„Vestele galbene” - un protest nefrancez

publicat în Actualitate pe 19 Decembrie 2018, 08:00

Pe lângă alte cereri cu totul fanteziste, protestatarii revendică ieșirea imediată a Franței din Uniunea Europeană și NATO

 De aproape o lună, Franța este zguduită de un val de proteste sociale puternice, care reprezintă, prin esență și formă, un mod inedit al „poporului” de a-și exprima nemulțumirea față de conducerea actuală a țării. Să nu uităm că Franța, așa cum o cunoaștem de peste două secole, este rezultatul Revoluției Franceze din 1789. Mândri de o anumită întâietate în proclamarea unor principii de bază, care stau la temelia statelor occidentale și mereu dornici de mai multă Libertate, Egalitate și Fraternitate, francezii sunt cei mai revoluționari dintre tradiționaliști. La această idee fac trimitere toți cei care vorbesc astăzi despre protestele violente din Hexagon, însă lucrurile stau puțin altfel.

Într-adevăr, se pare că spiritul contestatar al francezilor nu a amorțit nici pentru o clipă în ultimii aproape 230 de ani (de la 1789 încoace), iar cei care au avut ocazia să locuiască aici mai mult timp știu că acest spirit este înscris adânc în ADN-ul poporului. De regulă, în Franța, la fiecare câteva luni, se declanșează câte o grevă în unul din sectoarele-cheie ale economiei naționale sau în rândul diverselor corpuri de funcționari. De-a lungul unui an, nu sunt deloc rare manifestațiile cu zeci și sute de mii de participanți în orașele mari ale țării. Fie că e vorba de ziua de 1 Mai sau de o paradă în favoarea unei anumite cauze politice sau sociale, sau de reacția oamenilor la vreun eveniment de actualitate, francezii dau dovadă foarte des de un activism civic pronunțat.

Nici nu poate fi altfel într-o țară care se poate lăuda cu existența și soliditatea în timp a unor instituții caracteristice oricărei democrații stabile și libere: partide politice (demne de acest nume, nu conduse în manieră unipersonală și controlate de clanuri certate cu legea), sindicate (libere cu adevărat, finanțate din cotizațiile membrilor și care apără cu adevărat interesele cetățenilor), asociații nonguvernamentale (create în baza unor necesitați sociale reale și nicidecum inventate, care există grație voluntariatului, dar nu a granturilor), diverse fundații (veritabil caritative, izvorâte din sentimente nobile de compasiune și solidaritate, ci nu din voința unor profitori de a-și legaliza veniturile obscure) ș.a.

Protestatarii nu au reprezentanți oficiali

Regula jocului democratic și liber impunea până nu demult oricărei mișcări protestatare unele imperative foarte clare: fiecare cetățean este liber să protesteze pentru a-și demonstra dezacordul (inclusiv, și mai ales, față de conducerea statului), dar acest fenomen al protestului trebuie să fie unul asumat și revendicat de către actorii societății, recunoscuți ca atare. Au existat în trecut și cazuri, când organizatori ai unor proteste masive deveneau grupuri de persoane sau entități juridice create ad hoc, la fața locului, sau cu foarte puțin timp înainte de protestul propriu-zis. Orice protest este, întâi de toate, o exprimare a unor sentimente, care nu pot fi întotdeauna programate din timp. Iată de ce crearea unor grupuri de persoane sau entități protestatare în chiar zilele sau orele premergătoare acțiunii propriu-zise nu este un lucru de mirare. Important e ca, în momentul desfășurării respectivelor acțiuni, autoritățile să aibă în fața lor interlocutori care reprezintă cu adevărat manifestanții.

Aici ajungem la prima deosebire importantă între „vestele galbene” și o mișcare protestatară obișnuită. Nici astăzi, la aproape o lună de la declanșarea actualelor proteste din Franța, autoritățile... nu au cu cine negocia. Nu s-a constituit încă un grup clar definit, compus din persoane sau din entități juridice, care și-ar putea revendica calitatea de reprezentanți ai maselor protestatare. Însăși modalitatea prin care s-au declanșat aceste proteste – în urma unor chemări spontane, formulate prin intermediul rețelelor de socializare – ridică multe întrebări vizavi de persoanele sau entitățile care stau în spate și au interesul ca nici acum, la o lună după declanșarea protestelor, acestea să nu fie asumate de nimeni. E adevărat că au apărut în spațiul public, cu diverse ocazii, niște perfecți anonimi, care și-au adjudecat rolul de „organizatori” ai protestelor sau de „reprezentanți” ai protestatarilor. Însă până în prezent nici una din „vestele galbene” nu a fost suficient de credibilă pentru a-și impune o autoritate reală și a deveni cu adevărat purtătoare de cuvânt a mișcării protestatare.

...înaintează revendicări extremiste

O altă caracteristică „originală” a protestelor „vestelor galbene” este lipsa unor revendicări cât de cât reale. Paradoxal, această situație este simultană prin exprimarea unei multitudini de revendicări fanteziste.

Mișcarea de protest propriu-zisă a pornit de la nemulțumirea față de prețul în creștere la carburanți. De aceea și sunt folosite vestele galbene, obligatorii în Franța în toate autoturismele. Dar, în foarte scurt timp, cererile s-au extins practic la fiecare domeniu al vieții politice, economice și sociale. Conținutul diverselor exprimări ale „vestelor galbene” în spațiul public nu se repetă niciodată. Practic, fiecare persoană, care se crede în drept să expună cerințele protestatarilor, face referire la o listă de doleanțe personale, care deseori vor să cuprindă necuprinsul, iar, în unele cazuri, poate fi asemuită cu o scrisoare adresată lui Moș Crăciun.

Recent, pe o rețea de socializare, a apărut o listă de 25 de revendicări ale „vestelor galbene”, din care se desprinde un lucru periculos. Pe lângă unele cereri cu totul fanteziste, cum ar fi creșterea imediată a salariului minim cu 40% (de ce nu cu 50%?!) sau anularea datoriilor publice și externe ale Franței (pur și simplu, pentru că „aceste datorii nu trebuie să existe”... sic!), mai apar o serie de „revendicări” preluate direct din programele politice ale partidelor populiste extremiste. Este vorba și de ieșirea imediată a Franței din UE, din zona euro și din NATO, de controlul dur al fluxurilor migratorii, ceea ce ar însemna, practic, închiderea frontierelor etc. Cel puțin, o treime din revendicări sunt identice sau se aseamănă foarte mult cu tezele promovate în ultimii câțiva ani de „Frontul Național” (azi Adunarea Națională) al lui Marine Le Pen (extrema dreaptă) și „Franța Nesupusă” a lui Jean-Luc Melenchon (extrema stângă).

...și dau dovadă de o violență excesivă

Nu putem trece cu vederea nici violența excesivă a multor manifestanți, care, în fiecare sâmbătă, începând cu 17 noiembrie, invadează centrele istorice ale marilor orașe franceze și deteriorează edificiile publice și private, intrând în confruntare directă cu forțele de ordine. Așa cum se mai întâmplă în cazul protestelor organizate de sindicatele franceze, printre manifestanți s-au strecurat și grupuri de provocatori violenți, care au provocat dezordinile respective. Doar că, în lipsa unor servicii interne de securitate (pe care le au sindicatele – organisme vechi și cu tradiții bogate în „arta” protestului) și a unor organizatori cu deprinderi în identificarea și izolarea indivizilor turbulenți, provocatorii s-au dovedit a fi mai numeroși și mai greu de stăvilit decât alteori. De unde apare și imaginea negativă pe care o au „vestele galbene” în societatea franceză, aceștia fiind asimilați mai degrabă cu niște provocatori infiltrați, decât cu portavocea credibilă a unor revendicări sociale, politice și economice autentice.

Implicarea agresivă în treburile interne ale statelor occidentale este specialitatea Rusiei

O analiză a situației actuale din Hexagon arată că, în cazul „vestelor galbene”, fenomenul protestatar a fost deturnat. Lipsa unor organizatori, care și-ar putea asuma protestul, formularea unor „revendicări” inspirate direct din programele politice ale partidelor populiste extremiste, extrema violență manifestată de o parte din protestatari, care nu ezită să atace instituțiile publice, edificiile private și forțele de ordine, nu sunt altceva decât elemente ale unui „protest hibrid”. Fiecare dintre elementele menționate mai sus ne demonstrează că aceste proteste convin forțelor care doresc destabilizarea situației în Uniunea Europeană. Iar prin asemănarea lor cu unele fenomene relativ recente din alte țări occidentale, prin care s-a urmărit decredibilizarea autorităților de stat, alese în mod democratic, și instaurarea haosului social și politic, lucrurile devin și mai clare. Implicarea agresivă în treburile interne ale statelor occidentale, în orice domeniu – mai ales dacă vorbim de proteste – este specialitatea Rusiei lui Putin.