UE / Nato

Uniunea Europeană va oferi sprijin financiar suplimentar Republicii Moldova

„Votul de astăzi al colegilor arată interesul Comisiei pentru bugete din Parlamentul European de a găsi soluții la cele două mari provocări cu care se confruntă acum Europa: nevoia de creștere economică și oprirea fluxului de refugiați. În amendamentele depuse de mine și votate astăzi de Comisia pentru bugete, am subliniat necesitatea de a crește finanțarea pentru IMM-uri, care reprezintă coloana vertebrală a economiei europene. Concret, am cerut ca Bugetul UE să faciliteze accesul acestor întreprinderi la finanțările programelor europene. În ceea ce privește stoparea fluxului de refugiați, am solicitat ca, în Bugetul UE pentru 2017, să se găsească resursele necesare pentru combaterea cauzelor migrației în țările de origine ale refugiaților”, a mai spus deputatul european Siegfried Mureșan.

„Un alt amendament al meu votat astăzi prevede ca Uniunea Europeană să ofere sprijin financiar suplimentar țărilor din Vecinătatea estică. Republica Moldova, Ucraina și Georgia, care implementează acorduri de asociere cu Uniunea Europeană, au nevoie de un sprijin mai puternic din partea noastră pentru a putea duce la bun sfârșit angajamentele pe care și le-au luat și pentru a implementa reformele atât de necesare”, a adăugat Siegfried Mureșan.

Raportul referitor la orientările generale privind Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2017 prezintă prioritățile Parlamentului European în materie bugetară înaintea adoptării proiectului de buget de către Comisia Europeană. Plenul Parlamentului European îşi va da votul final asupra acestui raport în şedinţa plenară din 7 – 10 martie 2016.  

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *