Astăzi 24 Octombrie 2019, Joi - Ultima actualizare la 23 Octombrie 2019
Abonamente

Actualitate 29 August 2019, ora 11:08

Vinurile din Moldova au fost distinse cu 56 de medalii la concursul internațional Asia Wine Trophy

Marime Font

Vinurile din Moldova au înregistrat un nou record de medalii la concursul Asia Wine Trophy 2019. Vinul „Traminer Late Harvest” al vinăriei Fautor din regiunea Valul lui Traian a fost premiat cu Marea Medalie de Aur, alte 34 de vinuri fiind medaliate cu aur, iar 21 cu medalii de argint. Competiția s-a desfășurat în perioada 18-21 august, la Daejeon, Coreea de Sud.

Concursul Asia Wine Trophy este cel mai mare concurs de vinuri din Asia care se desfășoară sub patronajul Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), fiind înscrise peste 4000 de probe din întreaga lume, iar aprecierea calității vinurilor a fost efectuată de experți din 26 de țări, inclusiv 6 degustători din Republica Moldova. Conform regulamentului OIV, doar 30% din mostrele înscrise în concurs pot obține medalii.
Gheorghe ARPENTIN, director, Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV): „Suntem extrem de încântați să promovăm cel mai competitiv produs din țara noastră - Vinul Moldovei – la această competiție și să atestăm un nou record de medalii. Vedem o deschidere a pieței asiatice pentru vinurile moldovenești și ne bucurăm să oferim susținere în promovarea țintită și strategică pe piețe de valoare înaltă.”

Concursul a continuat cu o expoziție specializată „Daejeon Wine Festival” la care au participat 18 producători din Republica Moldova, reuniți la cel mai impresionant stand al expoziției sub umbrela brandului național vinicol „Wine of Moldova”. Expoziția se află la cea de-a 7-a ediție și oferă o platformă pentru noi contacte de afaceri și de expansiune a culturii vinului printre consumatori. Pe durata expoziției, vinăriile participante au fost susținute de Excelența Sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar în Coreea de Sud cu reședința la Tokyo, domul Vasile Bumacov.
E.S. Vasile BUMACOV, Ambasador: „Rezultatele remarcabile ale vinurilor Moldovei se datorează participării active și responsabile a producătorilor din țara noastră la asemenea evenimente de anvergură în Asia. Ambasada susține promovarea produselor moldovenești pe piața sud-coreeană pentru impulsionarea exporturilor de vin moldovenesc și a fost alături de producători la inaugurarea standului național. Salutăm implicarea plenară a organizatorilor în expoziție și a membrilor comunității moldovenilor stabiliți în Republica Coreea”.


O conferință specializată dedicată vinurilor și afacerilor în domeniu a cuprins peste douăzeci de seminare și master-class-uri destinate reprezentanților rețelelor comerciale, importatorilor, jurnaliștilor și sommelierilor. Seminarul specializat cu tema „Eleganța vinurilor moldovenești” a fost moderat într-o sală arhiplină de expertul în marketing al Oficiului Național al Viei și Vinului – Viorel Garaz în comun cu Vice Directoarea Proiectului de Competitivitate din Moldova – Diana Lazăr. Jurnaliștii sud-coreeni au denumit Moldova „un gigant mic al lumii vinului”.

Diana LAZĂR, vice director, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei: „Rezultatele Vinului Moldovei ne încântă mai ales pentru că sunt un impact al programelor de calitate și de promovare implementate cu suportul Proiectului de Competitivitate din Moldova în ultimii ani, în colaborare cu ONVV și demonstrează că vinurile noastre pot fi competitive pe piețe de valoare adăugată înaltă, așa cum sunt piețele asiatice, în special cea sud-coreeană și japoneză. De aceea în cadrul Zilei Naționale a Vinului am invitat o delegație de 8 jurnaliști și importatori sud-coreeni în Moldova pentru a demara un set de acțiuni de marketing și promovare pe această piață”.

Ion LUCA, vinificator Carpe Diem, membru juriului concursului Asia Wine Trophy și participant la Daejeon Wine Festival: „Consumatorul coreean apreciază vinurile noastre. Astfel de evenimente de promovare sunt extrem de importante pentru cramele din Moldova, care își pot valorifica cele mai calitative produse pe continentul asiatic. Vinurile mele deja demonstrează succes în vânzări, ceea ce oferă o mai mare certitudine afacerii în acest domeniu.”

Industria vitivinicolă reprezintă doar 5% din totalul exporturilor, jucând un rol important în economia Moldovei și servind drept sursă de venit pentru mai mult de 200.000 de oameni. În ultimii ani, Moldova a început să-și orienteze exporturile către piețele de calitate din UE și Asia, câștigând peste 1000 de medalii la concursuri internaționale. 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 15:30

CAZ HORROR /// Poliția britanică a descoperit 39 de morți în remorca unui tir venit din Bulgaria

CAZ HORROR /// Poliția britanică a descoperit 39 de morți în remorca unui tir venit din Bulgaria

Poliția britanică a descoperit 39 de morți într-o remorcă de tir din parcul industrial Waterglade din zona Essex de lângă Londra. Șoferul tirului, un tânăr de 25 de ani din Irlanda de Nord, a fost arestat, potrivit BBC și Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 15:02

Cum a votat Năstase la APCE - pro-Rusia or anti-România?

Cum a votat Năstase la APCE - pro-Rusia or anti-România?

Întrebarea despre votul lui Năstase la APCE e pertinentă anume acum, când el încearcă prin suportul primarilor orașelor din România să obțină votul unioniștilor din Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:59

Accident violent, din cauza unor polițiști care au întors pe linie dublă continuă / VIDEO

Accident violent, din cauza unor polițiști care au întors pe linie dublă continuă / VIDEO

Noi știm cine e vinovat, voi tot cunoașteți și cu siguranță că și autoritățile se vor expune pe seama acestui caz. Eu însă mă întreb, oare chiar merita ”infractorul” ăla prins la radar, să fie sancționat cu prețul unui accident?

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:48

Alarmant. Niveluri ridicate de plumb, în legumele cultivate în apropierea albiei râului Bîc

Alarmant. Niveluri ridicate de plumb, în legumele cultivate în apropierea albiei râului Bîc

În urma semnalelor parvenite la ANSA, inspectorii Agenției au efectuat prelevări de produse de origine vegetală care sunt cultivate în apropierea albiei râului Bâc, în zona administrativă a raionului Anenii Noi. În total au fost prelevate 15 probe....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:44

39 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Anglia. Șoferul a fost arestat

39 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Anglia. Șoferul a fost arestat

Descoperire macabră, miercuri dimineață, în Thurrock, din comitatul britanic Essex, aflat în estul Londrei: 39 de cadavre au fost găsite într-un camion, relatează BBC. Polițiștii britanici au fost anunțat în jurul orei 1:40, ora locală, de către cei de la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 12:42

Dacă mâine vor fi alegeri anticipate, Partidul ȘOR accede în Parlament

Dacă mâine vor fi alegeri anticipate, Partidul ȘOR accede în Parlament

Rezultatele obținute de Partidul Politic ȘOR la alegerile locale generale din 20 octombrie pot fi considerate una din surprizele scrutinului. În pofida presiunilor la adresa sa, persecutarea candidaților și a campaniilor de denigrare la care a fost supusă, formațiunea a pierdut doar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 11:55

ATENȚIE /// ORA DE IARNĂ 2019. În weekend se schimbă ora! Cum trebuie să fixăm ceasurile?

ATENȚIE /// ORA DE IARNĂ 2019. În weekend se schimbă ora! Cum trebuie să fixăm ceasurile?

Ora de iarnă 2019. Când se schimbă ora de iarnă 2019. Când se trece la ora de iarnă 2019. Ora de toamnă 2019 în România. Când se schimbă ora de toamnă 2019.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 11:37

FLASH /// Ministerul Finanțelor propune CREȘTERI SALARIALE pentru majoritatea bugetarilor

FLASH /// Ministerul Finanțelor propune CREȘTERI SALARIALE pentru majoritatea bugetarilor

Proiectul Legii bugetului pentru anul 2020 prevede creștere de salariu între 6-10 % pentru majoritatea angajaților din instituțiile de stat. În plus, pentru unele categorii de bugetari retribuția ar putea crește cu până la 1.500 – 2.000 de lei lunar. Propunerile au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 10:54

Năstase îl acuză pe Dodon că are agendă diferită față de PSRM: Nu a vrut să susțină Legea Procuraturii

Năstase îl acuză pe Dodon că are agendă diferită față de PSRM: Nu a vrut să susțină Legea Procuraturii

Andrei Năstase îl acuză pe președintele Igor Dodon că s-ar fi opus votării Legii Procuraturii în actuala formulă și că șeful statului ar avea o agendă diferită față de PSRM, informează portalul pro-guvernamental cotidianul.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 10:49

VIDEO | Ion Ceban a numit trei condiții obligatorii pentru majorarea prețului călătoriei în transportul public

VIDEO | Ion Ceban a numit trei condiții obligatorii pentru majorarea prețului călătoriei în transportul public

Candidatul pentru funcția de primar al capitalei susține că orice opțiune de modificare a tarifului trebuie să vină în corespundere cu, cel puțin, trei lucruri principiale. Este vorba despre majorarea salariilor și pensiilor, asigurarea de către transportatori a unor servicii de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:46

23 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

23 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

 Prim-ministrul Maia Sandu va prezida astăzi, 23 octombrie, începând cu ora 13.00, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:44

Cum faci cel mai aromat gem de gutui

Cum faci cel mai aromat gem de gutui

Nicio toamnă fără gem de gutui! Deliciul ăsta nu trebuie să lipsească din cămara niciunei gospodine. Iar noi îți porpunem mai jos o rețetă super-simplă, rapidă și foarte gustoasă și aromată.  Ingrediente necesare pentru gemul de gutui 2 kg gutui curățate 1,5 kg...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:40

FOTO /// Dodon în Japonia / Apariție de „senzație” a cuplului prezidențial

FOTO /// Dodon în Japonia / Apariție de „senzație” a cuplului prezidențial

Igor si Galina Dodon se afla, zilele acestea, la Tokyo, unde Japonia a marcat un moment istoric.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:37

Fată de 12 ani, grav rănită după ce a fost lovită de tren. Nu a auzit locomotiva pentru că avea căști în urechi

Fată de 12 ani, grav rănită după ce a fost lovită de tren. Nu a auzit locomotiva pentru că avea căști în urechi

O fată de 12 ani din oraşul arădean Lipova a fost accidentată de tren, în timp ce traversa calea ferată din oraş pe un pasaj improvizat şi purtând căşti audio în urechi, partea inferioară a piciorului fiindu-i secţionată de roţile garniturii, potrivit Agerpres....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:33

O tânără de 22 de ani din Rusia și-a ucis sora dintr-un motiv diabolic

O tânără de 22 de ani din Rusia și-a ucis sora dintr-un motiv diabolic

O tânără de 22 de ani din Rusia a fost condamnată la 13 ani de închisoare după ce şi-a ucis sora. Motivul este unul de-a dreptul diabolic: fata i-a luat viața surorii pentru că era mai frumoasă. Elizaveta Dubrovina a declarat în faţa magistraților că era...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:30

Tesla a obţinut aprobarea pentru începerea producţiei în China

Tesla a obţinut aprobarea pentru începerea producţiei în China

Tesla a fost adăugată pe lista producătorilor auto aprobaţi, a anunţat Ministerul Industriei din China, grupul american obţinând, astfel, certificatul necesar pentru a începe producţia în statul asiatic, potrivit Reuters. "Testa a obţinut undă verde pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:26

Putin și Erdogan s-au înțeles: rușii și turcii îi vor alunga împreună pe militanții kurzi din nordul Siriei

Putin și Erdogan s-au înțeles: rușii și turcii îi vor alunga împreună pe militanții kurzi din nordul Siriei

Putin și-a informat telefonic prietenul sirian despre decizile luate cu Erdogan. Cum a recționat Bashar al-Assad. Rusia și Turcia și-au dat mâna în Siria. După șase ore de negocieri, Vladimir Putin și Recep Erdogan au decis să-i îndepărteze împreună pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:23

Răsturnare de situație cu 7 zile înainte de Brexit

Răsturnare de situație cu 7 zile înainte de Brexit

Cu doar șapte zile înainte de expirarea termenului-limită legat de ieșirea Marii Britanii din UE, tot mai mulți lideri europeni ar fi de acord cu o "amânare tehnică" a Brexitului. Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)