Sănătate

Vlada-Tatiana Dumbravă, omul, medicul, savantul

Acest aforism ne-a amintit de absolvenţii Institutului de Stat de Medicină din Chişinău ai anilor ’60, secolul trecut, care au devenit medici, pedagogi, savanţi consacraţi, contribuind la prosperarea medicinii şi ştiinţei de profil. Din generaţia dată face parte şi Vlada-Tatiana Dumbravă, profesor universitar, doctor habilitat în medicină, şefa Catedrei de medicină internă nr. 4 a USMF ,,Nicolae Testemiţanu”, o personalitate notorie care se înscrie în elita intelectualilor de marcă din republică.

S-a născut pe 17 aprilie 1940 la Ploieşti, România. Descinde dintr-o familie de intelectuali basarabeni, de baştină din Soroca. Tatăl, fecior de preot, după absolvirea Institutului Politehnic din Iaşi, fusese calificat ca inginer petrolist şi chimic la Uzina de Petrol din Ploieşti, unde a activat până la război. Mama, fiică de dascăl, a absolvit gimnaziul din Soroca, ulterior Universitatea din Iaşi, Facultatea de Biologie.
După război, familia Dumbravă se reîntoarce în Moldova, la Chişinău. Tatăl a lucrat la Comitetul de Stat al Planificării, iar mama a fost profesoară de geografie.

Vlada-Tatiana s-a evidenţiat de mică prin capacităţi excelente. În anul 1958 absolvă cu medalie de aur Şcoala medie nr. 2 din Chişinău, în acelaşi an fiind înmatriculată la Institutul de Stat de Medicină. S-a manifestat prin calităţi neordinare în domeniul ştiinţei, încă în anii studenţiei a publicat câteva lucrări ştiinţifice. Este prima studentă autoare de brevet de invenţie. În 1964, după absolvirea cu menţiune a facultăţii, îşi începe biografia de muncă în calitate de medic ordinator endocrinolog la Spitalul Clinic Republican pentru Copii. Urmează doctorantura la Catedra de terapie spitalicească a Institutului de Medicină din Chişinău. În anul 1970 este angajată, prin concurs, asistentă la aceeaşi catedră. După susţinerea tezei de doctor în medicină îşi continuă activitatea ştiinţifică în problemele patologiei hepatice şi diabetului zaharat. În 1993 a susţinut teza de doctor habilitat cu tema „Bolile cronice ale ficatului şi diabetul zaharat (explorări clinice, de laborator şi funcţionale)”. Devine conferenţiar universitar, iar peste un timp – profesor universitar la Catedra de boli interne. Timp de 23 de ani conduce Catedra de medicină internă nr. 4 a USMF „Nicolae Testemiţanu”. Totodată, deţine funcţiile de consultantă a Secţiei de gastroenterologie a Spitalului Clinic Re¬pu¬blican şi de şefă a clinicii, care include trei secţii: gastroenterologie, hepatologie şi

aler¬gologie. Sistematic examinează pacienţi în secţiile Clinicii de medicină internă nr. 4, cazurile complicate la Policlinica Republicană şi în toate instituţiile medicale din capitală şi din republică, inclusiv, prin intermediul serviciului aviaţiei sanitare. Din 1980 şi până în prezent este gastroenterologul principal al Ministerului Sănătăţii. Dumneaei a pus bazele gastroen¬te¬ro¬lo¬giei şi hepatologiei terapeutice naţionale.
Cu participarea nemijlocită a profesorului Vlada-Tatiana Dumbravă au fost elaborate standarde de diagnostic şi tratament, protocoale clinice naţionale în domeniu. Pe lângă catedră, sub egida dumneaei, a fost creat Laboratorul de gastroenterologie şi ecologie. Acest laborator studiază impactul factorilor nocivi ai mediului ambiant asupra sănătăţii populaţiei din raioanele cu risc sporit de patologie hepatică. Tot ea fondează hepatologia terapeutică în RM şi contribuie la crearea secţiei de hepatologie la Spitalul Clinic Republican.

Vlada-Tatiana Dumbravă are un rol aparte în ceea ce priveşte formarea cadrelor ştiinţifice în domeniul medicinii interne, în temei în gastroenterologie şi hepatologie. Sub conducerea doamnei profesor au fost susţinute 19 teze de doctor şi patru de doctor habilitat în medicină. Este autoare a două ediţii ale manualului de Medicină internă.

Concomitent cu munca de clinician şi cadru didactic, desfăşoară o vastă activitate pe tărâmul cercetării. A publicat 500 de lucrări ştiinţifice, inclusiv 14 monografii, are 14 brevete de invenţie, 50 de inovaţii. Rezultatele investigaţiilor au fost prezentate şi apreciate înalt la numeroase congrese şi simpozioane naţionale şi internaţionale.

În calitate de gastroenterolog principal al Ministerului Sănătăţii şi preşedinte al Asociaţiei Medicale „Hepateg”, organizează anual conferinţe ştiinţifico-practice consacrate problemelor actuale din domeniul hepatologiei şi gastroenterologiei. Este academician al Academiei Internaţionale de Ecologie şi de Protecţie a Vieţii din Sankt Petersburg.

Profesionalismul, erudiţia, tactul de pedagog şi educator înnăscut, atitudinea exigentă şi corectă faţă de colegi şi studenţi ne permit să vorbim despre profesorul universitar Vlada-Tatiana Dumbravă ca despre o persoană de o rară cumsecădenie şi bunăvoinţă.
Suntem onoraţi că avem plăcuta ocazie să activăm alături de această somitate a timpului, înzestrată cu har dumnezeiesc în tot ce face ca doctor şi savant şi cu cele mai frumoase calităţi omeneşti.

Să ne trăiţi mulţi, mulţi ani senini şi rodnici, dragă colegă!

Ion Ababii,
rector, profesor universitar,
academician al AŞ a RM

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *