Astăzi 13 Iulie 2020, Luni - Ultima actualizare la 12 Iulie 2020
Abonamente

Interviu 11 Martie 2013, ora 12:23    Din editia print

Interviul de luniVladimir Hotineanu: „Ne propunem 25 de operații de transplant hepatic pe an”

Marime Font

În urmă cu câteva săptămâni, a fost realizată cu succes, în premieră pentru R. Moldova, prima intervenție chirurgicală de transplant hepatic.

Astăzi atât donatorul, cât și pacienta se simt bine, iar medicii afirmă că acesta este un început bun. Vladimir Hotineanu, medic chirurg și omul care a stat în fruntea echipei medicilor moldoveni a vorbit în exclusivitate pentru Timpul, despre perspectivele de viitor ale transplantului hepatic, despre colegii din România și despre cum a fost realizată prima operație de acest tip.

- Pentru R. Moldova intervenția chirurgicală de transplant la ficat a fost o premieră absolută, ce așteptări ați avut?
- Da, într-adevăr, suntem abia la prima operație de transplant de ficat în R. Moldova, dar totul a decurs bine. Îmi pare rău că am ajuns printre ultimele țări ale Europei care au implementat această tehnologie de tratament a bolilor de ficat. Transplantul de organe este un domeniu care din punctul de vedere al însușirii este depășită în lume, dacă e să ne gândim că primul transplant de ficat a fost efectuat în 1943, în Pittsburgh, SUA, de către Thomas Starzi.

- Care a fost prima operație de transplant în R. Moldova și la ce?

- Transplantul de organe și țesuturi din R. Moldova are o istorie. De exemplu, transplantul de cornee a fost realizat în anii 60. O fetiță care nu a văzut lumina zilei timp de 20 de ani, a fost operată cu succes cu transplant de cornee. Pentru timpurile de atunci a fost o senzație. Transplantul de rinichi a fost realizat pentru prima dată în 1981 de către profesorul Mihai Bârsanu. Prin anii 2000 a început o avalanșă de articole denigratoare în adresa transplantologilor și, în general a transplantologiei, iar în 2003, printr-un ordin al Ministerului Sănătății, secția a fost închisă, abia în 2010 a fost inaugurată Agenția de Transplant. Astfel, în 2012, a fost relansat transplantul de rinichi și iată acum câteva săptămâni a fost posibilă și realizarea primului transplant de ficat.

Loading...


- Cum s-a pregătit echipa de medici pentru realizarea transplantului hepatic?
- Pentru a realiza acest tip de operație, echipa de medici a fost pregătită timp de câțiva ani. A fost o muncă asiduă și foarte serioasă, deoarece nu este vorba doar de însușirea tehnologiilor, dar și de o lectură aprofundată în privința tuturor problemelor legate de anatomie și fiziologie,a situațiilor în care poate nimeri corpul uman după transplantul ficatului. Am luat în calcul fiecare detaliu.

- Cum a fost conlucrarea cu echipa medicilor din România condusă de profesorul Irinel Popescu?

- Echipa profesorului Irinel Popescu de la Institutul Clinic Fundeni București ne-a ajutat foarte mult. Vreau să spun că echipa noastră de chirurgi transplantologi a fost pregătită timp de trei ani pentru realizarea acestei intervenții. Am avut deplasări la Institutul Clinic Fundeni București, am mai avut și deplasări la Viena, Toulouse și alte centre europene, instituții medicale unde transplantul de ficat este de zeci de ani implementat cu succes.

- Ce ar trebui să se schimbe în medicina noastră pentru ca chirurgia hepatică să se îmbunătățească?

- Perspectiva este finanțarea. Dacă nu vom avea un program de stat care ar facilita transplantul de ficat, atunci riscăm să oprim realizarea acestor operații. Vreau să zic că o intervenție de acest tip este foarte costisitoare. În prezent, costurile ei se estimează la o sută de mii de euro și acestea sunt prețurile medii în Europa. La noi nu are cum să fie mai ieftină, din această cauză doar susținerea statului poate garanta supraviețuirea și dezvoltarea transplantului la ficat.

- Cum se simte acum pacienta care a beneficiat de transplant hepatic, dar donatorul?

- Donatorul este deja externat, iar pacienta se află încă în spital și probabil va mai fi internată pentru o perioadă. Acum modelăm imunosupresia, pentru ca organismul să nu respingă partea ficatului, care a fost preluată de la fiu. Pacienta trece printr-un proces complicat, deoarece dacă nu iei preparatele de inhibiție a reacțiilor imunologice, porțiunea transplantată poate să moară foarte repede. Cu toate acestea, femeia este foarte activă, se plimbă prin salon, mănâncă, citește.

- Care este soarta pacienților după ce au suferit operația de transplant de ficat?

- Noi suntem abia la primul pacient, dar dacă este să vorbim de experiența domnului profesor Irinel Popescu, atunci, dumnealui a realizat primele transplanturi încă în anii 2000. Până în prezent, dumnealui a efectuat peste trei sute de transplanturi. Primul copil care a suferit această intervenție în anul 2000 avea abia un anișor. Acum are treisprezece ani și merge la școală. Vreau să spun că supraviețuirea este de peste cinci ani de zile, la peste 70 la sută din cei care au beneficiat de transplant de ficat la Institutul Clinic Fundeni. Acesta este un indiciu foarte bun. Dar în afară de aceasta, pacienții au nevoie de îngrijiri medicale permanente, după intervenția chirurgicală modul lor de viaţă este un pic altfel.

- Era vorba despre un sistem informaţional automatizat de evidenţă a persoanelor care necesită un transplant, dar şi a potenţialilor donatori, s-a mai realizat ceva în acest sens?

- În prezent, la Agenția de Transplant de Organe și Țesuturi, a fost dat în exploatare sistemul informațional online care va monitoriza inclusiv lista de așteptare a pacienților pentru transplantul hepatic. De regulă, aceștia sunt bolnavi care suferă cronic, al căror ficat ajunge la un moment dat la epuizarea tuturor funcțiilor. Pentru a beneficia de transplantul de ficat și a ajunge pe lista de așteptare, pacientul este selectat după anumite criterii internaționale. Acum avem o listă de oameni în așteptare care în prezent se completează. Încă nu suntem activi în acest sens, deoarece suntem abia la început. Cu toate acestea, avem deja primele 15-20 de perechi de bolnavi care ar putea beneficia de transplant de ficat, cu toate că ei sunt mult mai mulți. Chiar și în țările înalt dezvoltate din numărul total de oameni care suferă de diferite patologii ale ficatului, doar până la 5% beneficiază de transplant hepatic.

- De ce criteriile pentru lista de așteptare a beneficiarilor de transplant hepatic sunt atât de stricte?

- Deoarece până îi ajunge rândul unei persoane pentru a beneficia de transplant hepatic, ea poate deceda. Uneori un om așteaptă și cinci ani un potențial donator, din această cauză criteriile de alegere sunt foarte stricte. Incluzându-l în lista de așteptare, noi îi oferim o șansă, dar, totodată, trebuie să ținem cont ca această șansă să fie garantată, astfel lista de așteptare a beneficiarilor de transplant hepatic trebuie efectuată cu precauție maximă.

- Ce trebuie să cunoască oamenii despre transplantul hepatic?

- Este foarte important un lucru, noi am realizat transplantul hepatic de la donator viu, însă transplantul de la donator viu, în numărul total de transplanturi ar trebui să fie foarte mic, pe când transplantul de la un donator care se află în moarte cerebrală ar fi o perspectivă foarte bună. Doar în această situație am putea mări numărul de transplanturi. În prezent, societatea noastră nu este pregătită pentru acest lucru, cu toate că lumea trebuie să cunoască că moartea cerebrală este ireversibilă, însă, pentru a conștientiza acest lucru, societatea trebuie educată. În țările înalt dezvoltate s-a lucrat mult în această direcție și noi trebuie să facem la fel.

- Mai preconizați în viitorul apropiat operații de transplant hepatic?

- Cred că anul acesta, dacă am putea realiza cinci-zece transplanturi de ficat, ar fi minunat. Aș vrea ca în viitor să ajungem la 20-25 de transplanturi hepatice pe an. Dacă este să raportăm la numărul populației, atunci acesta ar fi un indiciu foarte bun.

- Pentru următoarea intervenție, veți mai solicita echipa medicilor chirurgi din România?

- Desigur, și încă pentru mult timp. Toate centrele de transplant care au început astfel de intervenții chirurgicale, au solicitat ajutorul colegilor timp de trei-patru ani. Cu atât mai mult că această operație nu este frecventă. Aici ai nevoie nu doar de cunoștințe, dar și de experiență. Și nu numai de experiența chirurgicală propriu-zisă, dar și de experiența anesteziologilor, a specialiștilor în terapie intensivă, a imunologilor. Sunt foarte multe aspecte care trebuie puse la punct.

- Vă mulțumim și vă dorim succes.

Un articol de:
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Internațional 12 Iulie 2020, ora: 10:51

40.000 de ruși au scandat „PUTIN, DEMISIA” în timpul protestelor față de arestarea unui guvernator din Orientul Îndepărtat

40.000 de ruși au scandat „PUTIN, DEMISIA” în timpul protestelor față de arestarea unui guvernator din Orientul Îndepărtat

Zeci de mii de oameni au strigat "Putin, demisia" în timpul unui protest față de arestarea unui guvernator local dintr-un oraș aflat la granița cu China și aproape de oceanul Pacific, scrie Digi24.ro

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Iulie 2020, ora: 11:29

Față de iunie 2019 prețurile la Fructe au crescut cu aproape 40% la ouă cu 57% iar la energia electrică cu 10%

Față de iunie 2019 prețurile la Fructe au crescut cu aproape 40% la ouă cu 57% iar la energia electrică cu 10%

Biroul Naţional de Statistică informează că în luna iunie 2020 inflaţia anuală (pentru ultimele 12 luni) a constituit 4,25%, inclusiv la: produse alimentare – 8,48%, mărfuri nealimentare 0,30% și servicii prestate populaţiei – 3,53%.

( ) Citeşte tot articolul

UE / Nato 11 Iulie 2020, ora: 10:53

Statele Unite ar urma să investească peste 130 de milioane de dolari pentru modernizarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii, cea mai mare investiție într-un proiect militar american în Europa pentru anul 2021

Statele Unite ar urma să investească peste 130 de milioane de dolari pentru modernizarea bazei aeriene de la Câmpia Turzii, cea mai mare investiție într-un proiect militar american în Europa pentru anul 2021

Potrivit publicației Stars and Stripes, citată de hotnews.ro, baza de la Câmpia Turzii va deveni un hub pentru operațiunile Forțelor Aeriene SUA în sud-estul Europei.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 11 Iulie 2020, ora: 10:17

CNA-ul condus de consilierul lui Dodon anunță un „mare” caz de corupție / A încercat să mituiască un polițist de frontieră cu... 100 de dolari. MARELE CORUPT riscă 5 ani de închisoare

CNA-ul condus de consilierul lui Dodon anunță un „mare” caz de corupție / A încercat să mituiască un polițist de frontieră cu... 100 de dolari. MARELE CORUPT riscă 5 ani de închisoare

Un bărbat din Ceadîr-Lunga este cercetat penal de ofițerii Direcției Generale Teritoriale Sud a CNA și procurorii anticorupție într-un dosar de corupere activă. Acesta ar fi propus unui ofițer de investigații din cadrul Direcției regionale Sud a Poliției de frontieră 100 de...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 11 Iulie 2020, ora: 10:09

Fostă ministră a Justiției, despre rezilierea contractului de concesionare a aeroportului: „Dodon face în fel și chip ca țara să piardă 900 mln USD”

Fostă ministră a Justiției, despre rezilierea contractului de concesionare a aeroportului: „Dodon face în fel și chip ca țara să piardă 900 mln USD”

Urmăriți acțiunile lui Dodon dacă vreți să vedeți cum mai zboară un miliard de dolari din Republica Moldova. Astfel a comentat fosta ministră a Justiției, Olesea Stamate, acțiunile de ieri ale guvernării privind rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Iulie 2020, ora: 09:01

O familie din România câștigă, în medie, puțin peste 1.000 euro/lună

O familie din România câștigă, în medie, puțin peste 1.000 euro/lună

Veniturile totale medii lunare ale unei gospodării din România, în termeni nominali, au fost de 5.119 lei în primul trimestru al acestui an, din care s-au cheltuit în medie 4.269 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Iulie 2020, ora: 08:40

Ungurii tocmai au luat o decizie scandaloasă. Au bătut palma cu rușii într-un domeniu sensibil

Ungurii tocmai au luat o decizie scandaloasă. Au bătut palma cu rușii într-un domeniu sensibil Foto: simbol

Conform unui comunicat, compania energetică controlată de statul ungar MVM Zrt. și Rusatom Service Rt., filială a corporației ruse de stat pentru energie atomică Rosatom, au înființat o firmă mixtă în Ungaria.

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Iulie 2020, ora: 08:30

Republica Moldova primeşte a doua tranşă din asistenţa macrofinanciară oferită de Uniunea Europeană

Republica Moldova primeşte a doua tranşă din asistenţa macrofinanciară oferită de Uniunea Europeană

Comisia Europeană, în numele UE, a aprobat vineri, 10 iulie, debursarea a 30 de milioane de euro din asistența macrofinanciară pentru Republica Moldova. Aceasta este cea de-a doua și ultima tranșă din cadrul actualului program de asistență macrofinanciară, prima tranșă în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 11 Iulie 2020, ora: 07:37

Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a fost prinsă de poliţişti în Italia

Alina Bica, condamnată definitiv la 4 ani de închisoare cu executare, a fost prinsă de poliţişti în Italia

Fosta şefă a DIICOT Alina Bica va fi adusă în ţară, vineri seară, după ce fusese dată în urmărire de poliţie, potrivit conducerii Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 11 Iulie 2020, ora: 07:37

Cunoscutul actor Vladimir Ciobanu a fost diagnosticat cu leucemie: „Este internat la Iași și are nevoie de sânge pentru transfuzii”

Cunoscutul actor Vladimir Ciobanu a fost diagnosticat cu leucemie: „Este internat la Iași și are nevoie de sânge pentru transfuzii”

 Cunoscutul actor Vladimir Ciobanu, cel care l-a interpretat pe Mihai Eminescu în filmul „Luceafărul”, ar fi fost diagnosticat cu leucemie, iar în aceste clipe se află în stare gravă la Institutul Regional de Oncologie Iași. Potrivit prietenilor și...

