Victoria Cozmolici, femeia care pictează femeia

publicat în Artă pe 5 Aprilie 2015, 08:07

Într-o mansardă de toată dragostea, printre zeci de tablouri, culori și pensule, am cunoscut-o pe Victoria Cozmolici, o pictoriță care cucerește cu viziunea sa femeia, scoate în evidență frumusețea Chișinăului vechi și nu uită nici de frumoasele flori.



Firea creativă a Victoriei a fost observată din primii ani de viață de către părinții săi. Mai mult, aceștia nu au încercat să o îndrume spre o cale mai rentabilă, gândindu-se la viața grea a artiștilor. „Mama mea a terminat Politehnica, la Chișinău, însă a făcut practica timp de trei luni la Sankt Petersburg. Acolo a vizitat toate muzeele, galeriile și și-a dorit foarte mult ca fiicele ei să picteze, să aibă o viață liberă și să nu fie țintuite în oficiu toată ziua”, povestește Victoria, care datorită mamei sale a urmat nu doar cursuri de pictură, ci și de teatru și dansuri. Până la urmă a fost nevoită să se concentreze doar pe una dintre acele ocupații și, fiindcă este mai mult o fire introvertită, a ales pictura. Astfel, în 1996, femeia a absolvit Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru”, clasa profesorului Nicolae Dealkov, iar în 2001, a primit diploma la specialitatea Artă plastică și Design, din cadrul Universității de Stat „Ion Creangă”, în clasa profesorilor Petru Severin și Ion Croitoru.



„La școala de pictură te învață să pictezi măr, ulcior, măr-ulcior, și-apoi, iarăși, măr și ulcior. Până la urmă ajungi să te plictisești de picturile astea academice. Nu sunt pasionată de realism în pictură, mai mult pictez ce simt”, explică Victoria care preferă stilul expresionist. Pictorița nu poate afirma că și-ar fi găsit deja stilul definitiv, semnătura care s-o diferențieze de alți pictori, de aceea, în prezent, preferă să nu urmărească activitatea colegilor săi de breaslă.



Îi plac mult expresioniștii și chiar dacă observă creațiile acestora, își urmează instinctul, imaginația stările și pensula, desigur. „Pictez ce simt, ce-mi place, nu fac picturi la comandă. Nu pictez portrete, lebede pe lac sau copăcei cu buretele. Refuz și nici nu am nevoie de astfel de oferte”, afirmă artista. Ea evită la maximum banalul și kitschul pe care-l putem găsi deseori în piața de picturi. Cel mai frecvent, în picturile semnate de aceasta, personajul principal este femeia, însă pictează și natură statică, flori, compoziții cu acoperișuri. „În zona în care locuiesc sunt multe acoperișuri frumoase și au un ritm fain. Treptat acestea dispar, în curând totul va rămâne ca istorie, în lucrări. La fel și în centrul istoric al capitalei… Chiar îmi pare rău când se distrug monumentele”, afirmă Victoria.





În prezent, pictorița pregătește o expoziție pe care planifică s-o întituleze „Ea”, la fel ca una din picturile sale preferate, pe care a realizat-o acum doi ani, ca s-o redescopere și s-o valorifice abia acum, recent. „Bărbatul este și el în picturile mele, doar că în umbra femeii”, spune Victoria Cozmolici care înfățișează femeia ca o ființă gingașă, senzuală, enigmatică, îngândurată și romantică.



Pictorița recunoaște că o bună parte din lucrările sale le-a vândut străinilor, care mereu au fost mai interesați de pictorii autohtoni decât locuitorii Republicii Moldova. „Nu demult am vândut o pictură unui avocat din Anglia”, își amintește artista printre clienții căreia se numără nu doar britanici, dar și români, australieni, suedezi. Aceștia o identifică fie pe Internet, fie prin intermediul expozițiilor, concursurilor sau taberelor de pictură la care participă. În 2013, chiar, a luat premiul mare la Expoziția-concurs a Camerei de Comerț și Industrie Moldo-Franceză pentru tabloul „Posesive”.



Pe lângă dezinteresul manifestat de conaționalii săi față de artă, Victoria deplânge și cheltuielile mari pe care e nevoită să le facă pentru ca lucrările sale să fie de calitate bună. Totuși, ea se bucură de susținerea întregii sale familii. „Mă bucur de fiecare dată când găsesc o culoare nouă. O haină nu mă încântă niciodată la fel de mult”, se destăinuie aceasta. Mai mult, mamă a doi băieți, pictorița a reușit să transmită pasiunea față de artă unuia dintre aceștia, care deseori i se alătură în mansardă și pictează în rând cu mama.