Astăzi 20 Septembrie 2018, Joi - Ultima actualizare la ora 15:22
Abonamente

Vedete 11 Mai 2011, ora 13:00

VIDEO: Prima imagine NECENZURATĂ a Prinţesei Diana

Marime Font

Foto: captură Youtube

O fotografie făcută de paparazzi la locul accidentului în care a murit Printesa Diana a fost pentru prima dată arătata într-un documentar ce va avea premiera la Festivalul de la Cannes.

Filmul se numeşte "Unlawful Killing", iar în spatele lui se afla chiar Mohammed Fayed, tatal lui Dodi, iubitul Dianei, care a murit şi el în accident. Producator este şi Keith Allen, tatăl cântăreţei Lily Allen.

Documentarul are 90 de minute şi include o singură poză alb-negru făcută imediat după ce Mercedesul în care se aflau cei doi a fost zdrobit în pasajul din Paris. Prinţesa Diana se vede foarte clar în imaginea care până acum nu a fost publicată.
Documentarul va rula în intreaga lume, cu excepţia Marii Britanii.



Prietenii apropiaţi ai Prinţesei Diana s-au declarat şocaţi şi dezgustaţi de faptul că cineva "încearcă să facă bani din moartea ei". Deocamdată, nu există o poziţie oficială din partea familiei regale, dar surse spun că nici Prinţul William, nici Prinţul Charles nu vor avea nimic de spus despre subiect, care e unul "profund personal şi un aspect privat al vieţii lor".

Filmul despre accidentul din august 1997 va fi prezentat vineri la Cannes, iar Mohammed Fayed va fi printre invitaţi.


Stirileprotv.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 18 Septembrie 2018, ora: 19:33

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md