( ) Citeşte tot articolul

Lumea 11 Iulie 2020, ora: 07:30

Condamnare la închisoare pe viaţă pentru intenţia de a ataca locaţii turistice din Londra

Condamnare la închisoare pe viaţă pentru intenţia de a ataca locaţii turistice din Londra

 Justiţia britanică a condamnat joi la închisoare pe viaţă un fost şofer al companiei Uber care intenţiona să comită atacuri cu armă de foc şi cuţit în locaţii turistice din Londra, după ce fusese achitat de acuzaţii de terorism, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 11 Iulie 2020, ora: 07:28

Un francez suspectat de abuzarea sexuală a peste 300 de minori, arestat la Indonezia

Un francez suspectat de abuzarea sexuală a peste 300 de minori, arestat la Indonezia

Poliţia din capitala indoneziană Jakarta a anunţat vineri arestarea unui bărbat cu cetăţenie franceză suspectat că a abuzat sexual peste 300 de minori, transmite dpa.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 11 Iulie 2020, ora: 07:08

Coronavirus: O echipă specializată a OMS se îndreaptă spre China pentru a organiza o investigaţie asupra originii virusului

Coronavirus: O echipă specializată a OMS se îndreaptă spre China pentru a organiza o investigaţie asupra originii virusului

 Experţii OMS, specialişti în biologie şi epidemiologie, vor colabora cu oameni de ştiinţă din China pentru a stabili sfera de acţiune şi parcursul investigaţiei, după cum a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, în cadrul unei informări de presă.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 11 Iulie 2020, ora: 07:00

Horoscopul zilei de azi, SÂMBĂTĂ 11 IULIE 2020. Chiron intră în retrograd! Adevărul iese la iveală

Horoscopul zilei de azi, SÂMBĂTĂ 11 IULIE 2020. Chiron intră în retrograd! Adevărul iese la iveală

Chiron isi incepe astazi miscarea retrograde si simti ca vrei sa tipi. Tipi de durere? Plangi de furie? Strigi dupa ajutor? Sau toate la un loc? Luna intra in Berbec, iar Berbecul nu stie de gluma. Este timpul sa iti onorezi propriile sentimente si sa actionezi. Pe masura de Luna face cuadratura...

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 11 Iulie 2020, ora: 06:50

A patra seară de proteste în Belgrad. Sârbii au rupt gardul din fața Parlamentului

A patra seară de proteste în Belgrad. Sârbii au rupt gardul din fața Parlamentului

Mii de protestatari din Belgrad au rupt gardul din fața clădirii Parlamentului sârbesc și au urcat scările acestuia pentru a aprinde torțe, potrivit Balkan Insight. Aceasta este a patra seară de proteste în capitala Serbiei față de modul în care guvernul a gestionat perioada de...

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 11 Iulie 2020, ora: 06:48

CINE SUNT GĂGĂUZII / Rătăciți prin istorie

CINE SUNT GĂGĂUZII / Rătăciți prin istorie

Dosarul găgăuzilor se constituie într-unul dintre cele mai interesante şi mai puţin cunoscute episoade ale istoriei moderne ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului. 

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 11 Iulie 2020, ora: 00:58

Sfânta Sofia: Grecia condamnă gestul Turciei pe care-l consideră „o provocare a lumii civilizate”

Sfânta Sofia: Grecia condamnă gestul Turciei pe care-l consideră „o provocare a lumii civilizate”

„Grecia condamnă cu tărie” decizia Turciei care deschide calea transformării fostei Hagia Sofia din Istanbul în moschee, a declarat premierul grec Kyriakos Mitsotakis, vineri seara, potrivit AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Editorial 10 Iulie 2020, ora: 20:40 de Alecu Reniță

STATALITATEA DODONISTĂ – CÂT DE REPREZENTATIVĂ ESTE?

În spaţiul public se aruncă mesaje-cheie menite să buimăcească lumea şi să-l avantajeze pe Igor Dodon. Nu ştiu câte din mesajele-cheie sunt lansate din prostie sau la comanda stăpânilor lui Igor Dodon. În ultimele 2-3 luni, „cârtiţele” din...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)