Astăzi 29 Martie 2020, Duminică - Ultima actualizare la ora 23:17
Abonamente

Actualitate 12 Ianuarie 2020, ora 15:57

VIDEO// Cei doi frați din Costești, suspectați că l-au omorât pe Dumitru, și-ar fi ucis și mama în bătaie

Marime Font

 Simion Midoni (21 de ani), principalul suspect în cazul morții lui Dumitru Jomir, tânărul omorât în bătaie la Costești, nu se află la primul conflict cu legea. În perioada 2017 – 2019, pe numele acestuia au fost pornite șase dosare penale pentru furt și huliganism, în unul dintre ele fiind condamnat la 6 luni de închisoare. Tânărul, pe numele căruia a fost aplicată măsura de arest preventiv după crima de la Costești, provine dintr-o familie care s-a mai aflat în vizorul organelor de drept. Tatăl acestuia a fost condamnat, în 2018, la 8 ani de închisoare pentru că și-a omorât soția.

Rudele lui Dumitru Jomir spun că nu au încredere că organele de drept îi vor pedepsi pe cei vinovați și că unele persoane din grupul celor care l-au omorât în bătaie pe Dumitru terorizează de mai mult timp locuitorii satului Costești, fără să fie pedepsiți. Aceștia mai susțin că dacă organele de drept și-ar fi făcut bine meseria, iar Simion Midoni ar fi fost pedepsit la prima sa abatere, „nu se ajungea la moarte de om”, scrie Ziarul de Gardă.

„Suntem acum lângă sicriul lui Dumitru și vin oameni necunoscuți, care nu sunt rudele noastre și pe care nu îi cunoaștem, și spun că Simion atâtea pagube le-a adus. O mătușică a plâns la capul lui Dumitru spunând că exact așa a fost bătut și nepotul său și nu s-au luat măsuri. Cei mai mulți vin și plâng și spun cum li s-a intrat în casă și că de câte ori au apelat la autorități, nimeni nu a luat nicio măsură. Se vorbește în sat că acești suspecți ar fi protejați chiar de poliție. Sistemul nostru este undeva putred pentru că acești suspecți au devenit mai puternici și mai curajoși și au ajuns să omoare cu atâta cruzime”, ne-a spus una dintre rudele lui Dumitru.



Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Pavel Voicu, suspectul, în vârstă de 21 de ani, a fost vizat în șase dosare penale, în trei dintre care a avut loc însă împăcarea părților. Alte trei dosare se află încă pe masa magistraților. Totodată, au fost înregistrate de către poliție 16 cazuri de contravenție în privința lui Midoni.

„De două ori, poliția a intervenit către Judecătoria Ialoveni pentru a-i fi schimbate orele de muncă neremunerată în arest administrativ. Pe un caz a primit 31 de zile pentru că această persoană se caracterizează negativ”, a precizat Pavel Voicu.

Loading...


Ziarul de Gardă a stabilit că în decembrie 2018, tânărul, suspectat de omorul lui Dumitru Jomir, a fost condamnat pentru furt la 6 luni de închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Tânărul nu a ajuns însă după gratii pentru că decizia primei instanțe nu era executorie, condamnarea urmând a intra în vigoare doar după pronunțarea instanței de apel.

Astfel, nefiind de acord cu această sentință, Midoni a depus apel la Curtea de Apel Chișinău. Potrivit informațiilor de pe portalul instanțelor, din luna iunie 2019 și până în prezent, ședințele de judecată pe acest dosar au fost amânate de patru ori pe motiv că inculpatul, Simion Midoni, nu se prezenta la ședințe.

 


„Persoana de 21 de ani a mai avut probleme cu legea. A fost pedepsit de mai multe ori. Și amenzi, și 6 cauze penale, care se află pe rol în instanța de judecată, toate pe furt. Unele s-au încheiat cu împăcare, altele cu ore de muncă în folosul comunității. Două sau trei se află chiar acum pe rol în instanțe. Pe o cauză penală lui i-au dat șase luni de închisoare, el nu a fost de acord și a atacat la Curtea de Apel. Dacă decizia nu este executorie, vă dați seama… ”, ne-a spus anterior polițistul Vasile Postica, șef al sectorului de poliție Costești.

Tot pe portalul instanțelor de judecată am identificat și alte dosare în care figurează numele Midoni Simion Fiodor, unul dintre care ține de violența în familie și care se află pe masa magistraților de la Judecătoria Hâncești.

ZdG a aflat că, în 2018, tatăl lui Simion Midoni a fost condamnat de Judecătoria Hâncești la 8 ani și șase luni de închisoare, pentru că și-a omorât soția. Conform informațiilor din sentința de condamnare, acesta și-a lovit soția de mai multe ori, atât cu pumnii, cât și cu picioarele, iar în urma lovitorilor, femeia a decedat.

„Cei care îl cunosc pe agresor spun că tatăl (lui Simion, n.r.) nu era acasă în acea zi în care soția sa a decedat. Oamenii povestesc că Simion și cu fratele său și-ar fi snopit mama în bătaie, iar tatăl și-a asumat vina”, ne-a povestit una dintre rudele lui Dumitru Jomir.

Potrivit poliției, autorii crimei de la Costești sunt doi tineri: Simion Midoni, în vârstă de 21 de ani, și un minor de 16 ani. Midoni a fost reținut, însă minorul se află în libertate.

Ministrul Pavel Voicu a declarat într-o conferință de presă că bănuitul de 21 de ani a lovit victima inclusiv cu o scândură din lemn, apoi i-a aplicat ultimele lovituri în cap cu picioarele, cele din urmă fiind fatale. Totodată, acesta a mai precizat că cei doi suspecți își recunosc vina.

Rudele tânărului menționează însă că momentul încăierării a fost surprins de camerele de supraveghere, iar din imagini se vede cum băiatul ar fi fost bătut de trei tineri, nu doi, așa cum declară organele de drept.

Dumitru Jomir, tânărul de 21 de ani, bătut cu cruzime în noaptea de anul nou de câțiva consăteni și care a decedat la spital duminică, 5 ianuarie, va fi înmormântat sâmbătă, la ora 10:00, în satul Costești, raionul Ialoveni. Rudele băiatului consideră că acest caz nu este investigat suficient, așa că anunță că vor organiza un protest la Ialoveni luni, 13 ianuarie, la ora 14:00, pentru a cere de la toate instituțiile responsabile să cerceteze acest caz pentru a face dreptate.

ndependent.md 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 23:17

INVESTIGAȚIE / Moldova a cumpărat dezinfectanți de MILIOANE de lei de la un consilier SOCIALIST care este și finul de cununie al fratelui președintelui Igor Dodon

INVESTIGAȚIE / Moldova a cumpărat dezinfectanți de MILIOANE de lei de la un consilier SOCIALIST care este și finul de cununie al fratelui președintelui Igor Dodon

Ziarul de Gardă a constatat că dezinfectanți fabricați de „Chemix Grupp” sunt utilizați în majoritatea instituțiilor medicale de la noi, la fel ca și în ultimii ani. Acestea au ajuns în spitale fiind propuse de câțiva agenți economici locali, alții...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 20:28

FOTO / DODON sfidează CARANTINA și încurajează moldovenii să IGNORE statul acasă și să iasă cu familia la aer. „Garantul Constituției” a șters comentariile INCOMODE

FOTO / DODON sfidează CARANTINA și încurajează moldovenii să IGNORE statul acasă și să iasă cu familia la aer. „Garantul Constituției” a șters comentariile INCOMODE

Șeful de la MAI, Pavel Voicu, afirmă  că, în următoarele zile, autoritățile ar putea interzice în general ieșirea din case. Potrivit fostului consilier al lui Dodon, dacă va fi luată o astfel de decizie, cetățenii vor fi nevoiți să completeze o declarație pe proprie...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 29 Martie 2020, ora: 17:52

O ISTORIE INCREDIBILĂ /// Cum un tânăr student a SALVAT Japonia de la comunism (FOTO, VIDEO +18)

O ISTORIE INCREDIBILĂ /// Cum un tânăr student a SALVAT Japonia de la comunism (FOTO, VIDEO +18)

Partidul Socialist Japonez a avut relații strânse și a primit sprijin din partea Chinei comuniste, iar majoritatea membrilor săi au susținut marxismul. Inițiativa acestui partid a fost apropierea Japoniei de China și instituirea unui regim politic similar - o Japonie comunistă sub...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 17:18

Daily Mail Lilieci, câini și pisici se vând din nou pe piețele din China | Iepuri sunt sacrificați pe podele îmbibate de sânge, în timp ce comuniștii din China sărbătoresc „VICTORIA” asupra coronavirusului

Lilieci, câini și pisici se vând din nou pe piețele din China | Iepuri sunt sacrificați pe podele îmbibate de sânge, în timp ce comuniștii din China sărbătoresc „VICTORIA” asupra coronavirusului

Liliecii, câinii, pisicile şi alte animale domestice sau sălbatice sunt din nou disponibile în pieţele din China, în timp ce Beijingul sărbătoreşte „victoria” asupra coronavirusului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 17:16

ȘTIREA ZILEI /// Viziere.md asigură producerea și donarea vizierelor cadrelor medicale din R. Moldova după modelul unui grup de activiști din România

ȘTIREA ZILEI /// Viziere.md asigură producerea și donarea vizierelor cadrelor medicale din R. Moldova după modelul unui grup de activiști din România

Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR) s-a alăturat inițiativei unui grup de activiști din România (viziere.ro) de a produce și dona viziere sistemului medical și implementează proiectul în Republica Moldova prin intermediul platformei online – viziere.md. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 15:57

STOP CADRU / Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, surprinsă într-un supermarket fără MASCĂ și MĂNUȘI (FOTO)

STOP CADRU / Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu, surprinsă într-un supermarket fără MASCĂ și MĂNUȘI (FOTO)

Ministrul Sănătății, Viorica Dumbrăveanu a fost surprinsă într-un supermarket fără mască și mănuși. Imaginea care dovedește acest lucru a a juns virală pe Facebook și a stârnit criticile internauților.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 14:01

INFORMAȚII OFICIALE /// Coronavirusul se transmite prin aer?

INFORMAȚII OFICIALE /// Coronavirusul se transmite prin aer?

​Coronavirusul COVID 19 NU se transmite prin aer, ci prin picăturile pe care o persoană infectată le generează atunci când tușește, strănută sau vorbește. Aceste picături sunt grele și nu plutesc prin aer, ci cad pe podea sau pe suprafața obiectelor, arată Organizația...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 13:24

opinie Dr. Sucharit Bhakdi (Germania) despre ISTERIA coronavirusului: Măsurile sunt ABSURDE și primejdioase (VIDEO)

Dr. Sucharit Bhakdi (Germania) despre ISTERIA coronavirusului: Măsurile sunt ABSURDE și primejdioase (VIDEO)

A fost profesor la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz și șeful Institutului de Igienă și Microbiologie Medicală. Este unul dintre cei mai citați oameni de știință germani. În acest interviu își exprimă părerea despre isteria creată de coronavirus.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 12:55

Dezvăluiri INCREDIBILE despre medicul ucis de COVID-19: „A fost supusă PRESIUNILOR să nu spună cum a fost INFECTATĂ”

Dezvăluiri INCREDIBILE despre medicul ucis de COVID-19: „A fost supusă PRESIUNILOR să nu spună cum a fost INFECTATĂ”

Cea de-a doua victimă a Coronavirusului de tip nou în Republica Moldova, medicul Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) în vârstă de 79 de ani, a fost petrecută ieri pe ultimul drum. Chiar dacă a fost numită „erou al...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 12:30

Coronavirus: Olanda a retras 600.000 de măști defecte importate din China

Coronavirus: Olanda a retras 600.000 de măști defecte importate din China

Olanda a retras sute de mii de măşti importate din China şi distribuite în spitalele olandeze pentru a face faţă pandemiei de COVID-19, deoarece nu răspundeau criteriilor de calitate, a informat sâmbătă Ministerul Sănăţii, notează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 12:03

Ar putea deveni COVID-19 Cernobîlul lui Vladimir Putin

Ar putea deveni COVID-19 Cernobîlul lui Vladimir Putin

În întreaga lume, pandemia de coronavirus se află pe prima pagină a tuturor ziarelor, iar spitalele au devenit locuri în care medicii luptă, cotidian, împotriva unui dușman nevăzut și tăcut. Dar letal. Cazurile de infecție cu noul coronavirus cresc de la oră la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 11:14

În timp ce Guvernul cheltuie aiurea bani pentru medalii de 9 mai, George SOROS acordă peste 100.000 USD, pentru lupta cu epidemia COVID în Moldova

În timp ce Guvernul cheltuie aiurea bani pentru medalii de 9 mai,  George SOROS acordă peste 100.000 USD, pentru lupta cu epidemia COVID în Moldova

  Fundația Soros-Moldova alocă de urgență o primă tranșă de 100 de mii de dolari pentru susținerea Republicii Moldova în combaterea răspândirii coronavirusului de tip nou (COVID-19). „Banii îi vom direcționa, în primul rând, celor care au nevoie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 11:03

ULTIMA ORĂ /// 11 cazuri confirmate de COVID-19 în comuna Trușeni

ULTIMA ORĂ /// 11 cazuri confirmate de COVID-19 în comuna Trușeni

Primăria comunei Trușeni anunță că 11 persoane sunt infectate, 2 sunt suspecte, 14 se află în carantină și 103 sunt monitorizate la domiciliu.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 29 Martie 2020, ora: 10:43 de Silviu Tănase

Tehnocratul de la Pârjolteni și Dezastrul Republicii Moldova

Tehnocratul de la Pârjolteni și Dezastrul Republicii Moldova Din editia print / Foto: colaj Timpul.md

Erodarea imaginii unui guvern, are nevoie, în mod obiectiv, de o anumită perioadă de timp. Indiferent de gafele pe care le face, învestirea unui nou guvern, generează anumite așteptări și trebuie să treacă o anumită perioadă de timp, până când oamenii vor...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 10:17

opinie Petrișor Peiu: Răspunderile. Și, totuși, Unirea!

