Căutarea înfrigurată, febrilă, obsesivă până la durere şi până la sacrificiul vieţii (în romanul Viaţa şi moartea nefericitului Filimon) scurtcircuitează toată creaţia scriitorului. Rezultatul acesteia este libertatea spiritului, exprimată prin muzică. Atât în poezia, cât şi în proza scriitorului, intersectarea diverselor linii tematice şi unde stilistice, revenirea lor circulară în acelaşi nucleu al subiectului artistic traduce morfologia unui suflet, pentru care a scrie spontan echivalează cu a cânta. Perceput ca o simfonie, scrisul lui Beşleagă formează o partitură somptuoasă, cu tonuri grave. Grave, pentru că libretul este mai întotdeauna dialectica vieţii şi a morţii. Pe această temă se întreţes polifonic motivele, laitmotivele, amplificate în bucle melodice din ce în ce mai îmbogăţite în acorduri.
Suferinţa ca terapie, drama unui neam damnat, dramele personale, obsesia morţii, supliciul vieţii, chinul şi bucuria creaţiei sunt motive care circulă dintr-un poem în altul şi se reiau de fiecare dată nuanţate semantic şi stilistic. Terminaţiile nervoase ale acestora, zig-zagând arhitectonic scriitura, diversifică şi tonurile – de la cel lung şi grav, la cel sacadat, producând inedite întâlniri polifonice pe aceeaşi undă melodică.
În pofida reliefului melodic, marca acestor poezii este de cele mai multe ori controlul lucidităţii, raţionalismul. Dacă miza lirică este provizorie, cea sapienţială, mustind de sens, e indisolubilă poeziei. Doze considerabile de înţelepciune despre viaţă şi moarte, realitate şi destin omenesc sunt infuzate generos în materia lirică. Poemele sunt limpezi, de o simplitate căutată, în credoul că marile adevăruri se spun simplu, fără sofisticării gratuite.
După ce poetul şi-a dat seama că „toate se află / în mine însumi: / şi cărţile mari / ale lumii / şi ideile înţelepte / ale omenirii…”, îşi direcţionează efortul de căutare, indispensabil fiinţei sale („vreau să citesc / vreau să cuget”, chiar dacă „acum citesc tot – mai greu / acum cuget – tot mai anevoie”), în dialog şi comunicare cu tinereţea din ochii Stelianei. Bagajul său de gânduri, judecăţi şi trăiri se adună progresiv într-o lume-bibliotecă pentru deliciul celor deschişi spre îmbogăţire spirituală şi artistică. Surpriza acestei biblioteci ar fi, în special, îndemnul spre cunoaşterea afectivă: „inima are vederea ei / ea ştie mai bine / decât ochiul / decât vederea / inima / ascultă-ţi inima”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
