Actualitate

Veteranii de război condamnă participarea lui Igor Dodon la evenimentele din Transnistria

În cadrul unei conferințe de presă la IPN, președintele Uniunii Veteranilor de Război din municipiul Chișinău, Vasile Icubov, a făcut publică o declarație prin care Uniunea îl declară pe vicepremierul rus Dmitri Rogozin, reprezentantul special al președintelui Federației Ruse în Transnistria  „persona non grata” în Republica Moldova.

Uniunea a făcut apel către toți veteranii de război și societatea civilă să vină pe 28 iulie la Aeroportul Internațional Chișinău pentru a nu permite intrarea în țară a vicepremierului rus Dmitri Rogozin.

„Fără viză nu poți trece granițele și hotarele Republicii Moldova, dânsul a declarat că poate, noi putem să-i demonstrăm că nu poate să vină acest individ și să scuipe în noi”, a spus Alexandru Cimbriciuc, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Veteranilor de Război, președinte a organizației veteranilor din raionul Soroca.

Totodată, veteranii consideră că intenția președintelui Igor Dodon de a decora soldații ruși și militarii separatiști este o crimă la adresa militarilor care și-au dat viața pentru apărarea independenței Republicii Moldova. „Domnul Dodon să nu confunde distincțiile de stat și cadourile protocolare. Mai bine i-ar decora post-mortem pe camarazii noștri căzuți în luptă”, a spus Vasile Icubov, președintele Uniunii Veteranilor de Război din municipiul Chișinău.

„Ce vrea să ne demonstreze nouă domnul Dodon, veteranilor de război, societății civile? Vrea să ne demonstreze aceea că noi, băștinașii Republicii Moldova, suntem puși în genunchi de minorități, ca dânsul să-și facă carieră politică în fața Federației Ruse. N-o să-i meargă! Avem și noi ambiții și nu avem ce pierde cu așa președinte, președinte care ne vinde ieftin” a adăugat colonelul Ion Potlog.

Tot în declarație, Uniunea Națională a Veteranilor de Război din Moldova susține decizia Parlamentului Republicii Moldova cu privire la retragerea forțelor militare ruse din Transnistria.

Declarația a fost semnată de peste 1600 de veterani de război.

Într-un interviu oferit pentru postul rusesc de televiziune Rossia 24, președintele Republicii Moldova Igor Dodon a declarat că va participa la acțiunile organizate la Tiraspol cu ocazia aniversării a 25-a a misiunii de pacificare. Șeful statului a mai spus că va oferi distincții de stat pacificatorilor ruși „în semn de înaltă apreciere pentru misiunea acestora în regiune”. Igor Dodon a mai anunțat că urmează să se întâlnească vineri, 28 iulie, cu vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, care, potrivit șefului statului, a confirmat vizita sa la Chișinău. A doua zi, președintele se va întâlni cu liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *