Vacanța deputaților este tot mai aproape

publicat în Actualitate pe 12 Iulie 2018, 12:56

Sesiunea parlamentară de primăvară curentă se va încheia la 27 iulie curent. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului Andrian Candu în debutul ședinței plenare de astăzi. 

Potrivit articolului 37 din Regulamentul Parlamentului, forul legislativ se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfîrşitul lunii decembrie.

Prima ședință plenară a Parlamentului din sesiunea de primăvară 2018 a avut loc la 8 februarie curent.

Sursa: noi.md