Transportul de călători va fi reglementat de un Cod al transporturilor rutiere (CTR). Documentul va impune noi condiții de licențiere a companiilor și clasificarea unităților de transport după gradul de confort.
Experții din domeniu susțin că după ce vor fi aplicate prevederile Codului, firme specializate în transportarea oamenilor vor trebui să renunțe la „hârburi”.
Săptămâna trecută, în parlament a trecut de prima lectură proiectul Codului transporturilor rutiere. Documentul are menirea să alinieze legislația națională la directivele europene cu privire la transportul de călători și marfă.
Patru condiții de licențiere
Prima schimbare care o va aduce CTR este stabilirea unor condiții clare de licențiere a companiilor. Directorul Agenției Naționale Transport Auto (ANTA), Iulian Postică, susține că în prezent nu există vreo lege sau hotărâre de guvern în acest sens. Din acest motiv, Camera de Licențiere este nevoită să caute în mai multe acte normative condițiile pe care le înaintează. „Codul vine să acopere această lacună. Vor fi patru condiții: capacitate financiară, capacitate profesională, buna reputație și existența unui sediu real și stabil. Sunt condiții standard care se aplică în toată Europa”, a precizat Iulian Postică.
Vehiculele vor fi clasificate pe categorii de confort
După adoptarea CTR vor fi introduse și cerințe noi față de vehicule. Unitățile de transport care vor circula în țară, cu anumite excepții, vor trebui să fie dotate cu limitatoare de viteză și tahografe. În prezent, conform acordului AETR, condițiile respective sunt impuse doar vehiculelor care circulă pe curse internaționale.
De asemenea, vor fi introduse categoriile de confort pentru autocarele ce vor transporta călători contra cost. Acestea vor fi definite într-un regulament special. „Categoria de confort va fi unul din criteriile de bază la atribuirea curselor. De exemplu, în Estonia, la concurs se iau în considerare două criterii: confortul și prețul călătoriei pe care îl stabilește transportatorul. Toate vechiturile care circulă prin Moldova nu sunt încadrate nicăieri. Respectiv, condițiile de transport vor trebui să se îmbunătățească”, a spus directorul ANTA.
Șoferii vor primi certificat de competență profesională
Șoferii autocarelor și microbuzelor care vor transporta călători vor trebui să posede certificat de competență profesională, care va fi eliberat în baza unei examinări periodice odată la trei ani. Certificate similare vor trebui să aibă și managerii companiilor de transport. Potrivit proiectului CTR, capitalul întreprinderilor din domeniu va constitui 9000 euro pe o unitate de transport și 5000 euro pentru a doua unitate de transport. Directorul ANTA precizează că nu e vorba de bani fizici pe un cont bancar, ci de orice activ al întreprinderii ce poate acoperi capacitatea financiară. El a adăugat că toate firmele auto care lucrează în Chișinău vor fi supuse noilor condiții de licențiere.
Când vor fi aplicate prevederile CTR?
Dacă CTR se aprobă până la sfârșitul lui 2013, va trece o jumătate de an până va intra în vigoare. În această perioadă, transportatorii vor trebui să se conformeze noilor cerințe. În ceea ce privește licențierea transportului marfă, va urma o perioadă de tranziție de un an. Prin urmare, teoretic, până în anul 2015 toate condițiile de licențiere față de întreprinderi vor fi puse în aplicare.
Vladimir Florea, președintele Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto:
„Noi am participat activ la elaborarea acestui proiect. Au fost mai multe versiuni. În final, proiectul care a ajuns în parlament coincide cu poziția mediului profesionist din domeniu. Așteptam să se schimbe, în primul rând, situația în transportul călători, care este grea. De foarte mulți ani, acest domeniu a fost lăsat în voia sorții. Codul va stabili reguli de joc clare și ne va da posibilitatea să schimbăm situația”.
|
Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a fost reținut din nou cu puțin timp în urmă. Informația a fost confirmată pentru Jurnal.md chiar de către el. Morari ne-a comunicat că acum se află la PCCOCS, la audieri.
( ) Citeşte tot articolulCel puțin 15 muncitori migranți care dormeau pe marginea unei șosele din India au murit după ce un camion scăpat de sub control i-a călcat, informează digi24.ro. Alte șase persoane au fost grav rănite în accidentul petrecut marți dimineață, au anunțat autoritățile locale.
( ) Citeşte tot articolulLuna Februarie aduce schimbări importante în viața zodiilor, surprize pentru unii și dezamăgiri, mai mici sau mai mari pentru alții. În a doua lună din an apar pot apărea persoane cheie în viața unor zodii care le vor aduce noi perspective de cuplu, sau de business.
( ) Citeşte tot articolulPeste 130 de mașini au fost implicate într-un accident în lanţ produs pe o autostradă din Japonia din cauza unei furtuni de zăpadă. În urma impactului, o persoană a murit, iar 12 au fost rănite, informează Reuters.
( ) Citeşte tot articolulÎn contextul unor declarații publice, în care au fost prezentate informații denaturate privind nivelul de pregătire a țării pentru recepționarea vaccinului anti-COVID-19, dar și acțiunile MSMPS de a asigura Republica Moldova cu vaccin, reiterăm următoarele:
( ) Citeşte tot articolulOpozantul rus Alexei Navalnîi va rămâne în arest pentru 30 de zile, au anunțat autoritățile ruse, la mai puțin de 24 de ore de la revenirea sa în țară și la cinci luni de la momentul în care a fost otrăvit cu agentul neurotoxic noviciok, relatază CNN.
( ) Citeşte tot articolulO vorbă din popor spune că un măr pe zi ține doctorul la distanță. Așa și este! Merele au foarte multe beneficii pentru sănătatea noastră și ar trebui să le introducem în dietă. Iată de ce e bine să consumi un măr pe zi. Beneficiile sunt uimitoare, scrie stiridinlume.ro.
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii prognozează pentru ziua de astăzi temperaturi de până la minus opt grade Celsius, iar vântul va sufla din Sud spre Vest, de la slab spre moderat. Pentru data de 20 ianuarie, meteorologii anunță că vremea se va încălzi ușor.
( ) Citeşte tot articolulMersul pe jos are numeroase beneficii. Te ajută să slăbeşti, îţi protejează inima şi poate fi un excelent remediu pentru durerile articulare. Oamenii cred deseori că aceasta nu este o formă de mişcare, ci mai degrabă o modalitate de recreere, însă nu este complet...
( ) Citeşte tot articolul