Ultima oră

Vladimir Voronin către co-raportorii APCE: Majoritatea parlamentară e creată prin şantaj

Declaraţii în acest sens a făcut Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor, la întrevederea cu co-raportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care se află într-o vizită în Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de PCRM se menţionează că Vladimir Voronin a mai spus că majoritatea problemelor cu care se confruntă ţara se datorează faptului că toată puterea aparţine unui grup îngust de persoane. Potrivit politicianului, şi problemele din sistemul bancar, şi criza economică, sunt provocate de faptul că actuala guvernare este foarte hapsână şi nu este în stare să guverneze ţara.

Vladimir Voronin le-a mai zis coraportorilor APCE că în situaţia actuală sunt tot mai puţine şanse de a evita alegeri parlamentare anticipate. Politicianul a subliniat că PCRM niciodată nu s-a temut de votul poporului. Însă, în opinia sa, alegeri libere şi corecte pot avea loc numai în condiţiile în care Comisia Electorală Centrală ar fi depolitizată, toate formaţiunile politice ar avea acces egal la mass-media, nu s-ar admite cumpărarea alegătorilor etc.

Co-raportorii APCE se află într-o vizită în Moldova în perioada 22-23 februarie. Aceştia s-au întâlnit cu conducerea Parlamentului, şi mai au întrevederi cu preşedinţii fracţiunilor parlamentare şi cu liderii politici.
 
IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *