Astăzi 18 Februarie 2018, Duminică - Ultima actualizare la ora 14:03
Abonamente

Social 12 Ianuarie 2015, ora 08:10    Din editia print

REPORTAJViața în Moldova: „Lucrăm, dar tot săraci suntem”

Marime Font

Începând cu această ediție, ziarul TIMPUL lansează rubrica „Viața în Moldova” în care vom prezenta poveștile mai multor familii din țară, care întâmpină greutăți.

În societatea noastră este o mare discrepanță între orașe și sate, iar noi vom încerca vă aducem la cunoștință cum luptă pentru existență oamenii pe care i-a pedepsit soarta. În acest material protagoniști sunt membrii unei familii, cinci la număr, care stau într-o cocioabă străină și visează să aibă cândva casa lor.


Intrarea în satul Țipala, raionul Ialoveni



Trăiesc într-o bojdeucă ce stă să se dărâme și pe care „au împrumutat-o” de la un consătean. Au trei copii, de 10, 8 și 4 ani. Ideea că într-o bună zi vor avea propriul cuib li se pare atât de străină, încât și-au pierdut practic toate speranțele. Vorbesc despre familia Solomon din satul Țipala, raionul Ialoveni, care o duce cu greu de la o lună la alta, iar prin prisma lor putem vedea „Viața în Moldova” din interior.

În căutarea „Solomonilor”

Am ajuns în sat în primele ore ale dimineții. Prin mijlocul localității trece o râpă, iar de-a latul acesteia, sunt mai multe punți de lemn, care fac legătura dintre cele două jumătăți ale satului. Pe una dintre ele am pornit și eu în căutarea casei familiei Solomon. Spulbera a dracului de tare, îmi trosneau dinții în gură de frig, și-mi crăpau fălcile. Întreb de un trecător dacă știe cum să ajung la „Solomoni”, familia cu trei copii, care trăiește într-o casă împrumutată. „D’apoi cum, sigur că-i știu! Vă duc eu până la poartă”, ne zice săteanul cu un zâmbet până la urechi. Am ajuns la poartă, mai precis lângă un gard de lemn, care era lăsat într-o parte de parcă l-a spulberat și pe el vântul. „Aici trăiesc Solomonii pe care-i cauți”, mi-a confirmat însoțitorul, mi-a dat politicos din mână și a plecat.


Casa „împrumutată” a familiei Solomon


Aveam în față o bojdeucă bătrânească. Fața casei este îngrijit vopsită, din părți însă, pereții sunt doar unși cu lut, baligă și paie – așa cum era pe vremuri. Lângă gard iese din cușcă un câine negru, pe care mai târziu am aflat că-l cheamă Șaric, latră la mine, iar în prag imediat iese stăpâna casei Inga Solomon. „Intrați înăuntru, nu vă descălțați, o să înghețați la picioare, în casă e cam frig”, mă atenționează femeia. Îmi las papucii, intru în camera unde era soba și-i găsesc pe cei trei copii ai familiei Solomon: Marin, Cristi și Patricia. Pentru că i-am vizitat în ziua de 7 ianuarie, când la ei se sărbătorește Crăciunul pe vechi, le-am dat tuturor câte o jucărie de pluș și dulciuri. S-au bucurat...


Copiii Solomonilor: Cristi, Patricia și Marin (de la stânga la dreapta)

„Nu plânge, mamă, o să ne descurcăm noi cumva”

Reprezentanții Primăriei din Țipala ne-au spus că soții Petru și Inga Solomon sunt oameni harnici, nu consumă alcool, dar oricum o duc cam greu.

Am aflat că atât Inga, cât și soțul, sunt din această localitate. Ambii sunt din familii simple și părinții nu i-au putut ajuta. „Trăim împreună de 10 ani, casă nu avem, nimic nu avem”, spune femeia, și îndată îi dau lacrimile. „Avem locul nostru de casă. Dar nu sunt bani să ridicăm nici măcar temelia. Eu sunt bolnavă, am probleme cu rinichii. În 2010 am fost operată și de atunci ne este și mai greu. Vara lucrez cu ziua prin sat, dar aproape toți banii pe care îi fac, îi cheltui pe leacuri. Nu am voie să ridic și să lucrez din greu, dar nu văd altă soluție. Trebuie să-mi hrănesc copiii”, mărturisește femeia cu o voce tremurândă, plângând încontinuu. Imediat o înconjoară copiii, Patricia, fiica cea mai mică, care are patru ani, o cuprinde. Se uită la ea de parcă ar vrea să-i spună că totul va fi bine, dar tace. Ceilalți doi băieți o țin de mână. Văd în ochii lor neliniște, iar Cristi, fiul mijlociu, se dă la urechea mamei și-i șoptește: nu plânge mamă, o să ne descurcăm noi cumva!

Între timp în casă intră și capul familiei, Petru Solomon, care se așază, pe un scaun mic, într-un colț al camerei.


Toată familia se înghiesuie iarna într-o cameră mică

După ce femeia s-a liniștit, a spus că lucrează pe unde apucă ca să-și poată face polița de asigurare. Iarna însă doar soțul întreține familia pentru că ea nu are unde munci.

„Trăim cinci oameni cu 1500 de lei pe lună”

Petru lucrează la fabrica de păsări din Floreni. Bărbatul spune că a fost de două ori la muncă în Rusia, dar de fiecare dată a venit cu mâna goală pentru că angajatorii nu i-au plătit nimic. „La avicola din Floreni ne duce și ne aduce cu mașina, tot acolo mâncăm la amiază. Condițiile sunt bune, dar salariul este destul de mic. Oficial am 1900 de lei, dar la mână primesc 1500 și cu acești bani trebuie să trăim cinci oameni”, subliniază Petru în timp ce îmi arată și o hârtie ștampilată, care confirmă acest lucru. Atunci intervine și soția, menționând că în comparație cu alți oameni din sat, ei nu au nici pământ pe care să-l prelucreze, cu excepția locului de casă.


Chiar dacă face focul toată ziua, Inga spune că în casă tot este frig

În acest an, ca să nu înghețe de frig, familia Solomon a fost nevoită să-și vândă vaca pentru ca să-și poată cumpăra lemne. „Când era vaca, aveam lapte, brânză, smântână și nu-mi făceam griji ce să mâncăm, acum ne este foarte greu fără ea”, recunoaște stăpâna casei. Petru adaugă și el: „noroc că avem lideri de pământ în sat și oamenii de alde noi, care mor de foame, pot lucra ca să-și asigure o pâine pe masă”.


Prin acest gest, familia speră să aibă mereu pâine pe masă


Pe lângă casă „Solomonii” au doi câini și câteva păsări

De construcția propriei locuințe soților le este greu să vorbească. Îi doare sufletul, spun ei, pentru că nu le pot asigura copiilor condiții mai bune de trai.

Mereu există riscul să-i dea afară din casă

Bojdeuca în care locuiesc ei acum au împrumutat-o de la niște consăteni care locuiesc la oraș. La început gazdele au solicitat o plată lunară pentru locuință, dar Inga și Petru le-au spus că nu au posibilitatea să le achite ceva. Proprietarii i-au lăsat, prin urmare, să trăiască acolo o perioadă. „Mâine, poimâine o să vină și o să ne dea afară de aici, dar unde să te duci, Doamne?!”, se întreabă gospodina, ridicând mâinile spre icoană și făcându-și semnul crucii.


Petru și Inga Solomon ne prezintă „gospodăria”

Soții s-au gândit să cumpere această locuință, dar proprietarii cer tocmai opt mii de euro. Oamenii din sat spun că doar locul de casă aici costă cinci mii de euro, iar dacă mai este construit ceva, prețul crește. „Solomonii” spun că aceasta este atât de scumpă, deoarece localitatea este aproape de capitală, puțin peste 30 de km. De aceea, varianta de a cumpăra casa a picat automat.

Când am rugat familia să-mi facă o mică excursie prin cuibul lor, au remarcat îngroziți că toată casa s-a umplut cu fum. Toți s-au agitat… „S-a aprins ceva! Arde, unde arde?”, strigă Petru, fugind grăbit în pod să găsească focarul. Copiii erau panicați, Inga alerga agitată în jurul plitei. În scurt timp, Petru a confirmat că de vină ar fi de fapt viscolul care a întors fumul înapoi în hogeac. Situația dată m-a făcut să înțeleg cât de speriată este această familie că într-o bună zi s-ar putea întâmpla ceva și cu această casă, iar ei ar putea ajunge pe drumuri.

„Vreau ca toți copiii mei să fie „nacialiniși”, ei au mulți bani”

În fiecare an, în pragul iernii, familia Solomon are mari bătăi de cap când trebuie să le cumpere copiilor haine groase și încălțăminte de școală. Micuții sunt nevoiți să poarte aceleași lucruri practic în fiecare zi. Marin, cel mai mare băiat, este în clasa a patra. Copilul spune că iubește foarte mult fotbalul și că ar vrea să-l practice pe viitor, dar nu are nici echipament și nici minge ca să se antreneze. „Vara trecută am fost la antrenamente. Dar în final nu m-au selectat printre jucătorii care vor merge să joace prin alte sate”, spune trist băiatul. Tot mare iubitor de fotbal este și Cristi. „Când e cald, împrumutăm de la cineva mingea și alergăm după ea de dimineață până seara”, povestește acesta stând lipit de sobă, pentru că odată cu fumul, din casă a ieșit și căldură, puțină care era.

