Politică

Vicepremierul pentru reintegrare s-a întâlnit cu reprezentantul Tiraspolului

Ambii oficiali au declarat că întâlnirea a fost una constructivă şi că sunt gata să se întâlnească săptămânal pentru a impulsiona rezolvarea problemelor apărute în perioada în care dialogul a stagnat.

George Balan a comunicat după întrevederea care a durat circa 3 ore că au fost discutate mai multe subiecte din partea ambelor părţi. „S-a discutat şi despre accesul la pământurile din raionul Dubăsari, despre tarifele discriminatorii din stânga Nistrului pentru instituţiile controlate de Chişinău, şi toate interacţiunile de mai departe. S-a convenit să dăm un impuls de a se convoca activitatea grupurilor sectoriale. De asemenea să căutăm soluţii pentru problemele apărute din lipsa de comunicare”, a spus reprezentantul Chişinăului.

Vicepremierul a menţionat că în aprilie urmează să vină la chişinău şi la Tiraspol reprezentanţii formatului 3+2, adică mediatorii şi observatorii din cadrul formatului de reglementare transnistreană 5+2. „Sperăm că vom reuşi în această primăvară să reintrăm într-o activitate normală a formatului 5+2. Am convenit să ne întâlnim din nou săptămâna viitoare. Vom încerca să intensificăm întâlnirile şi cooperarea noastră”, a notat oficialul.

Cât ţine de cauzele penale intentate la Chişinău, pe care Tiraspolul le vrea închise, George Balan a subliniat că niciuna nu este motivată politic, dând exemplu că niciun reprezentant al administraţiei de vârf a regiunii nu are cauză penală pentru separatism. Vicepremierul a spus că toate cauzele se referă la încălcări ale drepturilor omului sau alte încălcări.

Vitalii Ignatiev a menţionat că e bine că s-a sfârşit pauza în procesul de negocieri. „Cele mai importante întrebări ţin de greutăţile în importul de mărfuri în regiune pe calea feroviară. Nu este mai puţin importantă şi chestiunea privind circulaţia transportului. Avem anumite propuneri. Vrem ca grupul de lucru să se întâlnească şi să examineze propunerile Tiraspolului. Am fost asiguraţi că reprezentantul politic din partea Moldovei se poate implica în caz de necesitate”, a spus reprezentantul politic al Tiraspolului.

Acesta a comunicat că s-a abordat şi problematica urmăririi penale a membrilor administraţiei regiunii. Potrivit lui, sunt circa 200 de cauze penale intentate pe numele funcţionarilor din regiune şi oameni de afaceri. În opinia sa, aceste cauze au doar motivaţie politică, şi au ca scop să facă presiuni politice asupra Tiraspolului.

sursa: moldpres.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *