Actualitate

VIDEO / Argentina lui Messi s-a făcut de râs. Riscă să RATEZE calificarea

Cu Lionel Messi, Paulo Dybala, Mauro Icardi și Angel di Maria titulari, argentinienii au dominat meciul cu Venezuela, dar nu au reușit să obțină decât un punct și asta datorită unui autogol. Oaspeții au deschis scorul la Buenos Aires în minutul 51, prin John Murillo de la Kasimpașa, însă, peste doar trei minute, fundașul lui Getafe, Rolf Feltscher a marcat în proprie poartă.

A fost al șaselea egal al Argentinei, care, după 16 etape (cu două înainte de final), ocupă al cincilea loc în grupa preliminară sud-americană. Dacă vor rămâne pe această poziție și după ultimele două jocuri, ”pumele” vor juca un baraj de calificare cu Noua Zeelandă, cea mai bună echipă din zona Oceaniei.

Situația în America de Sud este una extrem de complicată. Exceptând-o pe Brazilia, care e sigură de prezența în Rusia, alte șase echipe se află într-un interval de doar șase puncte.

De notat ar fi faptul că Peru, după 2-1 în Ecuador, a ajuns pe locul patru, în timp ce câștigătoarea Copei America 2015 și a ediției centenare din 2016, Chile, riscă să rateze, la rândul ei calificarea, întrucât a picat pe locul șase, după ce a pierdut în Bolivia, 0-1.

Rezultatele complete din etapa a 16-a a preliminariilor sud-americane:
Bolivia – Chile 1-0 (J. Arce 58-penalty)
Columbia – Brazilia 1-1 (Falcao 56 / Willian 45+2)
Ecuador – Peru 1-2 (E. Valencia 79 / E. Flores 73, C. Hurtado 76)
Argentina – Venezuela 1-1 (Feltscher 54 / J. Murillo 51)
Paraguay – Uruguay 1-2 (A. Romero 88 / F. Valverde 76, G. Gomez 80-autogol)

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *