Artă

Vasile Iovu: „Să fim uniţi ca cei din Maramureş”

Contactat de noi, Vasile Iovu ne-a spus că ieri şi-a reluat activitatea în cadrul Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, unde lucrează de câteva decenii. Împreună cu formaţia condusă de maestrul Petre Neamţu, se pregăteşte de manifestările consacrate Zilei Independenţei şi a Zilei Limbii Române. „Deocamdată, nu ştim unde vom evolua. Programul ne va fi anunţat abia astăzi”, ne-a spus el.

În timpul concediului, Vasile Iovu s-a odihnit mai întâi la staţiunea balneară „Nufărul” din oraşul Cahul. Apoi, împreună cu dr. conf. Vasile Şoimaru, dirijorul Petre Neamţu şi clarinetistul Simion Duja, au fost în Maramureşul istoric. „Vasile Şoimaru s-a ocupat de cercetarea satelor româneşti, iar noi, artiştii, am prezentat mai multe concerte în Apşa de Mijloc, Apşa de Jos, Apşa de Sus şi Slatina. Totodată, am mai făcut nişte băi în lacurile sărate şi ne-am întâlnit cu mulţi români din regiune”, ne povesteşte Vasile Iovu. Aici i-au cunoscut pe profesorul Gheorghe Moiş, pe neurochirurgul Ion Marina, care, de altfel, lucrează la Spitalul de Urgenţă din Chişinău şi tocmai venise la baştină, „care e şi un mare artist, cu o voce deosebită”, pe Daniel Modârcă, proprietarul Casei de odihnă „Valahia”, unde se cântă numai muzică românească, precum şi pe alte familii de români, care ţin foarte mult la tradiţii şi la neam. „M-am întors de acolo cu o satisfacţie deosebită şi cu o mare încărcătură spirituală. Am învăţat nişte lucruri pe care le voi ţine minte toată viaţa. Românii din Maramureşul istoric ţin mult unul la altul. Iată de ce îi îndemn pe toţi basarabenii: să fim uniţi ca cei din Maramureşul istoric, pentru un viitor mai bun al poporului nostru”, ne-a declarat marele artist.

Întrebat de TIMPUL ce semnificaţie au pentru el sărbătorile noastre naţionale, maestrul Iovu ne-a spus următoarele: „Din păcate, încă nu avem o suveranitate reală. Clasa politică e în continuare dispersată, îşi împarte fotoliile şi nu are grijă de noi. Iată de ce aceste sărbători sunt cam triste pentru mine…”.

În viitorul apropiat, Vasile Iovu va pune la dispoziţia melomanilor două CD-uri: „Ecoul dacilor” (cu piesele sale, interpretate la nai) şi „Ce am pe lume mai sfânt”, pentru nai şi voce, unde sunt înregistrate şi cele mai frumoase cântece cu regretata sa soţie, Maria Iovu.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *