UE / Nato

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel: “O dezmembrare a Uniunii Europene nu mai este de neconceput”

Gabriel, ai cărui Partid Social Democraţi (SPD) este partener al conservatorilor cancelarului Angela Merkel în cadrul coaliţiei de guvernare, a declarat că eforturile susţinute ale ţărilor precum Franţa şi Italia de a reduce deficitul fiscal a adus riscuri politice.

"L-am întrebat pe cancelar, ce ar fi mai costisitor pentru Germania: ca Franţei să îi fie permisă o jumătate de punct procentual mai mult la deficitul stabilit (cel de 3% din PIB, stabilit pentru zona euro), sau ca Marine Le Pen să devină preşedinte?", a declarat Sigmar Gabriel, făcând referire la liderul Frontului National (extrema dreapta).

Angela Merkel "încă îmi mai datorează un răspuns", a adăugat Gabriel, al cărui partid pledează pentru o concentrare mai mare pe investiţii, în timp ce conservatorii lui Merkel pun accentul pe disciplină fiscală că fundament al prosperităţii economice.

Sigmar Gabriel, care în prezent ocupă şi funcţia de Ministru al economiei în Germania, ar putea candida împotriva Angelei Merkel în scrutinul federal din septembrie, notează sursa.

”Ştiu care este starea UE. Dezmembrarea sa nu mai este de neconceput. Dacă acest lucru se va întâmpla, copiii şi nepoţii noştri ne vor blestema. Pentru că Germania este cel mai mare beneficiar al comunităţii europene, atât din punct de vedere economic, cât şi politic”, a declarat Gabriel.

"Moscheile trebuie interzise, comunităţile trebuie dezmembrate, iar predicatorii, expulzaţi. Şi cât mai repede cu putinţă", a mai spus Sigmar Gabriel, care a mai precizat că are toleranţă zero pe acest subiect.

sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *