Horea Mihai Bădău, lector universitar doctor în cadrul Universității din București, avertizează pe blogul său, într-o amplă postare asupra tendinței românilor, a oamenilor în general, de a se deconecta de realitatea situației epidemiei de coronavirus, pentru a se proteja. „Mulți închid ochii și speră că atunci când îi vor deschide, nu va mai fi nimic”, spune acesta, avertizând că aceste persoane vor suferi un șoc atunci când vor vedea că „situația va fi mult mai grea și, pentru că i-ai închis, creierul tău nu se va mai adapta.”
„Multă lume acum închide ochii, adică spune nu mai urmăresc situația, nu-mi pasă câte îmbolnăviri sunt etc. Ca să mă protejez. Mulți închid ochii și speră că atunci când îi vor deschide, nu va mai fi nimic. Asta va duce la traume severe. Pentru că arunci când vei deschide ochii situația va fi mult mai grea și, pentru că i-ai închis, creierul tău nu se va mai adapta. Va avea un șoc. Deci nu închide ochii. Racordează-te la realitate. Permite-i creierului să se adapteze. Altfel va fi șocat când va vedea 2.000 de cazuri și manifestări de stradă violente, cu mii de nebuni care și-au pierdut mințile și te va abandona. Adică îți vei pierde și tu mințile”, scrie Horea Mihai Bădău pe blogul său, recomandând românilor să fie atenți și să urmărească ce se întâmplă pentru a se adapta.
„Vom ajunge la 2.000 de cazuri pe zi sau mai mult. Este posibil să se intre în stare de urgență, este posibil să se carantineze localități. NU uita că cel mai important lucru este să supraviețuiești. Nu arunca banii, nu te relaxa înainte de vreme, după coronavirus va veni criza. Să te relaxezi acum este ca și cum te-ai arunca de la balcon pentru câteva secunde plăcute de zbor. Asta înseamnă să mergi la mare acum și să te expui la îmbolnăviri, asta înseamnă să faci cheltuieli acum…Sigur, poți să nu te îmbolnăvești…. și dacă te arunci de la etaj sunt șanse să scapi cu viață. Există șanse și șanse.
Mai rea decât coronavirusul va fi reacția oamenilor vulnerabili psihic. Care vor avea (deja au) manifestări extrem de violente. Creșterea numărului de îmbolnăviri va obliga guvernul să impună restricții, restricțiile vor genera reacții violente din partea oamenilor tulburați mintal. Asta va fi cel mai grav. Ne vom uita la televizor și vom vedea o lume populată cu zombies care aruncă cu cockteiluri Molotov, care au tot felul de manifestări violente, dintr-un singur motiv: că nu pot accepta realitatea. Acceptarea realității le depășește puterile psihice și atunci vor distruge totul, exact așa cum un bolnav dintr-un salon de psihiatrie distruge tot și chiar îi omoară pe cei din jur. Deja se vede vârful aisbergului. Doi oameni tulburați mintal, Oana Lovin și Mălin Bot (despre el cred că este tulburat mintal, pentru că îi aduce profit, câștigă 3.545 de dolari pe lună numai din donațiile primite pentru video-urile cu scandal) s-au luat deja aproape la bătaie ieri. Este numai începutul. Subliniez cuvintele: este numai începutul. Este o glumă, dincolo de care e prăpastia. Uitați-vă în Serbia. Nimeni nu mai are încredere în guvern. Și încearcă în fiecare zi să incendieze Parlamentul. Se va întâmpla și la noi. Pentru că nu se schimbă oamenii compromiși, se merge cu ei până în ultima secundă, până în groapă. În alte țări se dă demisia, se schimbă aerul. Se liniștește lumea. La noi, nu.
Școala se va face online, nu vom mai pleca în străinătate. Va veni o criză cum nici nu-ți poți imagina, așa cum nici nu-ți puteai imagina ce ar putea face un virus”, mai scrie Mihai Bădău.
Acesta mai atrage atenția tinerilor care se gândesc că nu vor avea simptome grave și-i atenționează că virusul afectează în mod iremediabil multe organe interne și chiar dacă nu vei simți imediat, vei suferi consecințele toată viața.
„Te gândești că ești tânăr și nu vei avea simptome grave? Uite câteva vești: ultimele studii arată că coronavirusul afectează în mod iremediabil plămânii și alte organe interne, inima, rinichii, chiar și pielea. Nu simți asta imediat, dar rămâi cu urmele coronavirusului pe viață. Doi la mână: au început masiv reinfectările. Ce înseamnă asta? Două lucruri: 1. că în foarte multe situații coronavirusul rămâne în organism nedetectat, se ascunde, exact așa cum face virusul herpetic și, atunci când îți scade imunitatea, te trezești cu un herpes de toată frumusețea – la fel și cu coronavirusul. Unele organisme îl elimină total, altele nu. 2. Nu există imunitate decât în 5-6% din cazuri. Adică doar 5-6% dintre cei care au făcut infecția dezvoltă imunitate și nu o mai fac a a doua oară. Imunitatea de turmă a fost un vis. Nu există.
Și, dacă ești pilaf după ce ai citit aceste rânduri, să-ți dau și o veste bună: coronavirusul a suferit o mutație și asta înseamnă că nu mai este atât de ucigaș, dar este mult mai contagios. Se și vede. Deci nu vei muri. Dar te întreb: vrei să stai în spital, 14-50 de zile și să ieși de acolo cu plămânii varză? Dacă da, du-te la mare, printre toți inconștienții care nu poartă măști și trăiește-ți viața ca înainte. E un mod de a-ți lua adio de la ea”, a conchis lectorul universitar pe blogul său.
|
Liderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul regimului de la Tiraspol minte în legătură cu cele 1800 de doze de vaccinuri pe care Chişinăul urmează să le trimită regiunii transnistrene. Cele 1800 de doze fac parte din lotul pe care Republica Moldova le-a primit drept donaţie din partea României, însă...
( ) Citeşte tot articolulFacultatea Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Administrative a USM, a anunșat cu profundă durere că s-a stins din viață doamna Angela Zubco, doctor, conferențiar universitar în cadrul Departamentului Științe Politice și Administrative, FRIȘPA.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiarele salbatice i se supuneau. Din scrierea vietii...
( ) Citeşte tot articolulComisia pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii Avocaților din Moldova a suspendat executarea propriei decizii din data de 7 decembrie 2020 privind retragerea licenței de avocat a lui Igor Popa.
( ) Citeşte tot articolul