Victimele psihiatriei represive cer sa fie reabilitate (2)

(Continuare din numarul trecut)

Am incercat sa discutam la aceasta tema cu mai multe persoane de la Spitalul clinic republican de psihiatrie (celebrul „Costiujeni” din or. Codru, mun. Chisinau, „botezat” astfel de popor dupa strada pe care se afla). Toti neaga ca ar fi tratat vreodata oameni sanatosi. Actualul psihiatru principal al RM, Anatol Nacu, refuza sa comenteze cazurile de abuz in psihiatrie, mentionand ca n-a auzit vreodata sa fi fost internati silit oameni sanatosi.

Oficial: niciun pacient „politic”

Directorul adjunct al spitalului, Ion Catrinici, care lucreaza aici de 38 de ani, afirma acelasi lucru. Mai mult, potrivit lui, persoanele care sustin ca au fost internate cu forta pe motive politice sufera de maladii psihice, care se manifesta prin faptul ca se considera victime ale psihiatriei. Astazi e greu de spus care au fost proportiile psihiatriei represive in RSSM. Nu se stie exact numarul si numele tuturor persoanelor trecute prin malaxorul psihiatric al fostului regim. Unii fosti angajati ai Spitalului de psihiatrie sustin ca cei implicati in aceasta practica rusinoasa au avut grija sa stearga urmele, astfel ca dosarele medicale compromitatoare au fost distruse in mod premeditat. La interpelarile judecatorilor si avocatilor in privinta unor fosti pacienti, institutia raspunde ca acestia nici n-au fost internati vreodata, iar versiunea oficiala a disparitiei arhivei spitalului e ca s-a pierdut in urma unei inundatii. Totusi, unele victime – fostii profesori de la Politehnica Chisinau, Mihai Andronic si Vasile Munteanu, gasind martori ai detinerii lor fortate la psihiatrie, au reusit sa se reabiliteze prin procese de judecata, acum zece ani.

Tratati de ideile antisovietice

M. Andronic si V. Munteanu nu s-au luat de piept cu sistemul, dimpotriva, se considerau comunisti devotati. Le-a jucat insa festa „fierbinteala” patriotica. Inspirati de dezghetul hrusciovist, ei s-au pus pe criticat unele fenomene negative (incompetenta cadrelor de conducere, bunaoara). Astfel, in urma denuntului unui coleg, V. Munteanu a fost luat de acasa cu ambulanta de o echipa de medici si securisti. I-au facut perchezitie, dar nu au gasit materiale compromitatoare si nu i-au intocmit dosar penal, ci l-au trimis la tratament psihiatric pentru 75 de zile. Torturat cu supradoze de psihotrope, slabise intr-atat incat semana cu un detinut al unui lagar de concentrare, nu se putea misca, isi pierduse partial vederea. Isi aminteste replica sefului de sectie (un medic care detine si azi o functie importanta la Spitalul de psihiatrie!), cand l-a rugat intr-o zi sa-l lase sa plece acasa: „Ia budu leciti tebea ot togo cito ti ne liubisi sovetskuiu vlasti”… V. Munteanu a fost eliberat dupa ce s-a „dezis” de ideile sale. Renuntarea era singura scapare pentru „pacientii politici”, spune Alexandru Podrabinek, autorul cartii „Karatelinaia psihiatria”, mentionand ca cei care refuzau sa recunoasca faptul ca s-au vindecat de „ideile lor bolnave” riscau sa ramana pentru multi ani in spitale-inchisori.

Si lui Mihai Andronic au incercat sa-i fabrice un dosar, invinuindu-l ca ar impartasi ideile antisovietice ale unui coleg, Alexandru Soltoianu, al carui proces a fost unul de rasunet in anii ’70. Fiindca a refuzat sa depuna marturii false impotriva lui Soltoianu, a inceput sa fie persecutat la serviciu, apoi a fost obligat sa scrie cerere de iesire din PCUS, dupa care a fost dat afara de la Politehnica. Ulterior, nu s-a mai putut angaja decat muncitor de rand. Convins ca tot ce i s-a intamplat este o greseala a sistemului, Andronic crede ca acesta are nevoie de asanare. Din care cauza i-a si trimis conducatorului Sovietului Suprem de atunci o scrisoare cu propunerea de a forma un partid comunist de opozitie, pentru o concurenta „frateasca si onesta in Soviete”. In anii ’70 insa aceste cuvinte sunau a blasfemie. Anume dupa aceasta scrisoare, M. Andronic a fost invitat la clinica de neurologie, fiind luat cu masina chiar de la serviciu, dupa care a fost dus cu forta la Spitalul de psihiatrie. Anterior, seful sau fusese obligat sa semneze o scrisoare calomnioasa la adresa lui… A fost reabilitat in 1997, de catre Judecatoria sectorului Botanica. Ceva mai devreme, cand ceruse un certificat care sa confirme ca a fost internat timp de patru luni (necesar la calcularea pensiei), administratia spitalului a raspuns ca la ei nu a figurat niciodata un astfel de pacient. La proces, insa, una dintre doctorite, o femeie in etate, a recunoscut ca M. Andronic a fost pacientul ei…

Gheorghe David, castigator la CEDO… post-mortem

Dovada a atrocitatilor fostului regim este si cazul cunoscutului disident Gheorghe David, un inginer stralucit, care a suportat suferintele inchisorii psihiatrice din Dnepropetrovsk (Ucraina) si ale carui marturii cutremuratoare au fost publicate in revista „Basarabia” (1990, nr. 8). Dupa revenirea in RSSM, medicul Alexei Masec ii pune diagnosticul „absolut sanatos”. Pentru ca instantele nationale refuza sa-l reabiliteze, adica sa-l recunoasca drept victima a psihiatriei politice, Gheorghe David apeleaza la CEDO, care ii da castig de cauza. Cu regret, a decedat cu cateva luni inainte de a afla despre aceasta victorie. Nepoata lui Gheorghe David – Ana Glib din Pepeni, Sangerei – isi aminteste ca unchiul sau era un adevarat patriot si „isi punea din tinerete multe intrebari”. Scria adeseori scrisori la Moscova, dadea interviuri la „Europa Libera” si ziarele occidentale, in care vorbea deschis despre apartenenta etnica a basarabenilor, despre ocuparea Basarabiei de catre URSS etc. Mai multe personalitati care l-au cunoscut si chiar i-au fost prieteni afirma ca David era in deplinatatea facultatilor sale mintale. A fost declarat bolnav psihic dupa ce i-a trimis o scrisoare lui Mihail Gorbaciov, in care vorbea despre identitatea nationala si grafia latina si critica introducerea trupelor sovietice in Afganistan. Anume acest ultim moment nu i l-a putut ierta KGB. O copie a scrisorii a ajuns ulterior la „Europa Libera”. Dupa asta Gh. David a fost adus din Dnepropetrosk la Spitalul de la Codru. A iesit din clinica doar dupa ce la una din adunarile nationale regretatul Gheorghe Ghimpu a cerut sa fie eliberat. Dupa aceea, Gheorghe David a reusit sa mai faca doua inventii si a predat la Universitatea Tehnica pana la sfarsitul vietii.

Internata pentru ca si-a revendicat proprietatea

O alta victima a fostului regim, despre care isi aminteste medicul A. Masec, a fost Fevronia Navranciuc. Aceasta, revenind din Siberia, a avut indrazneala sa ceara de la organele Puterii sa-i inapoieze casa confiscata sau sa-i dea alta, caci nu avea unde locui. Femeia a fost luata din sediul raional al partidului si dusa direct la Spitalul de psihiatrie, unde s-a aflat pana la sfarsitul vietii. Cu doi ani in urma, cand am incercat sa aflam ceva despre destinul ei, la biroul de informatii al spitalului ni s-a spus ca o astfel de persoana nu figureaza in listele de fosti pacienti. A. Masec isi aminteste si de Pelagheia Smirnova, o femeie simpla din Straseni, care a stat zece ani in spitalul cu regim inchis din Kazan (una dintre cele mai cunoscute inchisori psihiatrice din URSS) pentru ca i-a scris o scrisoare lui Nikita Hrusciov, in care se plangea de cozile imense dupa paine. Dupa externare, doctorul Masec i-a pus diagnosticul „sanatoasa”, ca si multor altor pacienti politici ce nimereau in cabinetul sau.

In atentia comisiei

Precum mentioneaza mai multi specialisti, inclusiv psihiatrul roman Ioan Popa, autorul volumului „Cartea alba a psihiatriei romanesti”, fenomenul psihiatriei politice trebuie elucidat pana la capat, deoarece exista pericolul sa recidiveze. In presa au fost semnalate cazuri de folosire a psihiatriei ca arma politica si in perioada de dupa caderea regimului comunist. Juristii vorbesc ca si astazi sunt cazuri de folosire abuziva a psihiatriei, diagnoza „bolnav psihic” fiind aplicata unor persoane pentru a le deposeda de bunuri.

Presedintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, caruia i-am solicitat opinia, spune ca, formal, victimele psihiatriei represive au fost reabilitate prin Legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice, adoptata de Parlament in 1992. Dl Ghimpu afirma insa ca aceasta fila dureroasa a istoriei va fi si in atentia Comisiei pentru studierea regimului comunist, creata recent, indemnandu-i pe cei care au avut de suferit sa se adreseze comisiei. Istoricul Igor Casu, vicepresedintele comisiei, a mentionat, in acest sens, ca vor fi cercetate arhivele securitatii, pentru a stabili in ce masura s-a folosit psihiatria ca metoda de represiune pe teritoriul republicii noastre. Istoricul Anatol Petrencu de asemenea nu are dubii ca psihiatria a fost folosita pe larg ca unealta de represalii in fosta URSS, inclusiv in fosta RSSM, si considera ca medicii ar trebui sa recunoasca acest fapt si, prin aceasta, sa repare greselile si crimele pe care le-au comis fata de persoanele nevinovate.

In prezent medicul A. Masec lucreaza la intocmirea asa-numitei „carti albe a victimelor psihiatriei politice”, similare celor publicate in alte tari din fostul lagar socialist, si ii roaga pe toti cei care au avut de suferit sa-l contacteze. Fostii „pacienti” politici isi doresc sa le fie reabilitat bunul nume si sa li se ofere despagubiri materiale pentru anii pierduti in inchisori psihiatrice si cei in care nu s-au putut angaja in campul muncii din cauza discriminarii.

Alina Rusu
Centrul de Investigatii Jurnalistice