IT&C

Volumul vânzărilor pe piaţa serviciilor de acces la internet fix a depăşit un miliard de lei

Totodată, volumul total al vânzărilor acestor servicii a crescut cu 11,8 % şi a depăşit cifra de un miliard de lei. Datele statistice au fost publicate de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei, transmite IPN.

Potrivit datelor ANRCETI, creşterea veniturilor din vânzarea serviciilor de acces la internet fix a fost determinată de sporirea vânzărilor de către practic toţi operatorii de pe această piaţă. Cele mai mari volume de vânzări ale acestor servicii au fost înregistrate de companiile „Moldtelecom”, „Starnet Soluţii” şi „Sun Communications”.

Vânzările „Moldtelecom” au crescut cu 66,5 milioane de lei, ale „Starnet Soluţii” – cu 28,7 milioane, iar cele realizate de „Sun Communications” au sporit cu 12,5 milioane. În acelaşi timp, volumul cumulat al vânzărilor efectuate de ceilalţi 77 de furnizori ai serviciilor respective a sporit cu 2,8 milioane de lei şi a însumat circa 95,2 de milioane. Urmare a acestei evoluţii, venitul mediu lunar per abonat la serviciile de acces la internet fix a crescut cu 5%.

Analiza conexiunilor la internet fix arată că cea mai importantă creştere a fost înregistrată pe segmentul conexiunilor care permit viteze cuprinse între 30 Mbps şi 100 Mbps. Numărul abonaţilor care beneficiază de acest tip de conexiuni a crescut, faţă de anul 2014, cu 86% şi a ajuns la 176,2 mii.

În ceea ce priveşte infrastructura de acces la abonaţi, în anul 2015 s-a atestat o creştere cu 11,3% a conexiunilor în baza tehnologiei Fiber to the premises, care au depăşit cifra de 289 de mii şi o scădere cu circa 4% a conexiunilor în baza tehnologiilor Digital Subscriber Line, care au coborât la 203,4 mii.

În anul 2015, cotele de piaţă ale celor mai mari furnizori ai serviciilor de acces la internet fix, în funcţie de cifra de afaceri, nu au suferit schimbări semnificative. Cotele de piaţă ale companiilor „Moldtelecom” şi „Starnet Soluţii” au alcătuit 63,8% şi, respectiv, 22,6%, cota Sun Communications a fost 4,6%, iar cota cumulativă a celorlalţi 77 de furnizori – 9%.

IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *