Actualitate

VIDEO / O filmare sfâşietoare cu un urs polar arată efectele devastatoare ale încălzirii globale: „Filmam şi plângeam“

Filmarea difuzată de National Geographic a înduioşat o lume întreagă şi trage un semnal de alarmă cu privire la efectele devastatoare ale schimbărilor climatice.

Imaginile surprinse de fotograful canadian Paul Nicklen (49 de ani), care prezintă un biet animal care abia se mai poate mişca din cauza atrofiei musculare, au fost corelate imediat cu efectele pe care încălzirea globală le are asupra urşilor polari din regiune, potrivit The Guardian.

Ursul polar se târăşte la un moment dat până la un coş folosit de pescari. Nu găseşte nimic de mâncare, moment în care se prăbuşeşte la pământ. „Stăteam acolo şi plângeam. Lacrimile îmi curgeau pe obraz în timp ce filmam acel urs care se lupta să supravieţuiască“, a mărturisit fotograful.

De asemenea, potrivit acestuia, ursul a murit cel mai probabil la câteva ore după imaginile surprinse. „Aşa arată înfometarea, atrofia musculară şi lipsa de energie. Este o moarte lentă, dureroasă“, a menţionat Paul Nicklen.

Sursa: Adevarul.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *