Politică

Valentin Reabţov: „Omul trebuie să meargă în pas cu timpul său…”

– Aţi fost student prin anii ’70, când la Chişinău nu mai putea fi cumpărată nicio carte românească, iar cenzura pusese stăpânire pe toate. Cum a fost studenţia dvs.?
– Înainte de facultate, noi, cei crescuţi pe malul Prutului, priveam televiziunea română, ascultam la Radio România spectacole cu Amza Pelea, Ştefan Bănică, Toma Caragiu, Stela Popescu, Mircea Crişan… Când am venit la Chişinău, am înţeles că toate acestea erau lucruri tabu. Ţin minte, prin decembrie 1970, o comisie în frunte cu S. S. Guţu, profesor de istoria partidului, a dat buzna în căminul 5 al USM, pe la ora 21.30, şi ne-a prins ascultând emisiunea românească „Pentru magnetofonul dumneavoastră”. Am avut cu toţii de suferit, iar trei dintre studenţi au fost exmatriculaţi. Nu era voie să citeşti cărţi cu grafie latină – imediat erai etichetat drept naţionalist. Nu aveai voie să-l citeşti nici măcar pe Dostoievski – celebrul scriitor rus se afla şi el pe lista neagră a puterii sovietice… Din fericire, după absolvire, am avut câteva stagii în metropola rusă şi m-am simţit ca după o adevărată evadare. În timp ce Chişinăul se afla sub lupa KGB, la Moscova puteai cumpăra carte românească, exista un mediu intelectual care gândea liber, puteai vedea spectacole şi filme în care, ce-i drept, în limba lui Esop, era criticată chiar puterea sovietică…

– Aţi dedicat turismului 17 ani din viaţă, timp în care aţi călătorit pe mai multe continente. Ce aţi reţinut în mod deosebit din această experienţă?
– Am fost în peste 25 de ţări de pe trei continente: Europa, Asia şi Africa. Am văzut piramidele egiptene; Taj Mahal-ul, mausoleul din Delhi; Luvrul; Ermitajul; Piaţa Reghistan din Samarkand; Parisul şi Roma, o mulţime de alte locuri pe care nu le pot uita… În calitate de traducător de limba engleză, în perioada anilor 1977-1990 am însoţit turiştii sovietici în Germania, Olanda, Franţa, Portugalia, Spania, Italia, Grecia, Turcia, India, Sri Lanka, Siria, Egipt, Cipru, în oraşele Tbilisi, Erevan, Riga, Tallinn etc. Am descoperit, în Occident, un impresionant spirit de libertate. Iar la unele popoare, pe atunci sovietice, m-a impresionat verticalitatea naţională, pe care o păstrau, în pofida presiunilor regimului totalitar de atunci.

– Actuala activitate, de translator în Parlamentul RM, nu vi se pare prea statică, nu vă atrag din nou călătoriile, grupele de turişti?!
– Ba da. Îmi place să călătoresc şi ori de câte ori am timp şi bani mă pornesc la drum. Dar îmi place şi munca pe care o fac acum.

– În Parlament, din ce limbă în ce limbă traduceţi şi pentru cine? Nu cumva şi pentru deputaţii care nu cunosc limba de stat?
– Din păcate, şi pentru ei. Dar activitatea unui traducător e mult mai largă. Am participat la peste 200 de conferinţe, seminare, mese rotunde, întruniri, traininguri organizate de FMI, BM, PNUD, USAID, UNICEF, UNESCO, OSCE, OIM ş.a., ambasadele acreditate în Moldova cum ar fi ambasadele SUA, Marii Britanii, României, Lituaniei, la acţiuni organizate de Preşedinţia RM, Guvernul RM, diferite ministere şi departamente, fundaţiile „Soros-Moldova”, „Friedrich Erbert” ş.a. Am asigurat traducerea simultană la diferite acţiuni desfăşurate de cele mai reprezentative organizaţii ale sectorului asociativ în aşa domenii ca apărarea drepturilor omului, sectorul mass-media, sfera culturii…

– În Parlament sunteţi unul din cei mai longevivi. Timp de 21 de ani aţi fost spectator la cele mai importante evenimente. Ce v-a impresionat mai mult?
– Cred că cea mai puternică componenţă a Parlamentului a fost cea din anii 1990-1994. Poate că era mai puţin profesionistă, dar avea dorinţa de a schimba ceva. Şi cred că a reuşit. Anume atunci au fost votate Declaraţia de Suveranitate, Decretul cu privire la Putere; Declaraţia de Independenţă, Legea cu privire la proprietate; Codul Funciar, în fine, multe alte legi, care au pus bazele statului. Apropo, şi actuala componenţă a Parlamentului este una bună, doar că deputaţilor de astăzi le lipseşte romantismul de la 1990.

– Practicaţi şi jurnalismul – sunteţi autorul a peste 100 de articole, publicate în presa republicană şi locală…
– Scriu din plăcere. Am colaborat şi cu radioul, cu televiziunea. Îmi amintesc şi acum de ciclul de emisiuni TV pentru studenţi „De la Naslavcea la Giurgiuleşti”, în care încercam să atrag atenţia asupra locurilor noastre turistice. O temă care m-a frământat întotdeauna este adevărul istoric, pe care avem datoria să-l aducem la cunoştinţa tinerei generaţii. De altfel, scrisul este un fel de a doua meserie în familia noastră. Fratele Gheorghe, cu cinci ani mai mare decât mine, profesor de limba franceză, este membru al Uniunii Scriitorilor şi practică dăscălia de peste 43 de ani. Am învăţat asta de la tata, Constantin Reabţov, el ne-a fost primul magistru în arta scrisului şi în arta vieţii în general…

– În familia dvs., vă calcă cineva pe urme?
– În plan uman, văd în cele două fiice ale mele, Ecaterina şi Irina şi în cei doi gineri, Alexandru şi Maxim, nişte oameni cu care mă înţeleg de minune. Mai am şi o nepoţică, Sofica, cea mai mare alinare a noastră…

– Ce vă deranjează cel mai mult astăzi în R. Moldova?
– Ignoranţa şi nedorinţa de a învăţa lecţiile tragice ale istoriei noastre. N-o să înţeleg niciodată logica deformată a unor concetăţeni de ai noştri care califică orice încercare a noastră de a ne cunoaşte propria istorie drept acţiune îndreptată împotriva lor, drept mod de a-i umili pe ei şi de a nu-i respecta… Mă deranjează şi faptul că nu beneficiem de deschiderea arhivelor, pentru a destaliniza istoria noastră până la capăt. În loc să-i pomenim pe cei deportaţi, împuşcaţi şi aruncaţi în gropile cu var, sau decedaţi din cauza foametei organizate, unii dintre noi… aproape că se împiedică de Piatra din faţa Guvernului!

– Spuneţi că vă place istoria. În ce epocă sau perioadă aţi vrea să trăiţi?
– Fiecare epocă îşi are farmecul său. Dar, în mod sigur, nu aş putea trăi în trecut, chiar dacă atunci eram tânăr şi frumos, iar acum am rămas doar… vesel. Omul trebuie să meargă în pas cu timpul său – nici să rămână în urmă, nici să se grăbească.

– Vă consideraţi un om împlinit?
– Mi-e greu să afirm că sunt un om împlinit, dar nici nu pot infirma acest lucru. Poate că nepoţii mei vor reuşi să facă mai multe şi să ajungă mai departe decât mine. Mă voi bucura de succesele lor şi, probabil, atunci mă voi considera un om împlinit.

Hobby-uri
* Mă pasionează literatura istorică, mai ales cea referitoare la sec. XIX-XX. Prefer şi emisiunile TV pe aceste teme.
* Din copilărie, colecţionez monede şi timbre, o pasiune pe care mi-a inspirat-o tata. La rândul meu, i-am transmis-o şi ginerelui Maxim.
* Îmi place să gătesc şi acasă sunt numit „bucătarul familiei”.
* Nu aş schimba pe nimic micul lot de pământ, unde-mi petrec serile, după lucru, din aprilie până-n octombrie.

Fişier biografic
Traducătorul Valentin Reabţov este unul dintre intelectualii noştri de viţă. S-a născut la Cahul, pe 30 mai 1951, într-o familie de profesori. În anii 1958-1968 a studiat la Şcoala nr. 2 din localitate, pe care a absolvit-o cu medalie de argint. Şi-a continuat apoi studiile la Facultatea de Limbi Moderne a Universităţii de Stat din Moldova, pe care a absolvit-o în 1973. Peste 20 de ani, va reveni la alma mater, unde va mai face o facultate – cea de Drept. În anii 1973-1983 activează în calitate de ghid-translator, la Intourist. Pentru muncă responsabilă este avansat la postul de şef de secţie în Direcţia turism extern, apoi la cel de şef al Direcţiei Consiliului republican pentru turism şi excursii, unde se află până în anul 1990. Ulterior se transferă la Parlamentul RM, unde activează până în prezent traducător. Este căsătorit, cunoaşte limbile engleză şi rusă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *