Ultima oră

Vlad Filat: Cu stoiati! si lejati! nu mai merge

Miercuri, in cadrul sedintei de guvern, prim-ministrul Vlad Filat i-a ordonat ministrului de Interne, Victor Catan, ca sa fie scos semnul care interzice circulatia rutiera pe strada S. Lazo. De asemenea, premierul a cerut ca, pana la amiaza, circulatia de langa hotelul parlamentului, „unde cineva si-a facut parcare”, sa fie deblocata.

Indicatorul care interzicea, intre orele 19.00-8.00, circulatia pe o portiune a strazii Lazo a fost scos ieri-seara, pe langa casa in care locuieste fostul presedinte comunist circulandu-se liber. Deocamdata, V. Voronin mai beneficiaza de un regim preferential de paza, dar ministrul Catan l-a asigurat pe premier ca liderul PCRM va fi transferat de la un regim de paza majora la unul normal.

In cadrul sedintei de guvern a fost discutata si chestiunea ce tine de aprobarea unui proiect de lege cu privire la reglementarea acordarii spatiului locativ functionarilor de stat. Potrivit ministrului Justitiei, Alexandru Tanase, o serie de acte normative prevad acordarea de inlesniri la asigurarea cu spatiu locativ a colaboratorilor din politie, Ministerul Apararii, SIS etc., constituind o povara pentru administratia publica locala, deoarece nu sunt acoperite financiar de catre guvern.

„De acest lucru profita foarte multe persoane, adresandu-se in instanta si obtinand hotarari de judecata prin care autoritatile publice locale si centrale sunt obligate sa le asigure cu spatiu locativ. Fenomenul a capatat dimensiuni ingrijoratoare. Avem si o hotarare a CEDO in acest sens, prin care Curtea ne obliga sa executam peste 300 de hotarari, care se cifreaza la peste 12 mln. de euro.

De aceea, am venit cu o initiativa de a exclude toate prevederile legale ce vin cu asemenea garantii si sa stabilim mecanisme compensatorii, care vor fi corelate cu alocari bugetare pentru fiecare categorie aparte de persoane”. Tanase a spus ca in acest caz guvernul va oferi chirie pentru perioada exercitarii mandatului de functionar.

In alta ordine de idei, premierul Vlad Filat a atras atentia sefului Departamentului vamal, Viorel Melnic, asupra faptului ca cetatenii RM, dar si cei straini sunt supusi la vama si, mai cu seama, in Aeroportul International Chisinau, unor controale repetate nejustificate. Potrivit lui Filat, acest lucru este o adevarata umilire, de vreme ce pasagerii au trecut deja mai multe controale la ambarcarea in avion.

„Cu stoiati!” si „Lejati!” nu mai merge! Suntem liberi!”, a spus Filat. „Eu vreau sa se zica Buna dimineata, Buna ziua, La revedere. Nu exista politete in vama. Eu si ministrul Leanca am simtit-o prin propria experienta. Daca noi am trecut prin asta, imi imaginez ce simt cetatenii simpli. Iar asta vizeaza si imaginea tarii noastre…”.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *