Internațional

Voalul islamic, interzis în Norvegia. Ce alte ţări s-au alăturat acestui demers

Ministrul Educaţiei, Torbjorn Roe Isaksen a declarat că Executivul norvegian caută "reglementări naționale care să interzică complet purtarea voalului islamic în școli și universități”. Mai multe partide politice şi-au exprimat sprijinul pentru o astfel de interdicție, inclusiv Partidul Laburist, principala formaţiune politică din opoziţie.

Roe Isaksen a subliniat faptul că interdicția nu se va aplica voalului care lasă fața expusă, cum ar fi hijabul şi acesta nu este atac împotriva musulmanilor, ci este vorba de o măsură care vine tot în sprijinul lor şi a modului în care sunt percepuţi în spaţiul public. Oamenilor ar trebui să li se permită, totuşi, să-și exprime credința în Norvegia, a spus el.

"Vreau ca o tânără creştină să poată purta simbolul crucii. Vreau ca un băiat evreu să-şi poarte kippa cu mândrie. Nu vreau să interzic purtarea hijabului. Vrem să restricţionăm purtarea vălului care acoperă întreaga faţă a femeilor de origine musulmană”, a declarat el Parlamentului.

Măsura Guvernului norvegian nu este singulară, ea fiind implementată în mai multe țări europene. Vineri, 30 septembrie, în Bulgaria s-a promulgat o lege care interzice femeilor să poarte voalul niqab în public.

Franţa a fost primul stat european care a luat măsuri împotriva portului tradiţional al femeilor musulmane. Această prevedere a fost introdusă încă din luna aprilie 2011, femeilor fiindu-le interzis să poarte, în public, niqab şi burka. Acestea pot fi amendate dacă sunt surprinse purtând ţinuta tradiţională.

Belgia a fost a doua ţară europeană care a promulgat această lege, iar Olanda, abia în 2015 a introdus o astfel de măsură restrictivă. Alte state care s-au alăturat acestui demers sunt: Italia, Elveţia, Egipt, Spania, Nigeria, Turcia, Republica Congo şi Ciad, informează The Telegraph. 

sursa: romanialibera.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *