Comentariu

Victor Stepaniuc, lui Igor Dodon

Victor Stepaniuc,
ex-viceprim-ministru, deputat în Parlament

Dle Igor Dodon, ex-prim-viceprim-ministru, deputat în Parlament.
Citesc cu mare interes analizele economice prezentate de Dvs. în presă şi pe blogul personal. Indiscutabil, sunteţi un economist de forţă, uneori aveţi capacitatea de a vorbi convingător despre fenomenele economice, îndeosebi macroeconomice. Totodată, permiteţi-mi să nu fiu de acord cu unele concluzii, mai ales cu laudele exagerate în adresa politicii economice a PCRM din ultimii ani de guvernare.

Aveţi dreptate, când spuneţi că, în 2006, aţi atras ţara într-o reformă economică. Însă această reformă nu a fost una social-orientată, ci una de sorginte liberală, care nu are nimic cu doctrina comunistă. Astfel, datorită viziunilor Dvs. monetariste şi liberal-economice, PCRM „s-a schimbat la faţă” şi a preluat politicile partidelor de dreapta.

Merită să menţionăm câteva acţiuni „reformatoare”, care, în opinia mea şi a multor analişti, au avut efecte antisociale profunde:
– stabilirea cotei „0” la impozitul pe venitul reinvestit, care a adus beneficii uriaşe companiilor mari şi bogate;
– legalizarea capitalului, care a fost doar în interesul unor clanuri de „prihvatizatori”, care au jefuit economia naţională în anii 1991-2005;
– subvenţiile destinate agriculturii, în 80% de cazuri, au nimerit în buzunarul companiilor mari şi bogate etc.

În rezultatul aplicării politicilor şi instrumentelor liberale:
– s-a realizat consolidarea unor monopoluri multisectoriale şi clanuri oligarhice;
– au dat faliment mii de întreprinderi mici şi mijlocii;
– numărul locurilor de muncă în economie nu s-a majorat, ci s-a redus esenţial.

Şi toate aceste „minuni” le-a realizat un partid de stânga, care se pretinde apărător al maselor largi ale populaţiei!

(…) O simplă analiză a fenomenelor social-economice din RM demonstrează că, după 2006, reformele promovate de PCRM au aprofundat decalajul dintre păturile bogate şi sărăcimea majoritară din ţară şi au consolidat tipul de redistribuire antisocială a Produsului Naţional. Statul nu doar a ajutat companiile bogate să le doboare pe cele mici şi mijlocii, dar a şi creat mecanisme legale şi condiţii ca primele să aibă facilităţi şi să plătească mai puţine impozite în bugetul naţional.

Este evident, că reducerea locurilor de muncă şi a numărului de întreprinderi, creşterea catastrofală a importurilor, în comparaţie cu exporturile, nevalorificarea preferinţelor comerciale cu UE şi CSI, degradarea enormă a ramurii vini-viticole după anul 2006, lipsa unor politici de re-industrializare a ţării, incapacitatea de a stăvili migraţia forţei de muncă şi de a crea condiţii investiţionale prielnice pentru atragerea banilor gasterbaiterilor (1-1,2 mlrd. euro anual) în sectorul real al economiei sunt consecinţe ale unor strategii defectuoase, care n-au permis RM să se dezvolte, să se modernizeze. Astfel, este inadmisibil, să vorbim despre faptul că am realizat succese, chiar dacă mulţi indicatori social-economici după 2001 au fost în creştere.

Trebuie să recunoaştem că manipularea cu cifre şi cu indicatori macroeconomici, care a avut loc în ultimii 4 ani, nu a adus bunăstare în majoritatea familiilor din RM. În urma reformelor liberale promovate de PCRM după 2005, situaţia reală în economie a degradat esenţial. De la aceste reforme au avut de suferit sute de mii de oameni. În broşura „Evoluţia social-economică a RM în anii 2001-2008” (Chişinău, 2009) aţi „uitat” să abordaţi indicatorii despre populaţia ocupată în economie, inclusiv în agricultură şi industrie. Este regretabil că şi volumele de producţie din aceste ramuri nu sunt prezentate în unităţi, tone, metri pătraţi, metri cubi, dar sunt oferite doar în procente.

Falsurile propagandistice, însă, nu pot ascunde realitatea dură. Numărul locurilor de muncă în ultimii 4 ani s-a redus cu circa 130 mii, sau cu 10%. Din agricultură au plecat peste 200 mii oameni, ori circa 40%. S-a redus numărul de întreprinderi industriale, fabrici de vin, de conserve, s-au diminuat volumele reale şi nivelul tehnologic al mărfurilor din industrie şi agricultură. Emigrarea forţei de muncă, îndeosebi a tinerilor, după 2006 s-a intensificat. Şi toate acestea s-au întâmplat chiar dacă nivelul PIB-ului în valoare bănească a fost în uşoară creştere.

În aceste condiţii, încercarea dvs. de a le da sfaturi liberalilor aflaţi azi la guvernare este una alogică şi confirmă falsul şi duplicitatea mesajului liderilor comunişti: pe de o parte, PCRM învinuieşte Guvernul actual de promovarea politicilor antisociale, iar pe de altă parte ,dvs. căutaţi să convingeţi acest Guvern să înveţe din reformele lui Dodon, care au fost şi mai liberale.

Însă populaţia s-a săturat de reformele liberale ale PCRM şi ale Alianţei de guvernare. Depăşirea crizei economice nu poate fi realizată doar din contul bugetarilor, bătrânilor şi săracilor. Moldova are nevoie de o economie pentru toţi, care ar asigura locuri de muncă, echitate socială şi o modernizare rapidă a ţării.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *