Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 09:47
Abonamente

Femeia 12 Iunie 2012, ora 05:49    Din editia print

Viorica Ţâcu: „La astre se ajunge cu paşi mărunţi”

Marime Font

 
 
 

S-a născut într-un an declarat olimpic - 1976, în satul Moleşti, raionul Ialoveni. 

În 1998 devine absolventă a Universităţii de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie. Tot atunci se înscrie la primul program de masterat din R. Moldova - „Studii Sud-Est Europene”, pe care le finisează în 1999. În timp ce încerca să-şi croiască o carieră profesională, „accidental” ajunge să se înscrie la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Astfel, din domeniul istoriei păşeşte în cel al relaţiilor internaţionale, un maraton care s-a soldat cu unsprezece ani de profesorat la ULIM. Viorica Ţâcu, căci despre ea este vorba, îşi „tonifiază” pasiunea pentru istorie alături de nimeni altul decât soţul ei, istoricul şi sportivul Octavian Ţâcu. Două prezenţe redutabile, care fac istorie în tandem.

- Dragă Viorica, în ce măsură te-a marcat experienţa Bucureştiului?
- Experienţa de acolo m-a schimbat în totalitate, ca personalitate, percepţie şi mod de gândire. Lucru care se datorează unor profesori precum fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Paşcu şi o multitudine de distincţi diplomaţi, formaţi în spiritul politicilor de la Bruxelles şi Washington. Acolo am descoperit o lume nouă de care m-am îndrăgostit astfel, încât nu am vrut s-o mai las, mă refer la domeniul relaţiilor internaţionale.



- De ce ţi-ai amânat studiile doctorale?
- După terminarea studiilor masterale, mi s-a propus să fac doctoratul la marele istoric Florin Dobrinescu, stabilisem chiar şi o temă,„Relaţiile româno-polone în perioada interbelică prin prisma doctrinelor militare”. De altfel, milităria şi tot ceea ce o vizează este marea mea pasiune. Apoi am venit la Chişinău, am început cercetarea şi... în anul trei am abandonat studiile. Motivul a fost naşterea fiului nostru Andrei, iar cea de-a doua cauză a fost faptul că, iarăşi, nu mă regăseam în ceea ce făceam. Dar peste câţiva ani m-am înscris la un program de doctorat la USM tot în domeniul relaţiilor internaţionale, studii pe care le voi finisa în acest an.

- Se întâmplă ca în familia Ţâcu să existe discuţii aprinse pe marginea anumitor aspecte politice, or acasă ele nu-şi au locul?
- Noi discutăm destul de mult acasă, însă nu există dezbateri aprinse sau polemici, deoarece împărtăşim cam aceleaşi idei şi viziuni. Şi se întâmplă ca adesea să venim şi cu sugestii la anumite capitole. În afară de raportul soţ-soţie, avem şi o legătură colegială, suntem doi oameni care vin din acelaşi domeniu de activitate. Cât despre disonanţe, recent avusesem o discuţie despre relaţiile internaţionale despre care el spune că ele nu au obiect de studiu. Or, atunci când eu susţin că sunt specialist în domeniul dat, el afirmă că de fapt sunt un istoric bine format. Dar în general suntem pe aceeaşi filieră. El, fiind extrem de ocupat cu activităţile sale, când ne întâlnim seara acasă avem prea multe de discutat despre ceea ce a mai făcut Andrieş, încât alte interese nu prea îşi mai fac loc.

- Cum e să fii mamă, soţie şi profesor universitar în acelaşi timp?
- Până nu mi-am găsit o filosofie după care să mă ghidez, mi-a fost dificil. Secretul este să-mi administrez timpul foarte raţional. În afară de statutul de mamă, care m-a solicitat cel mai mult, celelalte au fost mai facile. Şi când spun asta nu mă refer la responsabilităţile mele în calitate de mamă, ci la anul când copilul a mers la şcoală. Am mari obiecţii faţă de programa de învăţământ pentru clasa întâi, care este supraîncărcată. Tocmai asta îi privează pe copii de odihnă şi puţinul lor timp liber. Problematic este şi faptul că Andrei a moştenit caracterul şi voinţa tatălui său şi nu ne consolăm cu o poziţie inferioară celei de lider. Uneori taică-său îi spune că această ambiţie şi-a dezvoltat-o la maturitate, pe când el a preluat-o încă din copilărie. Ca să vă răspund la întrebare, nu neglijez niciuna dintre activităţile pe care le-aţi numit. Am un regim bine pus la punct, care începe la ore matinale şi se termină cu ore târzii de lucru. Pentru mine este foarte important, înainte de toate, să-i asigur familiei mele confortul necesar şi implicit să o răsfăţ cu mâncare sănătoasă şi gustoasă. Probabil, această rezistenţă mi-am călit-o încă de pe timpul când am fost sportivă…

- Cum e să fii soţia istoricului Octavian Ţâcu şi dacă nu vă simţiţi eclipsată?
- Întotdeauna am încercat să-l ajut şi niciodată nu mi-am propus să concurez cu el. M-am regăsit în activităţile pe care le desfăşor la universitate. De când suntem împreună, mi-am remodelat foarte mult caracterul şi anume dedicându-mă familiei, în primul rând. Sunt tradiţionalistă din fire, pe de o parte, iar atunci când vreau să ajung la astre o fac cu paşi mărunţi, asta pe de altă parte. El e iubirea vieţii mele şi nu este una condiţionată. În această ordine de idei, nu mi-am creat o problemă din faptul că el este o prezenţă în spaţiul public, iar eu nu. Nu este uşor să fii istoric în ziua de azi şi se întâmplă ca de multe ori Octavian să vină acasă extenuat. Iar noi încercăm să-i creăm acel confort familial care să-l ajute să uite de griji şi să se simtă bine. El este un gurmand veritabil, căruia îi place să mănânce nu numai bine, ci şi foarte sănătos, de aceea petrec destul de mult timp la bucătărie.

- Ce se mănâncă în familia Ţâcu?
- Zeamă moldovenească, ciorbă de perişoare, sarmale, răcituri şi multe salate. Specialitatea casei sunt cartofii cu legume şi susan, la cuptor. În familia noastră nu se consumă aproape deloc carne de porc.

- Am o mare admiraţie pentru calmul, echilibrul şi tactul pe care îl degajă persoana domnului Ţâcu, lucru care este uşor de remarcat mai ales în dezbateri. Spune-mi dacă îl scoate ceva sau cineva din răbdări.
- (Râde) Da, poate fi scos din răbdări, însă o parte din această furie şi încărcătură psihologică şi-o varsă în sport. Or, tocmai aceste calităţi şi le-a dezvoltat prin sport, fiindcă ca să faci box trebuie să fii echilibrat, să ştii cum să acţionezi şi să fii prompt. Altfel, dacă te agiţi sau te enervezi, o încasezi de la adversar în doi timpi şi trei mişcări. În fiecare zi practică exerciţii fizice gen „sărutul soarelui” prin care îşi asigură buna dispoziţie pentru întreaga zi. Seara, drept calmant, bea un ceai de muşeţel sau de flori de tei cu miere de albine. La rândul meu, fac exerciţii fizice, pentru că nu poţi să fii lângă un sportiv de performanţă şi să nu arăţi bine. Merg pe jos foarte mult, dar mai facem şi mult sport împreună. În afară de asta, eu întotdeauna îmi găsesc 15 minute pentru mine. Ceea ce-l enervează foarte mult este atunci când plâng. Dar aşa e firea mea, mai sensibilă, iar el se simte oarecum vinovat de starea mea. Ei, în final, i-am explicat că am nevoie să scap de emoţiile negative, fiindcă altfel înnebunesc.

- Cât de severă eşti cu studenţii?
- Sunt severă, recunosc, însă nu aşa încât să bat cu pumnul în masă. Şi întotdeauna le repet studenţilor să nu confunde libertatea cu libertinajul. Mai pun şi note rele, dar nu pentru că îmi place, ci deoarece trebuie să fac distincţie între cei care muncesc sistematic şi chiulangii. Şi se pare că modelul meu s-a dovedit funcţional, probabil nu degeaba m-am pomenit cu titlul „profesoara anului” şi diploma „profesoara cu care vrem să ne petrecem toate orele”.

- De ce nu te vedem în dezbaterile publice?
- Am participat la câteva emisiuni, însă nu am ca scop să apar cu orice preţ la televizor. Or, Octavian este cel care emite toate ideile şi convingerile mele.

- Cu ce personaj istoric feminin ţi-ar plăcea să te identifici?
- Le admir pe Angela Merkel şi pe Hillary Clinton, care sunt un model elocvent de femeie emancipată şi cu mult caracter. Probabil, dacă Hillary nu ar fi avut înţelepciunea şi echilibrul emoţional necesare, nu ar fi avut puterea să treacă peste scandalul sexual în care a fost implicat soţul său. Mai mult decât atât, nu s-a ascuns undeva, ci a încercat să-şi demonstreze sie şi celorlalţi că poate reuşi.

- De unde ţi se trage pasiunea pentru istorie?
- Păi... nu ştiu dacă de la început a fost o pasiune atât de mare. Ambii părinţi sunt profesori, iar tata şi-a dorit ca eu să fac Litere, la care eu i-am spus că nu vreau să car în geantă teancuri de caiete şi lucrări de controlat ca dânsul. Eram fascinată de cărţile de istorie, citeam despre perioada medievală, regii din Franţa, miturile şi legendele Greciei Antice. Şi nu am greşit când am ales istoria. Iar datorită profesorilor de la facultate am ajuns ceea ce sunt astăzi, asta chiar şi în ciuda faptului că am continuat pe o altă cale.

- Există în istorie experienţe similare ale crizei din R. Moldova, dar care în final au reuşit să fie depăşite? Care sunt ele?
- Ceea ce îmi vine în minte acum este istoria Spaniei contemporane, care a trăit sub dictatura lui Franco până în 1979. Această perioadă a fost marcată de o criză politică profundă, existenţa unei economii arhaice şi chiar lipsa unei Constituţii. Ei, se pare că voinţa poporului şi liderilor politici a primat şi în final au ieşit din impas, iar asta şi din perspectiva integrării europene, care aveau o situaţie deloc mai bună decât a noastră. O altă similitudine este şi cea legată de problemele interetnice, bascii fiind cei care voiau să-şi creeze o autonomie.

- Am înţeles că istoria şi sportul merg braţ la braţ în familia Ţâcu. Există o altă componentă care vă asigură relaţionarea?
- Primul meu nume este Grosu, la fel ca şi cel de fată al soacrei mele. Ulterior, Octavian mi-a mărturisit că în momentul în care s-a angajat ca profesor la catedră, unde de fapt ne-am şi cunoscut, tocmai această coincidenţă i-ar fi stârnit curiozitatea faţă de persoana mea. Apoi a descoperit că avem şi interese comune pentru sport, dar şi faptul că suntem născuţi în ani olimpici, la fel şi fiul nostru - 1972, 1976 şi 2004. În viziunea lui, acest lucru are o mare însemnătate. Ne mai leagă şi interesul faţă de acelaşi gen de film şi muzică - filmele romantice şi cele istorice şi muzica retro, aceiaşi scriitori - Cehov şi Sadoveanu cu „Fraţii Jderi”. Andrieş este şi el fascinat de filmele istorice cu Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza şi diverse documentare. Ceea ce nu-i place lui Octavian este ceea ce ţine de aspectul militar.  

Sursa: Timpul Suplimentul Femeia

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi



Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 11 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

Zece ani de la războiul ruso-georgian. Cauze și efecte

În această săptămână, s-au împlinit zece ani de la războiul ruso-georgian, care a condus la apariția a două noi conflicte înghețate în Regiunea Extinsă a Mării Negre: Abhazia și Osetia de Sud, recunoscute ca state independente, cu precădere, de către Federația Rusă. 

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md