CSI / Rusia

Vladimir Putin avertizează 18 ţări, inclusiv România şi Republica Moldova, asupra riscurilor crizei ucrainene

"În ultimele luni, economia Ucrainei a fost în scădere. Sectoarele industriei şi construcţiilor au fost în declin vertiginos. Deficitul bugetar este în creştere", a declarat Putin în scrisoarea trimisă liderilor din România, Republica Moldova, Turcia, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Macedonia, Cehia, Polonia, Franţa, Germania, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Grecia, Serbia, Bulgaria, Austria şi Italia.

"Economia Ucrainei se îndreaptă spre incapacitate de plăţi, spre oprirea producţiei şi şomaj masiv", a continuat preşedintele Rusiei, cerând consultări urgente pentru stabilizarea economiei ucrainene.

"Grupul rus Gazprom va fi nevoit să treacă la plata în avans pentru livrările de gaze destinate Ucrainei, iar, în cazul în care condiţiile de plată nu vor fi respectate, livrările de gaze pot fi oprite sau limitate", a atras atenţia Putin, propunând soluţionarea problemelor economice ale Ucrainei "pe picior de egalitate cu partenerii europeni".

Vladimir Putin le-a scris liderilor europeni pentru a-i avertiza în legătură cu riscurile pe care criza ucraineană le are asupra livrărilor de gaz rus, a confirmat Kremlinul. "Vladimir Putin exprimă extrema preocupare în legătură cu situaţia critică generată de datoriile acumulate de Ucraina şi cu riscurile pe care această situaţie le are asupra livrărilor de gaze ruse", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei.

"Scrisoarea a fost trimisă joi, pe cale diplomatică, liderilor din Europa de Vest şi de Est", adaugă Peskov.

"Vladimir Putin propune adoptarea unor măsuri urgente, deoarece situaţia nu mai poate aştepta", a adăugat Peskov.

"Situaţia poate avea consecinţe negative asupra tranzitului de gaz rus prin Ucraina", a spus el.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *