El s-a născut în 1920, în satul Baccealia, judeţul Căuşeni (luna şi data n-o mai ţine minte). A fost soldat în Armata Română, iar din 1941 – mobilizat în armata sovietică. Cu armata sovietică a ajuns pe jos până la Berlin şi tot pe jos s-a întors acasă, după sfârşitul războiului. S-a căsătorit, în casă i-au apărut doi copilaşi şi spera la o viaţă frumoasă alături de familie.
Dar, în 1947 a fost calomniat de nişte consăteni, după care au venit militari ruşi, l-au arestat şi l-au dus la Tiraspol, unde a fost bătut măr, din care cauză nici până în ziua de azi nu vede cu ochiul drept – kaghebiştii l-au bătut cu capul de perete. Condamnat la 10 ani de deportare, el a ajuns în lagărul stalinist Karlag din Kazahstan, iar nevasta şi copiii – în Siberia, regiunea Kurgan. După moartea lui Stalin, a primit un fel de bonus – patru zile, în care a mers la Kurgan să-şi aducă nevasta şi copilaşii. Îmi spune că, atunci când i-a găsit, soţia sa, sărmana, era ca un boţ de vânătăi…
Mai departe a lucrat pentru 300 grame de pâine pe zi. Greu, dar a supravieţuit. Acum, ca orice basarabean, are în Jezkazgan o casă ridicată de el, grădină şi câteva tufe de viţă-de-vie. M-a servit şi cu un pahar de vin făcut de dânsul. M-am minunat să aflu că moş Ion nu şi-a uitat limba maternă. Am vorbit multe şi de toate, cu dor de ţară şi de neam, iar când a trebuit să plec, Ion Rusu m-a întrebat cu lacrimi în ochi: „Când mai vii, că mi-i dor de limba română?”.
Pe 31 mai, la Karaganda, în Kazahstan, vom dezveli un monument în memoria deportărilor staliniste din Basarabia şi Nordul Bucovinei. Mi-am zis că primul invitat va fi numaidecât domnul Ion Rusu. Sigur, n-am vrut să-l amărăsc şi nu i-am spus că R. Moldova nu ne-a ajutat cu nimic la edificarea acestui monument…
Nicolae Plushkis,
preşedintele Societăţii Culturale Române „Dacia” din Kazahstan
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