Petrișor Peiu: Răspunderile. Și, totuși, Unirea!

Generația politică actuală a comis două păcate îngrozitoare față de națiunea română: a închis Institutul "Cantacuzino" și a renunțat programatic la Re-unirea Basarabiei cu țară. Fiecare dintre aceste două păcate sunt suficiente pentru a le asigura...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 10:09

VIDEO LIVE / Informații de ULTIMĂ ORĂ despre situația privind COVID-19 în R.Moldova

VIDEO LIVE / Informații de ULTIMĂ ORĂ despre situația privind COVID-19 în R.Moldova

Briefing susținut de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, de prezentare a informațiilor actualizate privind controlul infecției prin Coronavirusul de tip nou, la nivel național

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 09:10

O altă localitate din raionul Hîncești, ar putea intra în CARANTINĂ. O femeie a fost testată pozitiv cu noul coronavirus

O altă localitate din raionul Hîncești, ar putea intra în CARANTINĂ. O femeie a fost testată pozitiv cu noul coronavirus

Primăria localității Cărpineni din raionul Hîncești anunță primul caz de COVID-19. Este vorba de o femeie în vârstă de 62 de ani, originară din comuna Cărpineni, care s-a întors recent din Italia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 08:40

Te simți BALONAT? Bautura asta te scapă de probleme peste noapte!

Te simți BALONAT? Bautura asta te scapă de probleme peste noapte!

 H.pylori este o bacterie asimptomatica. Aceasta cauzeaza infectii in stimac si afecteaza doua treimi din populatia planetei. Daca este lasata netratata, aceasta bacterie poate cauza probleme medicale severe, precum ulcer peptic si chiar cancer stomacal. Pentru a putea fi detectata, este...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 08:30

Cu oamenii în carantină, NATURA recucerește teritoriile pierdute / VIDEO

Cu oamenii în carantină, NATURA recucerește teritoriile pierdute / VIDEO

Păsările cântă, mistreții se plimbă prin orașe, delfinii au revenit în locuri în care plecaseră de mult. Odată cu carantina, animalele sălbatice și plantele profită de calmul regăsit, în timp ce oamenii au mai mult timp pentru a observa natura, scrie AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 08:22

Beție cu sfârșit tragic, la CAHUL. Un tânăr de 27 de ani a murit în drum spre spital

Beție cu sfârșit tragic, la CAHUL. Un tânăr de 27 de ani a murit în drum spre spital

Un tânăr a murit, după ce a fost înjunghiat de colegul de pahar. Crima a avut loc în această dimineață, în localitatea Crihana Veche, din raionul Cahul.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 08:02

Horoscopul zilei de azi, DUMINICĂ 29 MARTIE 2020. Încă o influență benefică de la Venus azi!

Horoscopul zilei de azi, DUMINICĂ 29 MARTIE 2020. Încă o influență benefică de la Venus azi!

Iata horoscopul zilei de azi DUMINICA 29 MARTIE 2020 ; astazi are loc al doilea trigon al weekendului pentru planeta iubirii si frumusetii Venus. Ii vine randul lui Pluto in Capricorn, dupa Jupiter de ieri, iar Luna intra in Gemeni azi. Ne-am vazut vietile schimbate asa de mult in aceasta luna...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 29 Martie 2020, ora: 08:00

Ministrul Sănătăţii: 10-20% dintre românii care au venit în ţară ar fi putut fi infectaţi FĂRĂ a prezenta simptome şi ar fi putut transmite boala

Ministrul Sănătăţii: 10-20% dintre românii care au venit în ţară ar fi putut fi infectaţi FĂRĂ a prezenta simptome şi ar fi putut transmite boala

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru afirmă că aproximativ 10-20% dintre românii care au venit în ţară ar fi putut fi infectaţi fără a prezenta simptome şi ar fi putut transmite boala. Tătaru estimează că la Suceava, care este zona cea mai afectată din România, pot...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 29 Martie 2020, ora: 07:26

Falsificarea Istoriei Moldovei (Românilor) - O penibilitate a istoriei mondiale / Partea 2-a

Falsificarea Istoriei Moldovei (Românilor) - O penibilitate a istoriei mondiale / Partea 2-a

O zisă „capodoperă” a grupării de falsificatori ai istoriei Moldovei, slujbași manevrați politic, este cea creată în anonimat, site-ul www.moldovenii.md., unde, în principal, se bate monedă pe aceleași vechi teorii mincinoase ale regimului de ocupație stalinistă,...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)