Astăzi 20 Mai 2019, Luni - Ultima actualizare la ora 21:37
Abonamente

Actualitate 5 Februarie 2019, ora 13:38

VIDEO / Chirtoacă îi cere lui Năstase să se retragă din Blocul ACUM şi PPDA: „În condiţiile în care are 7 milioane furate, nu are dreptul să candideze”

Marime Font

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, în continuare îl acuză pe Andrei Năstase că a „furat” 7 milioane de euro de la statul Republica Moldova, atunci când acesta a câştigat la CEDO un dosar împoriva Guvernului de la Chişinău, în perioada în care ar fi reprezentat din postura sa de avocat innteresele lui Victor Ţopa.  

„Ţopa este problema, pentru că Năstase niciodată nu a spus că a fost avocatul lui Ţopa. El spune că a fost avocatul companiei germane „Unistar ventures”, despre care el spune că ar aparţine unor nemţi.

Din 21 ianuarie şi până astăzi, eu îi cer să-mi prezinte acei nemţi (...) Dumnealui de două săptămîni nu este în stare să spună cine sunt proprietarii, pentru că proprietar este naşul său de cununie”, a declarat Dorin Chirtoacă la dezbaterile electorale de la ProTV Chişinău.


Potrivit lui Chirtoacă, compania germană care a cumpărat în anul 2000 compania de stat „Air Moldova” s-a prezentat ca fiind una germană, dar în realitate ar fi gestionată de Victor Ţopa. Mai mult decât atât, Chirtoacă susţine că tranzacţia respectivă a fost de 2.5 milioane de euro, bani proveniţi din Moldova, dintre care 1 milion de euro ar fi fost credit neperformant luat de la Banca de Economii. „Domnul Năstase trebuie să se retragă din ACUM şi din Platforma DA, pentru că el compromite Blocul ACUM prin acestă hoţie de 7 milioane.

Eu înţeleg că în suburbia 33 ar putea fi votat cum a fost votat în vară la localele din Chişinău, dar în condiţiile în care are 7 milioane furate, nu are dreptul să candideze”, a spus Chirtoacă. Amintim că, recent, Andrei Năstase a respins aceste acuzaţii şi a afirmat că Dorin Chirtoacă a lansat aceste atacuri la comanda lui Vlad Plahotniuc, pentru a scăpa de închisoare. 



adevarul.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 21:37 de George Mârzencu

ISTORIE /// „Partizanii moldoveni” erau bandiți ruși

ISTORIE /// „Partizanii moldoveni” erau bandiți ruși Din editia print

„Grupul atacă și jefuiește populația fără milă. Din această cauză, oamenii din partea locului îi detestă ca pe niște tâlhari bețivani”, raportau sovieticii despre activitatea partizanilor 

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Mai 2019, ora: 15:47

Ce scria MIHAI EMINESCU în TIMPUL despre 16 mai 1812 și anexarea Basarabiei

Ce scria MIHAI EMINESCU în TIMPUL despre 16 mai 1812 și anexarea Basarabiei

Fragmente din articolele publicate de poet în ziarul „Timpul”, în 1878.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Mai 2019, ora: 11:38

Semnificaţii istorice pentru 20 mai

Semnificaţii istorice pentru 20 mai

  1711 - Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 - d. 21 august 1723) a adresat o proclamaţie locuitorilor Moldovei, prin care erau chemaţi să participe la războiul împotriva imperiului otoman.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 20 Mai 2019, ora: 10:54 de Iurie Colesnic

Socialiştii din secolul XIX erau adevăraţi socialişti. Ei visau la o lume nouă, în care relaţiile dintre oameni erau cu totul deosebite. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 10:05

Insistenţa cu care liderul PPDA cere convocarea unei şedinţe a Parlamentului are explicaţii exacte, susţine jurnalistul liberal Vasile Grozavu, într-un articol publicat pe blogul său. Grozavu afirmă că Năstase doreşte crearea unei majorităţi cu PSRM, pentru a-şi răzbuna naşul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 08:31

Un cutremur cu magnitudinea 3 s-a produs luni, 20 mai 2019, în România. Seismul a avut loc în judeţul Vrancea, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 08:23

Astăzi, în nordul şi centrul ţării sunt aşteptate ploi cu descărcări electrice, la sud cerul va fi variabil. La Briceni și Soroca se vor înregistra 23 de grade, la Bălți 24 de grade, iar la Orhei cu un grad mai mult. La Tiraspol maxima va ajunge la 26 de grade Celsius. La...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 08:20

Boeing admite că au existat defecte la simulatoarele de zbor pentru modelele 737 MAX, implicate în două catastrofe aeriene cu 350 de morţi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Mai 2019, ora: 08:16

Cel puţin 17 persoane, originare din Egipt şi Africa de Sud, au fost rănite duminică într-o explozie care a vizat un autocar cu turişti în apropierea celebrelor piramide egiptene din complexul Gizeh, au anunţat surse de securitate şi medicale egiptene, relatează AFP, citată...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 20 Mai 2019, ora: 08:12

Horoscopul zilei de 20 mai 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 20 mai 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 20 mai 2019 spune...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Mai 2019, ora: 09:12

Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al Californiei, a fost lovit cu picioarele în spate de către un bărbat în timpul unui concurs la care participa în Africa de Sud, actorul postând imaginile pe rețelele de socializare, transmite Mediafax. Pe imagini, Arnold Schwarzenegger, în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Mai 2019, ora: 08:12

Cutremur în România, sâmbătă seară. Seismul, de 4,1 magnitudine, s-a produs în zona Seismică Vrancea, la ora 22.23. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 114 de kilometri.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 Mai 2019, ora: 08:07

Compania Purcari Wineries a finalizat achiziția activelor cramei Vismos în Moldova, inclusiv 263 hectare de viță de vie și o platformă de producere pentru vinificația primară, capabilă să proceseze până la 8 mii de tone de struguri (echivalentul a circa 5 milioane litri de...

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 19 Mai 2019, ora: 08:03

Horoscopul zilei de 19 mai 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 19 mai 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 19 mai 2019 spune...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 13:17

Liderul PPDA, Andrei Năstase, continua colaborarea cu structurile de forță ale Rusiei. Acesta a trimis, vineri, în data de 17 mai, o nouă scrisoare la Ministerul Afacerilor Interne, însoțită de o revistă a presei cu declarații pe care le consideră probe în dosarul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 11:30

Liderul PPDA, Andrei Năstase, recunoaşte public faptul că acceptat să formeze o majoritate parlamentară cu PSRM, chiar dacă înaintea alegerilor anticipate din 24 februarie, s-a angajat public să nu facă acest lucru. Declaraţia a fost făcută ieri seara, în cadrul emisiunii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 11:29

13 membri PPDA, care au format biroul politic teritorial al formațiunii la Soroca, au anunțat că părăsesc, in corpore, rândurile partidului. Declarația semnată de aceștia a fost postată de Mihai Mîțu, fostul președinte al raionului, care s-a alăturat partidului în 2016

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 09:58

Şeful extremei dreapta austriece şi vicecancelar, Heinz-Christian Strache, a fost acuzat vineri pentru că a promis unei aşa-zise nepoate a unui oligarh rus contracte publice în schimbul unui sprijin financiar, potrivit unor afirmaţii apărute în presă care au provocat un val de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 09:37

Boris Johnson, fostul ministru de Externe şi susţinător al Brexit, este principalul favorit printre liderii Partidului Conservator pentru a o înlocui pe Theresa May la conducerea partidului şi implicit în funcţia de premier.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 09:25

Un politician care are un comportament agresiv față de presă, ar trebui să plece din politică. De această părere este eurodeputatul Norica Nicolai, invitatul special al emisiunii Fabrika de la Publika TV. Reacția vine după ce liderul PPDA, Andrei Năstase, finul de cununie al oligarhului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 08:42

Primarul din Ekaterinburg a anunţat suspendarea construirii unei impozante catedrale în al treilea cel mai important oraş rus, după mai multe zile de ciocniri şi manifestaţii şi după ce președintele Vladimir Putin a făcut apel la reconciliere, relatează AFP, preluată de News.ro.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 08:41

Unul dintre cei mai importanţi lideri ai Iranului s-a întâlnit recent cu miliţiile rebele irakiene din Baghdad pe care le-a anunţat să se pregătească pentru un război prin interpuşi (proxy war - n.r.), relatează The Guardian. În condiţiile în care relaţiile...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 18 Mai 2019, ora: 08:35

Horoscopul zilei de 18 mai 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 18 mai 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 18 mai 2019 spune...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Mai 2019, ora: 14:59

Site-ul postului de televiziune TV 8 a publicat documentul care confirmă faptul că liderul PPDA, Andrei Năstase, a fost chemat la Moscova. În documentul respecitv se spune că anchetatorii cercetează tranzacții financiare dubioase din Federația Rusă pe conturile unor persoane...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)