Astăzi 22 Octombrie 2019, Marţi - Ultima actualizare la ora 16:10
Abonamente

Politică 31 Iulie 2017, ora 07:49

Vladimir Voronin: Igor Dodon, un președinte „culcat” sub democrați

Marime Font

Interviu cu Vladimir Voronin, președinte PCRM, ex-președinte al R. Moldova, pentru zdg.md

— Dle președinte, încotro se îndreaptă R. Moldova? Spre Est, spre Vest, sau într-o direcție deocamdată neclară?

— Cei care formează astăzi majoritatea parlamentară, socialiștii cu democrații, parcă, la prima vedere, s-au împărțit. Dodon se ocupă de Est, iar democrații – de Vest. Dacă însă la concret, atunci R. Moldova se îndreaptă în beznă, așa cum a fost în ultimii 8 ani, cu părere de rău. Cea mai mare tragedie e că, după ce s-au tot lăudat că au votat legi reformatoare, în viața omului simplu nu se schimbă nimic.


— Dar unde ar trebui să se îndrepte?

— R. Moldova trebuie să se dezvolte independent, cu forțe și cu surse proprii. Noi, fiind la guvernare în 2001—2009, am demonstrat că e posibil așa ceva. 

— După președintele Timofti, care apărea rareori în public, după actualul președinte, care promovează o politică pro-rusă, unii contestatari de-ai dvs. au început să vă privească cu alți ochi. Cum i-ați descrie pe succesorii dvs.?

— Eu nu l-am recunoscut pe Timofti ca președinte, pentru că a fost ales nelegitim. A fost ales din a treia încercare și nu din două, cum spune Constituția. Nu am vorbit niciodată cu el. Și pe Dodon nu-l recunosc. Dlui Timofti, însă, i-a ajuns minte și capacități, se vede că transmise de la părinți, să nu facă prostii. Nu a știut a face nimic bine, dar nu a făcut prostii, comparativ cu Dodon. Ăsta, în fiecare zi calcă pe bec și lucrează mai mult pentru imaginea sa.

— Pe Zinaida Greceanîi ați făcut-o prim-ministră și ați înaintat-o candidată la funcția de președinte, dar v-a trădat. Cum explicați acest gest?

— Sunt interese. Ei nu au avut și nici nu au poziție care să le aparțină. Sunt interese să se mențină cu orice preț la guvernare. Ei îi vor trăda pe toți. Când va veni timpul, și pe Dodon îl vor trăda și primii vor fugi de pe corabia asta a lor. La fel și democrații.

— Cum credeți, R. Moldova se îndreaptă spre dictatură? Sau spre un model cum este Rusia sau Belarus, unde un om deține, practic, toată puterea?

— Asta întotdeauna a fost un pericol, în diferite regimuri. Și ăsta ar fi un pericol foarte strașnic și pentru R. Moldova, pentru independența, pentru integritatea țării. Acum, când Moldova este parte a multor structuri, organisme internaționale, europene, când Moldova a semnat Acordul de Asociere cu UE, când Moldova are multe obligații, nu cred că aceste instituții europene, și eu mizez foarte mult pe ele, vor permite acest dezastru. Ieri m-am întâlnit cu Ambasadorul SUA și i-am spus că, iată, pentru mine acuma „nastupaiet ceas X”, când am să văd poziția acestor instituții după votarea votului mixt. Comisia de la Veneția a spus că nu se acceptă, nu că trebuie modificări, cum spune Siriojca Sârbu. Nu, nu, nu. Comisia de la Veneția a spus categoric – nu se acceptă. Comitetul Politic al UE tot așa a spus, APCE tot așa și-a expus opinia despre aceasta. Dacă ei încalcă acum opinia acestor instituții internaționale, vreau să văd cum se vor șterge aceste instituții de scuipatul acesta în ele din partea majorității acestea parlamentare.

—Spuneți-ne ce regretați sau ce ați fi făcut altfel dacă ați putea da timpul înapoi?
—Regret… poate cel mai important pentru mine a constat în aceea că, în pofida la toate eforturile și la toată sârguința mea, chiar și fiind de origine din Transnistria, n-am putut soluționa problema unificării țării. În situația când între aceste două maluri au fost jertfe, s-a vărsat sânge, și generația asta de oameni încă este, e foarte greu de depășit. E foarte greu. De aceea noi am și ieșit cu demnitate din 7 aprilie, n-am permis să se verse sânge. De aceea eu m-am și menținut în politică. Pe 10 noiembrie 1989 eu n-am permis să se tragă în mulțimea de oameni și să fie vărsat sânge. Acei care trec prin sânge și prin jertfe omenești, aceia n-au perspectivă. Uitați-vă la Ucraina. De câți ani deja se prelungește Maidanul? De ce? Pentru că au fost date indicații să tragă din arme în acei care erau pe Maidan. Da, oamenii au dreptul să greșească, și greșesc nu din cauza lor proprie, politicieni de ăștia de care avem și noi azi în Moldova îi scot în stradă… Și ce, noi o să începem a-i împușca pe acești oameni? Doamne ferește!

— Dar problema transnistreană nu credeți că nu se rezolvă fiindcă de ea au nevoie și politicienii de la Chișinău, și cei din regiunea transnistreană, pentru a pune pe roate diferite scheme?
— Noi nu am participat la scheme și nici nu am avut propuneri. Dar și eu am auzit așa discuții. Pentru cei care au condus și conduc astăzi această zonă, poate și există aceste posibilități.

Zdg.md

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 16:10

1. Ardei iuti - Capsaicina pe care o contin iti stimuleaza metabolismul si iti reduce poftele. 2. Cereale integrale - Iti ofera portia de fibre si carbohidrati complecsi de care ai nevoie pentru a-ti accelera metabolismul. 3. Cafea - Cafeina stimuleaza in mod natural sistemul nervos central...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 16:01

Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, a ordonat retragerea tuturor titlurilor regale şi militare acordate concubinei sale, prezentată oficial în urmă cu două luni la Palatul Regal din Bangkok, motivând că aceasta nu i-a respectat dorinţele şi nu a dat dovadă de loialitate, a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 15:55

Deputatul socialist, Grigore Novac, se arată indignat de faptul că – după ce Năstase și Ceban au acces în turul doi al alegerilor locale – Dorin Chirtoacă s-a arătat (mai mult) pro candidaturii liderului ACUM. Iar asta – în timp ce pe parcursul campaniei sale...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 15:50

O femeie de 44 de ani din Iași a fost la un pas să arunce un bloc în aer în timp ce a încercat să se sinucidă. Femeia s-a încuiat în apartament, a dat drumul la gaz, și-a tăiat venele, a băut diluant și a dat foc unui covor, transmite corespondentul MEDIAFAX....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 14:12

 Scorpionul este unul dintre cele mai puternice și misterioase semne, pentru că este conectat cu tumultul inconștientului și oceanul emoționalității pure. Atunci când Soarele, semn al individualității și afirmării, pătrunde în Scorpion, multe trăiri ale zodiilor ies...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 14:06

Conducerea Facebook a anunţat luni că a blocat patru operaţiuni de manipulare a opiniei publice realizate de grupări ce se prezentau drept utilizatori ai reţelei sociale, dar erau susţinute de entităţi statale din Iran şi Rusia, informează Agerpres. Trei dintre campanii erau...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 13:54

Existenţa vechiului oraş Mahendraparvata, odinioară una dintre capitalele imperiului Khmer, oraş menţionat în numeroase izvoare istorice, a fost în sfârşit confirmată de arheologi, folosind instrumente de ultimă generaţie, sub jungla cambodgiană, informează Agerpres,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 13:25

 Prețul la gaz pentru consumatorii finali ar trebui să fie mai mare, spune președintele Moldovagaz, Vadim Ceban. Într-un interviu pentru Newsmaker, noul șef al întreprinderii se declară mirat că, anterior, tarifele au fost micșorate în condițiile unor tendințe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 13:10

De anul viitor, în ţara noastră ar putea fi interzise produsele care conţin plumb: jucării, vopsele şi materiale de construcţie. Propuneri în acest sens au fost elaborate deja de responsabilii Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică şi urmează să ajungă pe masa...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 13:06

Un incident șocant a avut loc weekendul trecut la Vulcănești. Un bărbat de 67 de ani a ajuns la reanimare. Un vecin al său a intrat în curtea sa și l-a bătut crunt cu o lopată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 12:29

Pretendenții la funcția de director al Serviciului Vamal: Avere și interese

Pretendenții la funcția de director al Serviciului Vamal: Avere și interese

Cinci candidați au rămas în cursa pentru funcția de director al Serviciul Vamal: un actual și trei foști angajați ai instituției, dar și un șef de direcție de la Curtea de Conturi. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 12:00

Trecem la ora de iarnă sâmbătă spre duminică, un motiv în plus de stres pentru organism, alături de schimbările bruște ale vremii. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră și, ca să ne adaptăm schimbării, avem nevoie de cel puțin două săptămâni spun medicii....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 11:53

 Gerrit Jan van Dorsten, în vârstă de 67 de ani, apărea pe rețeaua de socializate Facebook sub numele John Eagles și avea pe profilul diverse fotografii și clipuri video. Bărbatul de 67 de ani din Olanda care și-ar fi sechestrat timp de 9 ani copiii într-o casă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 11:49

Aeroportul Chișinău, gestionat de compania „Avia Invest”, a obținut Premiul Mare „Big See Tourism Award” la prestigiosul festival „Creative Tourism” din Slovenia. Premiul i-a fost oferit Aeroportului pentru designul conceput de compania...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 11:48

Tragedie aviatică în Brazilia. Un pieton, un șofer și pasagerul unui avion de mici dimensiuni au murit după ce aeronava s-a prăbușit pe o stradă aglomerată.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 11:00

Soția lui Năstase recunoaște că Chișinăul nu-i suficient de sigur pentru dânsa și copiii ei. Chiar dacă soțul ei e ministrul de Interne

Soția lui Năstase recunoaște că Chișinăul nu-i suficient de sigur pentru dânsa și copiii ei. Chiar dacă soțul ei e ministrul de Interne

Liderul PPDA, Andrei Năstase, este un model de înțepenire în propria importanță. În opinia jurnaliştilor de la Politics, Năstase este modelul omului care nu învață - pentru că e sigur că le cunoaște pe toate. Totodată, portalul citat demolează ipoteza...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 10:20

Cât fac 2+2x2-2x2? Exercițiul simplu de matematică care a revoltat internetul

Cât fac 2+2x2-2x2? Exercițiul simplu de matematică care a revoltat internetul

O problemă de matematică simplă, pentru elevii de clasa a patra, a revoltat internetul.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 10:08

Aliata lui Igor Dodon, Maia Sandu vrea ca Parteneriatul Estic să ofere perspective clare de aderare la Uniunea Europeană

Aliata lui Igor Dodon, Maia Sandu vrea ca Parteneriatul Estic să ofere perspective clare de aderare la Uniunea Europeană

Începând cu 2020, UE își propune realizarea unei noi agende a politicii de vecinătate. Astfel, după 10 ani, este pusă în discuție regândirea formatului și crearea unui PaE 2.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Octombrie 2019, ora: 09:59

Caz HORROR la Dubasari. Un minor a decedat, după ce a fost bătut de prieteni, pentru că nu a vrut să le cumpere alcool. A fost dus pe un câmp și pus să-și sape propria groapă

Caz HORROR la Dubasari. Un minor a decedat, după ce a fost bătut de prieteni, pentru că nu a vrut să le cumpere alcool. A fost dus pe un câmp și pus să-și sape propria groapă

Un minor a fost batut cu sange rece de catre mai multi amici, pentru ca nu a vrut sa le cumpere alcool. Baiatul a fost dus pe un camp si impus sa-si sape propria groapa, iar apoi lasat sa zaca in cimitir.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 22 Octombrie 2019, ora: 09:53

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 OCTOMBRIE 2019. VĂRSĂTORII POT PIERDE O FUNCȚIE

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 OCTOMBRIE 2019. VĂRSĂTORII POT PIERDE O FUNCȚIE

Horoscopul zilei de 22 octombrie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 22 octombrie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 22...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Octombrie 2019, ora: 18:54

Cazul pădurarului ucis în Maramureș a ajuns la BBC. Ce relatează postul public de televiziune de la Londra

Cazul pădurarului ucis în Maramureș a ajuns la BBC. Ce relatează postul public de televiziune de la Londra

BBC relatează că Liviu Pop avea trei copii și că ar fi al șaselea pădurar ucis în ultimii ani. Cazul lui Liviu Pop, pădurarul din Maramureș ucis săptămâna trecută, a ajuns în presa internațională. BBC, televiziunea publică din Marea Britanie, relatează,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Octombrie 2019, ora: 18:17

Ion Ceban este candidatul care a obținut cele mai multe voturi în toate cele cinci sectoare ale capitalei

Ion Ceban este candidatul care a obținut cele mai multe voturi în toate cele cinci sectoare ale capitalei

Ion Ceban este candidatul care a obținut cele mai multe voturi în toate cele cinci sectoare ale capitalei.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)