Astăzi 20 Noiembrie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 12:29
Abonamente

Actualitate 13 Iunie 2019, ora 16:47

Voce de la Kiev despre alianța ACUM cu forțele ruse: Politica compromisului față de Rusia aduce haos

Marime Font

Publicistul și jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă care sunt riscurile unei alianțe a blocului ACUM cu forțele care reprezintă interesele Rusiei în Republica Moldova, PSRM. În special, Portinikov aduce exemplul cum forțele democratice din Ucraina au mers la un compromis politic și l-au susținut pe Victor Ianukovici în funcția de președinte al Ucraina, iar acest fapt a avut drept consecință Maidanul, pierderea teritoriilor, războiul contra Rusiei în Donbas și mii de vieți curmate.

„Politica este arta compromisului cu acele forțe care nu se luptă împotriva propriului stat. Atunci când mergi la compromis cu cei care pun la îndoială statalitatea, întotdeauna se ajunge la haos. În anii 2010-2014, la noi tot au fost politicieni care au mers la compromis cu domnul Ianukovici. Ei explicau că fără acest compromis e imposibil să construiești un stat. Apropo, acești politicieni nu erau într-un număr atât de mic, dar cu toții după 2014 au dispărut de pe scena politică, au pierdut încrederea cetățenilor. Promptitudinea lor de a merge la compromis cu forțe pro-ruse din societate și însăși cu Moscova a rezultat în sute de cadavre pe Piața Independenței din Kiev, cunoscut și ca Maidan, și în lansarea unui război dintre Ucraina și Rusia.

Vă asigur că orice compromisuri anti-statalitate rezultă în vărsări de sânge și pierderea teritoriilor. Indiferent de intențiile nobile prin care le explică cei care merg la aceste compromisuri”, a spus Portnikov.


Portnikov spune că singurii care se pot opune instaurării unei forțe pro-ruse la putere, dar și capturării statului de forțele oligarhice, este poporul.

Scopul principal al cetățenilor ar fi să nu permită demontarea Republicii Moldova. „Cu toții am văzut înregistrările în care și domnul Kozak, strâns legat de aceste personaje, și domnul Dodon care e dependent de acesta, nu-și ascund intențiile referitoare la viitorul statalității Republicii Moldova. Aceste intenții pot fi caracterizate foarte simplu - demontare a statalității Republicii Moldova. Dintr-un stat capturat, Republica Moldova peste câteva luni poate deveni un stat demontat”, a declarat Portnikov.

Jurnalistul accentuează că, în primul rând, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este foarte apropiat de cercurile politice din Rusia. „În al doilea rând, Federația Rusă este ocupantul unui teritoriu al Republicii Moldova. În al treilea rând, domnul Kozak este autorul planului Republicii Moldova care presupunea păstrarea de facto a controlului rus asupra regiunii transnistrene. Plus la asta, toate înregistrările video care au fost scoase la iveală de domnul Plahotniuc nu de voie, ci de nevoie, au arătat că și domnul Plahotniuc, și domnul Dodon, și domnul Kozak continuă să susțină acest plan pentru Moldova. Iar forțele de opoziție care au afirmat că nu vor semna vreun acord de colaborare nici cu Partidul Socialiștilor, nici cu Partidul Democrat, și-au încălcat promisiunea în fața alegătorilor și au făcut alianță cu una dintre cele mai periculoase forțe politice pentru statalitatea Republicii Moldova”, a spus Portnikov.

https://deschide.md 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 12:08

RUSIA LUI PUTIN /// Prejudiciul cauzat de corupție în primele opt luni ale anului 2019 se ridică la 1,3 miliarde de euro

RUSIA LUI PUTIN /// Prejudiciul cauzat de corupție în primele opt luni ale anului 2019 se ridică la 1,3 miliarde de euro

Prejudiciul total cauzat de corupție în primele opt luni ale anului 2019 în Rusia se ridică la aproximativ 102 miliarde de ruble, respectiv 1,3 miliarde de euro la cursurile de schimb actuale.

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 20 Noiembrie 2019, ora: 12:00

Crucea lui Năstase va rămâne. Pavel Voicu va păstra crucifixul instalat la MAI

Crucea lui Năstase va rămâne. Pavel Voicu va păstra crucifixul instalat la MAI

Crucifixul instalat de fostul ministrul al Afacerilor Interne, Andrei Năstase, va rămâne în incinta instituţiei. Noul şef al MAI, Pavel Voicu, spune că şi el este creştin ortodox şi crede în puterea rugăciunii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 11:26

(VIDEO) Celebrul blogger rus Ilya Varlamov consideră Aeroportul Chișinău un exemplu pentru spațiul ex-sovietic

(VIDEO) Celebrul blogger rus Ilya Varlamov consideră Aeroportul Chișinău un exemplu pentru spațiul ex-sovietic

Republica Moldova se poate mândri nu doar cu vinurile sale, dar și cu Aeroportul său, datorită schimbărilor și modernizărilor din ultimii ani, este concluzia cunoscutului blogger rus Ilya Varlamov, în urma unei vizite pe care a efectuat-o în țara noastră. Acesta a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 11:12

