Editorial

Viaţa pe scurt, dar clar!

Cunosc bine categoria de oameni care pun asemenea întrebări. Ei sunt produsul unui gen de „patriotism românesc”, cultivat în ultimul deceniu al secolului trecut de către cei care-şi plesneau peste gură ortacii dacă foloseau cuvântul „ţară” cu referire la R. Moldova şi care, mai târziu „au coborât din căruţa naţiunii”, au devenit „pragmatici” şi s-au pus pe edificarea unei R. Moldova „ţară de succes”. Aceşti oameni au rămas încremeniţi în proiectele romantice din anii ’90 şi, cu orice ocazie, repetă lozinca: „Singura noastră salvare este unirea cu România”. Nu am nimic împotriva acestor oameni, le respect dreptul de a visa şi de a se exprima liber; singurul lucru pe care l-aş cere de la ei e să respecte şi drepturile la liberă exprimare ale celor care gândesc altfel decât ei. Aceasta e prima şi cea mai fundamentală regulă a democraţiei.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, un radioascultător, din categoria la care m-am referit mai sus, l-a întrebat înfuriat pe moderator de ce le permitem unor analişti politici vânduţi comuniştilor ca „Gurău, Andrievschi, Tabără şi alţii să apară la televiziuni democratice, de ce le dăm voie să ne spele creierii”. Poziţia radioascultătorului a fost susţinută de profesorul Sergiu Chircă, participant la emisiune, care s-a arătat şi dânsul revoltat de faptul că „posturi serioase îl invită la emisiuni pe mincinosul ista de Tabără”. Situaţia a fost „salvată” de moderatorul V. Saharneanu, care a rugat „să nu fie coborâta ştacheta atât de jos”. Sunt de acord: cu asemenea atitudini coborâm prea jos ştacheta dezbaterilor publice. Nici eu nu sunt de acord cu mulţi analişti politici şi pretinşi analişti care apar seară de seară pe sticlă, dar acesta nu e un motiv să cerem interzicerea lor. O asemenea cerinţă e o manifestare a aceluiaşi totalitarism bolşevic, numai că îmbrăcat în iţari naţionali şi căciulă de cârlan pe cap. Dictatura rămâne dictatură, oricare ar fi culoarea ei. O carte arsă de nazişti este exact acelaşi lucru ca şi o carte arsă de comunişti.

Trebuie să învăţăm a trăi paşnic şi a gândi creator şi liber într-o societate în care există pluralism de idei. Toleranţa faţă de opiniile altora este un semn al civilizaţiei. Polemica înseamnă competiţie de idei. Într-o polemică de idei câştigă cel care are argumente şi care poate să se bată cu argumente pentru opinia lui. Subliniez: să se bată, dar nu să-i bage pumnul în gură oponentului. Ignoranţa nu este un argument. Există unii „patrioţi” (îi puteţi auzi la radio şi citi pe forumuri) care se bat cu cărămida în piept că-s „români şi punctum”, dar care vorbesc o română infernală şi nu depun un minim efort să vorbească corect această limbă. Îi asculţi (citeşti) şi te convingi că aceştia nu au citit în ultimele decenii nicio carte. În acest sens mi s-a părut extraordinar de actual şi înţelept îndemnul adresat de colegul nostru Arcadie Gherasim unui radioascultător: „Mai umblaţi şi la biblioteci, nu numai la mitinguri”.
Eu nu mai am ce adăuga. Doar un P.S.

P.S. Un forumist bate şaua: „Mi se pare destul de interesant faptul că TIMPUL nu a manifestat niciun interes pentru informaţia-bombă despre cele şapte feţe ale lui Plahotniuc. Mă mir însă şi mai mult că nu avem vreun material despre binefacerile lui „Edelweiss", sau cum o mai fi aceasta denumită, pentru că bănuiesc că acest fond o fi având mai multe denumiri şi poate că şi mai multe strategii de îmblânzire a presei libere”.
Cum s-ar zice: Asta e!

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *