VIDEO cu momentul accidentului / Dodon a fost ajutat să iasă din mașina răsturnată de șoferi

publicat în Actualitate pe 9 Septembrie 2018, 14:36

Cortegiul Prezidențial a fost implicat într-un accident rutier pe traseul Strășeni - Călărași, poliția se află la fața locului.

UPDATE Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pânzari, a declarat pentru Publika TV că „Președintele a fost condus la spital. Nu are leziuni corporale importante. Din câte cunosc președenția va ieși cu un comunicat. La moment confirm că starea președintelui nu este una bună. Nu cunosc care este stare membrilor de familie în momentul de față. În aceste momente grupa operativă se află la fața locului, este prematur ca să venim cu o concluzie, iar poliția după finalizarea cercetărilor va veni cu un comunicat”.


EXCLUSIV TIMPUL / Conform unor martori oculari care l-au ajutat pe Igor Dodon să iasă din mașină, în automobil cu Președintele se  afla o femeie în vârstă și un adolescent. Igor Dodon a ieșit din mașină fiind ajutat de șoferii care se aflau în preajmă la momentul producerii accidentului.

UPDATE / Starea lui Igor Dodon este satisfăcătoare, acesta s-a ales doar cu câteva zgârieturi şi vânătăi, a transmis pentru Unimedia şeful Serviciului Protecţie şi Pază de Stat, Anatolie Golea. În mașină prezidențială se mai afla mama lui Igor Dodon, soția și unul dintre fii președintelui

UPDATE 14:56 Contactati de PRO TV, responsabilii din politie ne-au spus ca seful statului si inca doi membri ai familiei sale au fost transportati la spital, dupa ce masina in care se aflau a fost implicata intr-un accident rutier produs pe soseaua Chisinau-Calarasi.

Două maşini din cortegiul prezidenţial au fost implicate într-un accident rutier, produs în această după-amiază în apropiere de oraşul Străşeni.

Din imaginile postate pe internet se vede că automobilele s-au ciocnit violent cu un camion, care aparţine unei întreprinderi avicole. Din această cauză, zeci de maşini stau blocate pe traseul Chişinău-Ugheni.

Potrivit martorilor, în urma impactului, una dintre maşini s-a răsturnat, iar persoanele implicate în accident au avut nevoie de îngrijiri medicale. Totodată, şoferul maşinii este în stare gravă şi a fost transportat de urgenţă la spital.

Deocamdată nu se cunoaşte dacă preşedintele Igor Dodon a suferit în urma impactului.

La locul accidentului au venit mai multe ambulanţe şi pomieri. Accidentul a fost confirmat dar poliţie, însă oamenii legii nu au oferit mai mult detalii.

Una din mașinile răsturnate în afara carosabilului este autovehiculul cu care se deplasează președintele Igor Dodon.

Potrivit primelor informații, președintele a fost transportat la spital. 










Vom reveni cu detalii.