CSP îi admite pe toți patru candidați la funcția de procuror general selectați anterior de Ministerul Justiției

CSP îi admite pe toți patru candidați la funcția de procuror general selectați anterior de Ministerul Justiției

Candidații la funcția de procuror general vor fi intervievați la 28 noiembrie în cadrul Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 09:53

ŞOCANT. Femeie însăcinată dusă în pădure, bătută cu săbăticie şi înjunghiată de soţ

ŞOCANT. Femeie însăcinată dusă în pădure, bătută cu săbăticie şi înjunghiată de soţ

Caz incredibil la Târgu Jiu. O femeie însărcinată în 31 de săptămâni a fost bătută cu sălbăticie și înjunghiată în picior de soțul ei, drogat.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 08:53

RĂZBOI ENERGETIC /// Kievul acuză Moscova: Gazprom pune CONDIȚII inacceptabile pentru continuarea tranzitului gazelor

RĂZBOI ENERGETIC /// Kievul acuză Moscova: Gazprom pune CONDIȚII inacceptabile pentru continuarea tranzitului gazelor

Rusia pune condiții inacceptabile pentru un nou acord privind tranzitul gazelor ruse pe teritoriul Ucrainei, a declarat Alexei Orjely, ministrul ucrainean al energiei, pe postul tv ICTV. Ministrul a atras atenția asupra faptului că Gazprom a propus să se încheie un nou contract sau să...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 08:40

Igor Grosu (PAS): Plahotniuc ar fi venit la Iași pentru A DA JOS Guvernul Sandu

Igor Grosu (PAS): Plahotniuc ar fi venit la Iași pentru A DA JOS Guvernul Sandu

Fostul lider al PD, Vladimir Plahotniuc, ar fi ajuns recent până la Iași pentru a pune la cale demiterea Guvernului Sandu și instaurarea noului Executiv, susține secretarul general al PAS Igor Grosu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 08:12

Accident în Buiucani. Un șofer a fost transportat la spital / FOTO

Accident în Buiucani. Un șofer a fost transportat la spital / FOTO

Un accident grav s-a produs în această seară la intersecţia străzilor Alba Iulia cu Suceviţa din Capitală. Imaginile video de la faţa locului au fost postate pe Facebook.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 07:53

Uniunea Europeană și-a împărțit bugetul. Cine va primi cei mai mulți bani în 2020

Uniunea Europeană și-a împărțit bugetul. Cine va primi cei mai mulți bani în 2020

Guvernele statelor din Uniunea Europeană, Parlamentul şi Comisia Europeană au ajuns luni noaptea la un acord referitor la bugetul anului 2020. Este vorba de 168.7 miliarde de euro pentru anul viitor. Cele mai mari cheltuieli se vor face pentru combaterea schimbărilor climatice, protecţia...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 07:48

Măcel în Iran: Cel puţin 106 protestatari au fost ucişi în cursul demonstrațiilor, anunță Amnesty International

Măcel în Iran: Cel puţin 106 protestatari au fost ucişi în cursul demonstrațiilor, anunță Amnesty International

Cel puţin 106 protestatari au fost ucişi în cursul demonstraţiilor din Iran, anunţă organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International, informează agenţia Associated Press, citată de Mediafax.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 07:42

Ce spune Iohannis că ar face mai bine în al doilea mandat

Ce spune Iohannis că ar face mai bine în al doilea mandat

Președintele Klaus Iohannis spune că un posibil regret pe care îl are legat de acest mandat la Cotroceni este faptul că nu a comunicat „la nivelul optim” și spune că va îmbunătăți acest lucru dacă va câștiga un nou mandat la alegerile prezidențiale din 24...

( ) Citeşte tot articolul

Ultima oră 20 Noiembrie 2019, ora: 07:33

Tragedie pentru Gigi Becali! DNA i-a dat lovitura finală: Atac devastator la bani

Tragedie pentru Gigi Becali! DNA i-a dat lovitura finală: Atac devastator la bani

Gigi Becali se află într-un din momentele sale cele mai cumplite. Acesta a reacționat după ce a fost acuzat că a spălat 50 milioane de euro

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 07:33

Horoscop zilnic DRAGOSTE pentru azi, MIERCURI 20 noiembrie. Ce aduce in amor Mercur direct?

Horoscop zilnic DRAGOSTE pentru azi, MIERCURI 20 noiembrie. Ce aduce in amor Mercur direct?

Horoscop zilnic dragoste. Iata horoscopul dragostei pentru azi MIERCURI 20 NOIEMBRIE 2019. Veste buna, Mercur iese din retrograd azi si isi reia miscarea directa, desi mai sunt doua saptamani in care se afla in tranzitul numit umbra post retrograda si in care vor coabita atat influentele sale din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2019, ora: 07:27

Olandezii au descoperit 25 de migranți într-un container frigorific cu destinația Marea Britanie

Olandezii au descoperit 25 de migranți într-un container frigorific cu destinația Marea Britanie

Echipajul unui feribot olandez a anunțat marți descoperirea a 25 de migranți în interiorul unui container frigorific aflat la bordul unei nave care se îndrepta către Marea Britanie, relatează site-ul postului Le Figaro, citat de Mediafax. Containerul frigorific se afla la...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)