Patricia încă nu știe ce vrea să devină, dar am remarcat că îi place să pozeze și îi arăta mamei cu degetul să-i permit să-și îmbrace rochia albă de prințesă ca să-i fac fotografii. Inga, însă, nu i-a permis, motivând că în casă este prea frig.


Patricia, cel mai mic membru al familiei, este gata de săniuș

Părinții știu că picii lor sunt talentați și că la școală o duc destul de bine. „Luptăm pentru ca măcar ei să aibă o viață mai bună. Eu am învățat de tractorist, dar vreau că toți copiii mei să învețe și să ajungă „nacialiniși” (rom. șefi), pentru că ei tare mulți bani mai au”, punctează Petru, mângâindu-l pe cap pe unul dintre băieți.


În log de poartă „Solomonii” au un gard, care este putred și stă să cadă

Cei care doresc să ajute această familie cu haine și încălțăminte pentru copii, mâncare, materiale de construcții, cărți utile, bani și alte lucruri, vă rugăm să contactați, mai jos, autorul articolului sau să apelați la numărul de telefon +37368681878. În caz de necesitate, vă putem face legătura cu familia Solomon.

Studiile recente arată că sărăcia este una dintre cele mai serioase probleme din R. Moldova, cu circa 30 la sută din populația săracă. Peste 60 de procente din cei săraci locuiesc în sate.  

Un articol de: Dorin Galben Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi


Editorial 14 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Credința și minunile (III)

Legătura dintre vindecare și credință este una foarte puternică, dar are loc în plan spiritual. Credința vie și lucrătoare duce la vindecarea sufletului nostru, la sănătatea duhovnicească. Nu întotdeauna și la cea trupească, cum ne place să credem.

() Citeşte tot articolul

Constantin Tănase 14 Februarie 2018, de Constantin Tănase

„Azilul singuraticilor”, fragment din cartea „Groapa cu lei”, 2014

Există un paradox, care doar aparent e paradox: omul, fiind sută la sută ființă socială, care „înnebunește” în singurătate în aceeași măsură în care are nevoie de parteneri sociali. Cândva eram și eu înclinat să cred că singurătatea e apanajul,...

() Citeşte tot articolul

Editorial 14 Februarie 2018, de Moni Stănilă

Accesul la literatură

Întotdeauna mi s-a părut nedrept că literatura își croiește mai greu drumul prin lume decât arta plastică, pentru că – spre deosebire de cea din urmă – are nevoie de traducere. Și cu cât e mai săracă țara, cu atât mai puține sunt căile de acces la literatura...

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Februarie 2018, de George Simion

Igor cel Fără de Țară

Chiar în aceste zile și în săptămânile și lunile, care vor urma, R. Moldova se unește cu România, comună cu comună, localitate cu localitate, om cu om. 

() Citeşte tot articolul

Editorial 13 Februarie 2018, de Răzvan Munteanu

(I)logica rusă

Tensiunile dintre NATO și SUA, pe de-o parte, și Federația Rusă, pe cealaltă parte, ating, din păcate, cote din ce în ce mai ridicate, fiind evident că asistăm la cea mai rece relație pe axa Washington-Moscova, de după căderea Zidului Berlinului.

() Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Decembrie 2017, de Marin Basarab

Domnule Jereghi, ne așteptam să turnați filme, nu să vă turnați colegii

„Noi îl mustrăm întotdeauna pe tovarășul Stalin, și da, cu siguranță o merită. Însă eu vreau să întreb – cine a scris 4 milioane de denunțuri?” (Serghei Dovlatov)

() Citeşte tot articolul

Editorial 18 Decembrie 2017, de Octavian Țâcu

Dosarul Centenarului (V): Sfatul Țării în polemica dintre Ioan Pelivan și Pavel Miliukov

Spuneam în articolul precedent dedicat problemei legitimității Sfatului Țării la Conferința de Pace de la Paris (1919), că unul din cei mai importanți și înflăcărați apărători ai intereselor Basarabiei a fost Ion Pelivan.  

() Citeşte tot articolul


 

 



Cele mai citite articole Timpul.md