Politică

Veaceslav Untilă, vicepreşedinte al Partidului Liberal: În preajma unui nou sezon politic

Cea mai mare provocare căreia va trebui să-i facă faţă actuala guvernare este un nou val de recesiune ce vine să ne preseze şi să ne pună la încercare. Astfel, potrivit unor prognoze, chiar şi acea mică creştere economică ce se anticipa la începutul anului curent riscă să fie compromisă. R. Moldova ar putea ajunge în situaţia când lipsa unei creşteri economice să fie luată drept un indicator satisfăcător, aceasta în condiţiile în care majoritatea ţărilor din regiune vor înregistra diminuări esenţiale la acest capitol. Datele statistice arată că declinul economic se resimte în astfel de domenii ca transportul de mărfuri, construcţiile şi comerţul cu amănuntul. În condiţii de criză, potenţialii investitori au devenit mai precauţi şi tratează cu mai multă prudenţă o eventuală venire sau extindere a afacerilor în Republica Moldova. Şi cetăţenii (îndeosebi cei care muncesc peste hotare) sunt mai precauţi şi evită să facă investiţii în business-ul mic, mai ales că nici condiţia lor nu este tocmai bună, o dovadă fiind şi scăderea volumului remitenţelor.

Guvernul a început să strângă uşurel cureaua şi o asemenea tendinţă se observă în special prin politica bugetar-fiscală pentru anul viitor. Facilităţile fiscale au fost reduse, inclusiv în domenii sensibile cum ar fi agricultura, iar noile impozite fac dovada faptului că miza autorităţilor pe creşterea defalcărilor bugetare ca urmare a descătuşării economiei nu s-a îndreptăţit. Această stare de lucruri nu avea cum să nu genereze dezamăgire în societate. Fermierii au organizat unele acţiuni de protest, iar nemulţumirea patronatelor şi sindicatelor este evidentă.
Sezonul politic va fi greu şi ca urmare a secetei fără precedent din ultimii 50 de ani, ce s-a abătut asupra noastră în acest an. Guvernarea recunoaşte că situaţia este una extrem de dificilă, iar pentru ameliorarea ei a apelat la suportul partenerilor de dezvoltare a RM. În prezent, se identifică posibilităţi pentru a asigura securitatea alimentară a ţării, dar şi pentru a subvenţiona agricultorii în ajunul lucrărilor de toamnă. Dacă acest lucru nu se va reuşi, criza alimentară ar putea căpăta proporţii în lunile următoare, iar consecinţele secetei din acest an vor fi resimţite şi în anii următori. Sectorul zootehnic întâmpină mari probleme, căci oamenii, văzând că rezerva de furaje pentru anul în curs s-a redus substanţial, au început sacrificarea în masă a animalelor. Aceasta înseamnă că, la modul practic, în anul ce vine ţara noastră se va confrunta cu o insuficienţă de carne, ceea ce va crea un larg spaţiu de manevră importatorilor de acest produs. La etapa dată se poate presupune că, în lipsa materiei prime pe piaţa autohtonă, ne aşteaptă o majorare de preţuri la carne, ceea ce va atrage după sine şi creşterea preţurilor la alte produse.

În plus, scăderea remitenţelor va duce la cea a consumului care, la rândul său, va contribui la diminuarea defalcărilor în bugetul de stat de pe urma activităţii vămii. De asemenea, scăderea remitenţelor va determina o scădere continuă în domeniul construcţiilor, deoarece, în mare parte, locuinţe noi cumpără cei aflaţi la munci peste hotare. În mod sigur, aceasta va atrage după sine şi diminuări în sectorul bancar, prejudiciind, în primul rând, domeniul creditării şi cel ipotecar. Lanţul economic pentru astfel de situaţii arată că nu este exclusă nici trecerea principalelor domenii de activitate economică la austeritate, ceea ce va isca noi concedieri, reduceri de personal, concedii tehnice etc.
Pentru a nu admite degradarea situaţiei, Guvernul, Parlamentul, alte organe responsabile urmează să dea dovadă de o mobilizare maximă a eforturilor. Nu este de neglijat nici presiunea factorului politic, căci opoziţia va încerca să speculeze pe măsurile de austeritate la care va recurge guvernarea ca unică posibilitate de redresare a situaţiei şi de depăşire a consecinţelor recesiunii, şi pe nemulţumirea din societate. Iar aceasta va afecta serios capacitatea de rezistenţă a ţării în general la provocările căreia va fi supusă.

Pe lângă provocările apărute ca urmare a factorului extern, dar şi a calamităţilor naturale, conducerea ţării va trebui să continue acţiunile îndreptate spre reformarea mai multor domenii de activitate importante şi spre integrarea europeană a RM. Astfel, urmează să fie dusă la capăt reforma justiţiei, reforma organelor de drept, reforma sistemului de asistenţă socială, reformele regulatorii în economie cu scopul sporirii atractivităţii climatului investiţional din RM. În acelaşi timp, urmează să fie continuată implementarea Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană, continuate negocierile pe marginea Acordului de Asociere şi Acordului privind Zona de Liber Schimb cu UE, acţiunile în vederea consolidării rolului RM de lider în cadrul Parteneriatului Estic, dar şi în vederea obţinerii unei perspective europene clare în cadrul următorului summit al Parteneriatului Estic.

Realizarea sau nerealizarea acestor sarcini şi obiective va constitui un test de maturitate pentru întreaga clasă politică. Va fi un examen de profesionalism şi de responsabilitate pentru cei ce şi-au asumat povara guvernării. Rămâne să vădem dacă suntem gata pentru a-l susţine. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *