificativă a Alternativei pentru Germania (AfD), care a ajuns la 12% în sondaje.

O situaţie similară e şi în „noua Europă”

Dacă ne referim la țările din „noua Europă”, din rândul celor care au obținut statutul de state-membre ale UE în ultimii 20 de ani, în urma extinderii Uniunii către fostul lagăr socialist şi URSS, constatăm și în această regiune un recul important al sentimentului eurofil, care era dominant în primul deceniu al secolului al XXI-lea. Sondajele, efectuate în unele din aceste țări, arată un tablou mai mult decât dezolant: partidul eurosceptic și populist de dreapta Dreptate și Justiție (PiS) din Polonia este creditat cu peste 40 la sută din intențiile de vot, în timp ce Fidesz-ul lui Viktor Orban din Ungaria atinge noi „culmi”, cu aproape 60% în sondaje. Și în România situația este destul de delicată la acest capitol, având în vedere că PSD, care, în ultimii ani a adoptat o retorică deschis antieuropeană, se mai află în topul preferințelor alegătorilor, cu aproximativ 25–30% din intențiile de vot. Trebuie să menționăm în acest context, că unele sondaje din România acordă primul loc Partidului Național Liberal (PNL), dar acest lucru rămâne destul de incert până la închiderea urnelor de vot.

Cu toate acestea, trebuie să remarcăm și unele aspecte pozitive. Şi anume că toate partidele europene eurosceptice și populiste (în afară de Brexit Party) au abandonat în ultimele luni retorica lor agresivă de ieșire a țărilor respective din UE. Se pare că lecția divorțului foarte dureros și încă incert dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană a avut un cuvânt greu de spus, aducându-i cu picioarele pe pământ chiar și pe cei mai extravaganți lideri politici europeni.

De asemenea, în unele țări, se înregistrează o scădere puternică a partidelor populiste. De exemplu, în Grecia – țara care acum câțiva ani era sfâșiată de o criză economică, socială și politică foarte puternică, care a favorizat reapariția unor partide neonaziste – sondajele arată că partidul Noua Democrație (ND), eurofil și moderat de dreapta, s-ar afla pe poziție de învingător în aceste alegeri, cu aproape 35% din intențiile de vot ale alegătorilor eleni.

Îndrăznim să credem că acestea sunt primele semne ale unei însănătoșiri durabile a electoratului european, după o perioadă îndelungată de confuzie și de suferință, cauzată de forțele populiste, încurajate și finanțate de puteri străine ideii europene, democrației, drepturilor omului, libertății și pluralismului politic.
 

Un articol de: Dorin Dusciac Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 10:18

Parlamentul caută agenții private care prestează servicii de consultanță pentru evaluarea modului de pregătire și desfășurare a privatizării companiei aeriene „Air Moldova”, a vânzării „Tutun-CTC” și a concesionării întreprinderii „Gările...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 08:46

AgroMeteo: Cer variabil și maxime de până la 31 de grade Celsius

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi, 19 iulie, cer variabil. Maxima termică va urca până la 31 de grade Celsius. Vremea va continuă să fie frumoasă, senină şi caldă. Vântul va sufla domol din Vest, iar presiunea atmosferică va fi normală.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 20 Iulie 2019, ora: 08:27

Un politolog şi un general german avertizează: Rusia ar putea declanşa un „atac-surpriză“ în regiunea Mării Negre, ţările baltice, Polonia sau Ucraina

Un politolog şi un general german avertizează: Rusia ar putea declanşa un „atac-surpriză“ în regiunea Mării Negre, ţările baltice, Polonia sau Ucraina

Rusia continuă să se doteze cu rachete „interzise“ şi se pregăteşte de războaie regionale limitate în Europa, scrie publicaţia germană „Die Welt“, pe baza raportului unui politolog şi al unui general german în retragere.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iulie 2019, ora: 08:25

SECRET DE STAT / MOLDOVA în anul 1947. CANIBALISM în socialism sau peste 300 000 de MORȚI

SECRET DE STAT / MOLDOVA în anul 1947. CANIBALISM în socialism sau peste 300 000 de MORȚI

Este binecunoscut faptul că foamea din 1947 a fost un rezultat al deciziilor și acțiunilor regimului sovietic. 

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Iulie 2019, ora: 07:36

Horoscopul zilei de 20 iulie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 iulie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20 iulie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 06:33

Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu: UNIREA Moldovei și României POATE AVEA LOC

Maia Sandu a subliniat faptul că nu partidele politice ar trebui să ia o decizie în ceea ce privește unirea Moldovei și României.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Iulie 2019, ora: 06:03

Se împlinesc 92 de ani de când Regele Mihai a urcat pe tronul României. S-a întâmplat în 20 iulie 1927, când Principele Moștenitor Mihai avea doar 6 ani. Urcarea pe tron a unui copil a impresionat o lume întreagă. 

( ) Citeşte tot articolul

Culinar.md 20 Iulie 2019, ora: 06:03

Vara, mai ales in week-end-urile insorite, ne mutam bucataria afara, la gratar. 

( ) Citeşte tot articolul

IT&C 20 Iulie 2019, ora: 05:23

Fenomenul FaceApp: că te vinzi sau nu rușilor, problema e mult mai mare

Fenomenul FaceApp: că te vinzi sau nu rușilor, problema e mult mai mare

FaceApp a redevenit un fenomen. După ce în 2017 a avut prima gură de glorie, în 2019 îmbătrânește oamenii și, eventual, colectează totul despre ei. E un fenomen viral al internetului și grijile față de confidențialitate sunt pe măsură. Ce facem de aici...

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 20 Iulie 2019, ora: 05:00

SFANTUL ILIE. Sfantul Ilie este praznuit de crestini ortodocsi in fiecare an pe 20 iulie, acesta fiind considerat, in traditia populara, divinitate a fulgerului si dusman al fortelor malefice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 04:45

APEL! MOLDOVA MAI AȘTEAPTĂ! Autostrada A8 MAI AȘTEAPTĂ! Anul 2019 e ratat! Că și anul 2018!

APEL! MOLDOVA MAI AȘTEAPTĂ!  Autostrada A8 MAI AȘTEAPTĂ!  Anul 2019 e ratat! Că și anul 2018!

Conform unui document OFICIAL al MT (prezentat la CM POIM în iulie 2019) din lista proiectelor majore ce vor fi transmise la CE în 2019 fac parte: 

( ) Citeşte tot articolul

Timpul Satiric 20 Iulie 2019, ora: 04:41

Un studiu demarat de comitetul pe probleme de lingvism al Uniunii Europene a relevat, în mod absolut surprinzator, ca 95.26% dintre români înteleg spontan limba moldoveneasca.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iulie 2019, ora: 00:47

NEWS ALERT / Presa rusă dezvăluie că FRATELE președintelui are „afaceri” cu Chaika / Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX

NEWS ALERT / Presa rusă dezvăluie că FRATELE președintelui are „afaceri” cu Chaika /  Vor construi peste un MILION de metri pătrați de IMOBILE DE LUX Foto: Dodon și Chaika

Fratele mai mic al președintelui R. Moldova Igor Dodon, Alexandru Dodon, a devenit proprietarul a 15% din acțiunile companiei rusești ”Archpley Development”, a omului de afaceri și politicianului Igor Chaika, fiul Procurorului General al Rusiei, care este și președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Sport 20 Iulie 2019, ora: 00:01

NOUL IUBIT MILIONAR AL SIMONEI HALEP A DIVORȚAT ACUM! CĂSNICIA LUI TONI IURUC A ”REZISTAT” NUMAI 10 LUNI

NOUL IUBIT MILIONAR AL SIMONEI HALEP A DIVORȚAT ACUM! CĂSNICIA LUI TONI IURUC A ”REZISTAT” NUMAI 10 LUNI

Lovitură de teatru în interiorul celui mai mediatizat cuplu din România. Toni Iuruc, noul iubit milionar al Simonei Halep, a divorțat acum. Căsnicia milionarului de origine aromână a ”rezistat” numai 10 luni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 23:23

Maia Sandu anunță că vor CREȘTE impozitele pentru cei cu „venituri mari” / Cât plătește un angajator pentru un salariu de 10 000 de lei

Maia Sandu anunță că vor CREȘTE impozitele pentru cei cu „venituri mari” / Cât plătește un angajator pentru un salariu de 10 000 de lei

Maia Sandu: „Noi protejăm oamenii cu venituri mici. Chiar dacă vor fi majorări acestea vor viza oamenii cu venituri foarte mari. Cei care au venituri mari să plătească impozite mai mari. Cei care au venituri mici să plătească impozite mai mici”. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 17:33

Partidul Democrat rămâne fără un DEPUTAT / Otilia Drăguțanu și-a depus MANDATUL. Cine ar putea să-i ia locul

Partidul Democrat rămâne fără un DEPUTAT / Otilia Drăguțanu și-a depus MANDATUL. Cine ar putea să-i ia locul

Deputata din partea Partidului Democrat, Otilia Drăguțanu, și-a depus mandatul de parlamentar. Anunțul a fost făcut ăe contul său de Facebook, în textul căruia soția fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, afirmă că „eu nu sunt pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:26

Dodon s-a întâlnit cu un grup de deputați... RUȘI, EVIDENT!!!

Dodon s-a întâlnit cu un grup de deputați... RUȘI, EVIDENT!!!

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu delegația Parlamentului rus, formată din adjunctul președintelui Dumei de Stat a FR, Olga Epifanova, și președintele comitetului Consiliului Federației pentru relații externe, Konstantin Kosacev.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 16:16

ULTIMA ORĂ /// USR și PLUS au decis: Dan Barna, candidat la prezidențiale. Cioloș, propunerea de premier

ULTIMA ORĂ /// USR și PLUS au decis: Dan Barna, candidat la prezidențiale. Cioloș, propunerea de premier

Dan Barna va fi candidatul USR-PLUS la prezidențiale, iar Dacian Cioloș este propunerea de premier, au stabilit vineri liderii celor două partide. Decizia urmează a fi validată și de forurile de conducere ale formațiunilor. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 15:10

RECORD. Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani

RECORD. Iunie 2019, cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani

Iunie 2019 a fost cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 140 de ani, stabilind un record global, potrivit celui mai recent raport lunar din domeniul climatic dat joi publicităţii de Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică (NOAA) din SUA, potrivit Reuters şi DPA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 15:02

ULTIMA ORĂ / Cutremur de 5.3 grade în Grecia. Seismul s-a resimțit puternic și în București, oamenii ieșind pe străzi, panicați (19 iulie)

ULTIMA ORĂ / Cutremur de 5.3 grade în Grecia. Seismul s-a resimțit puternic și în București, oamenii ieșind pe străzi, panicați (19 iulie)

Un cutremur cu magnitudinea de 5.3 grade pe scara Richter a avut loc vineri în zona oraşului grec Atena, anunţă Centrul European de Geofizică. Seismul s-a resimțit puternic și în Capitala Greciei, fiind primul cutremur mai mare care lovește orașul din 1999 și până acum.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 14:05

Un incendiu puternic a avut loc în urmă cu puţin timp la un restaurant din Bucureşti. Oamenii din interior s-au evacuat rapid şi au ieşit fugind din clădire.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 14:02

Un cuplu din Sankt Petersburg, Rusia, întreţinea relaţii sexuale la fereastra unui apartament de la etajul 9, când nenorocirea s-a întâmplat – au căzut împreună, însă doar bărbatul a supravieţuit datorită femeii care i-a ameliorat impactul, scrie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 13:52

Declarația Henley & Partners privind optimizarea Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție

Declarația Henley & Partners privind optimizarea Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiție

După constituirea noului guvern al Republicii Moldova, oficiul de implementare a Programului de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova prin investiții (MCBI) a purtat un dialog pozitiv cu noii miniștri. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 13:48

Interzicerea avortului poate avea consecințe grave asupra sănătăţii femeii

Interzicerea avortului poate avea consecințe grave asupra sănătăţii femeii

Femeile cărora li se refuză accesul la un avort sunt susceptibile de a dezvolta probleme de sănătate pe termen lung, sugerează o nouă cercetare. Studiul, realizat de cercetătorii de la Universitatea din California, a constatat că femeile ale căror cereri au fost respinse au raportat rate...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Iulie 2019, ora: 12:10

Dorin Chirtoacă: Domnule Socor, nu vreți să va uitați în oglindă, poate Dvs. aduceți a fantomă care bântuie Moldova de vreo ultimii 20 de ani?

Ati uitat cum l-ati ridicat in slavi pe Voronin, de ne apuca greata, si va inchinati lui ca la sfintele moaste, in timp ce noi luptam cu el si cu regimul lui?

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)