Social

Vine vara, ce facem cu copiii?

În total, anul acesta vor fi repartizate circa 100 mii de bilete în taberele de odihnă staţionare sau cu sejur de zi. Părinţii vor achita doar 20 la sută din cost.

La sfârşitul săptămânii trecute la tabăra „Prietenia” din comuna Coşniţa, Dubăsari, a avut loc seminarul republican instructiv-metodic organizat de Ministerul Educaţiei. În cadrul evenimentului s-a discutat despre managementul taberei de odihnă, planificarea activităţii de creaţie şi agrement, respectarea normelor sanitaro-igienice, securitatea copiilor în tabere de odihnă etc. Potrivit şefului Direcţiei învăţământ preşcolar, primar şi secundar general, Valentin Crudu, către 25 mai curent toate taberele trebuie să fie pregătite. „Acele tabere în care vor fi depistate nereguli, nu va fi respectat regimul sanitaro-igienic sau nu vor fi prezentate contractele de aprovizionare cu alimente nu vor primi autorizaţia de funcţionare a taberelor”, a menţionat Valentin Crudu. Finanţarea taberelor de odihnă şi întremare a sănătăţii se va efectua din bugetul de stat şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, din taxele plătite de părinţi şi din mijloacele speciale alocate de întreprinderi, organizaţii şi asociaţii. Părinţii vor achita doar 20% din costul biletelor de odihnă care va varia între 90 de lei pe zi pentru taberele cu sejur de zi şi 130-150 lei pentru taberele de odihnă şi întremare a sănătăţii, taberele sportive şi turistice. Potrivit autorităţilor, taberele vor fi asigurate cu cadrele necesare. În acest proces vor fi antrenate atât cadre didactice cu experienţă, cât şi studenţi de la facultăţile cu profil pedagogic din ţară.

„Au fost deja identificate abateri privind normele de prevenire a incendiilor. În mare parte este vorba de dotarea insuficientă a taberelor cu mijloace de primă intervenţie şi a personalului care trebuie instruit ca să poată acţiona în cazul pericolului de incendiu”, a menţionat colonelul Alexei Lavrinenco, şef-adjunct al Direcţiei salvatori şi pompieri. Pe perioada activităţii taberelor de odihnă, administraţiile locale vor asigura taberele de odihnă cu produse alimentare, exercitând un control permanent asupra calităţii lor, iar Ministerul Sănătăţii va asigura monitorizarea aprovizionării taberelor de odihnă cu echipamentele medicale şi medicamentele necesare şi supravegherea sanitaro-epidemiologică a taberelor.

Sezonul estival va începe la 3 iunie şi va dura până la 28 august, în total fiind organizate de la trei până la şapte schimburi. Pentru sezonul estival 2012 se preconizează activitatea a 360 de tabere cu sejur de zi în care se vor putea odihni 16 mii 338 de copii şi 84 de tabere staţionare în care îşi vor întrema sănătatea 96 mii de copii cu vârsta cuprinsă între şapte şi 16 ani.

Mariana Tutunaru, şefa Secţiei sănătatea copiilor şi tineretului

Anul trecut Centrul de Sănătate Publică a înregistrat o serie de nereguli. Astfel, în sezonul estival 2011 a fost depistată o tabără improvizată în gospodăria unui localnic din satul Morenii Noi, Ungheni, unde erau cazaţi 180 de copii şi 40 de angajaţi. Acolo nu au fost respectate condiţiile sanitare, copiii dormeau pe podea, nu aveau sisteme de iluminare artificială, iar masa era pregătită în condiţii precare.

Anul trecut, 26 de copii de la tabăra Floricica s-au intoxicat cu alimente. În urma acestui caz, activitatea taberei a fost sistată. În total, anul trecut au fost perfectate două decizii de suspendare a activităţii taberelor, cinci decizii de interzicere a consumului de legume cu concentraţie sporită de nitraţi, au fost întocmite 45 de procese-verbale privind contravenţiile administrative admise şi 38 de prescripţii sanitare cu indicarea termenelor de redresare a situaţiei.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *