Astăzi 21 Noiembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 20:49
Abonamente

Social 28 Martie 2012, ora 05:38    Din editia print

Voluntarii în războiul de la Nistru nu suportă umilinţa

Marime Font

Uniunea Voluntarilor cere conducerii de vârf a R. Moldova adoptarea unei legi privind statutul celor care au mers din proprie iniţiativă la apărarea R. Moldova în războiul din 1992. 

Vinerea trecută, chiar în ziua în care avea loc învestirea în funcţie a noului preşedinte al R. Moldova, în incinta Preturii Centru din Chişinău s-a desfăşurat şedinţa Consiliului republican al Uniunii Voluntarilor (CRUV) din R. Moldova.

Reprezentanţi ai celor care s-au ridicat din proprie iniţiativă pentru a apăra integritatea republicii în războiul din 1992 s-au adunat să-şi exprime nemulţumirea faţă de unele declaraţii făcute în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia comemorării a 20 de ani de la începutul războiului. Scopul unor asemenea declaraţii este de a diminua rolul şi locul voluntarilor în luptele cu cazacii şi gardiştii regimului separatist, a spus în timpul şedinţei Sergiu Caracai, preşedintele CRUV. „S-a ajuns chiar la aceea că unii generali de poliţie neagă participarea voluntarilor la războiul de pe Nistru, deşi nenumărate sunt faptele de eroism ale acestora. Aş vrea ca ei să-şi amintească măcar de detaşamentele „Burunducii”, „Dacii”, „Răzeşii”, de Filip Lupaşcu, Grigore Vârtosu sau Ion Căpăţână…”, susţine Caracai.


Prezent la şedinţă, Leonid Caraghiziadi, fost comandant de campanie pe platoul Cocieri, a menţionat că anume voluntarii din satele Cocieri, Corjova, Molovata, Dubăsari, Pohrebea, Roghi, Doroţcaia, Coşniţa, Pârâta, iar apoi cei din Varniţa, Copanca, Căuşeni au fost primii care s-au ridicat împotriva mercenarilor regimului de ocupaţie, nemaiputând suferi fărădelegile separatiştilor. Dacă poliţiştii veneau să-şi schimbe colegii pe poziţiile de luptă la două-trei săptămâni, atunci voluntarii au dus tot greul războiului de la prima până la ultima împuşcătură. Au fost cazuri în care primejdia îi urmărea şi din spate. Cei mai mulţi dintre ei au fost activi şi în timpul mişcărilor de eliberare naţională. La asta s-a referit Ion Teleman, din Iurceni, Nisporeni, care a luptat pe platoul Chiţcani ca locţiitor al comandantului de campanie, responsabil de muniţii: „După război, poliţiştii s-au întors la Ministerul de Interne, militarii - la cel al Apărării, care i-au protejat. Dar voluntarii s-au împrăştiat pe la casele lor, anumite forţe având grijă ca noi să fim dispersaţi şi daţi jos din căruţa apărătorilor acestui pământ. Este necesară o lege dedicată în întregime voluntarilor sau una în care lor să li se acorde un statut special. Asta cerem de la conducerea ţării. Altfel vom fi mereu marginalizaţi. N-o facem pentru a solicita înlesniri, chiar dacă şi voluntarii noştri au nevoie de protecţie din partea statului, căci au stat în tranşee, au dormit în paie ude...”. Teleman ne-a mărturisit că, dacă n-ar fi fost vigilent, „puteam să am soarta lui Grigore Vârtosu, împuşcat din spate”.

Participanţii la şedinţa Consiliului, în numele a peste 5.600 de voluntari, au adoptat o rezoluţie adresată celor trei conducători de stat - Nicolae Timofti, Marian Lupu şi Vlad Filat - prin care cer adoptarea Legii cu privire la statutul juridic al voluntarilor de război, care să includă şi formele de protecţie socială a voluntarilor, invalizilor de război şi a familiilor voluntarilor căzuţi în lupte. În caz contrar, Uniunea Voluntarilor din RM îşi rezervă dreptul de a apela la instituţiile internaţionale pentru apărarea drepturilor participanţilor la război.

Anatol Croitoru, voluntar din Coşniţa

Eu am adus din PMAN primul Tricolor şi l-am arborat pe clădirea Sovietului sătesc din Coşniţa. În timpul războiului separatist, m-am ridicat să-mi apăr satul. Am ieşit de pe poziţiile de luptă tocmai la 18 august 1992. Am rămas la baştină, unde promovez adevărul despre acel război. Mă întristez când aud că unii moldoveni din satele din stânga Nistrului care nu s-au dat cucerite depun acum actele pentru a primi pensie de la regimul separatist. Lumea noastră s-a dezamăgit, văzând atâta indiferenţă din partea autorităţilor moldoveneşti în care îşi pusese mare speranţă. Această neglijenţă ne doare tot mai mult şi pe noi, voluntarii. Iată de ce insistăm ca Chişinăul oficial să nu ignore în continuare rolul voluntarilor în războiul din 1992.

Mihai Godea, deputat în Parlamentul RM

Noi lucrăm în prezent asupra unui proiect de lege privind statutul voluntarilor de război. Ei merită acest lucru. Semnatarii Declaraţiei de Independenţă şi luptătorii pentru independenţa RM merită o atenţie deosebită din partea statului.

Sergiu Caracai, preşedintele Consiliului republican al Uniunii Voluntarilor

S-a ajuns chiar la aceea că unii generali de poliţie neagă participarea voluntarilor la războiul de pe Nistru, deşi faptele de eroism ale acestora sunt nenumărate.

Un articol de:
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 20:28

 Duminica, 11 noiembrie 2018, s-au comemorat la Paris 100 de ani de la sfarsitul celui mai sangeros conflict pe care l-a avut umanitatea: Primul Razboi Mondial. Acest razboi a adus cateva momente cruciale in Istoria Umanitatii: sfarsitul imperiilor europene, aparitia Uniunii Sovietice si...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 17:48

 Igor Dodon a atacat astăzi în Duma de Stat a Rusiei, inițiativele Guvernului de la Chișinău de a forța retragerea a trupelor ruse de ocupație din Transnistria.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 17:08

Guvernul a avizat pozitiv modificările în Codul Electoral, care permit agitaţia electorală în ajunul şi în ziua alegerilor. În același timp, premierul Pavel Filip și-a exprimat rezervele față de distanța de 100 de metri de la secția de votare, pentru care sunt...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 14:46 de Ana Marchitan

Deputaţii din 1994 explică motivele din care Parlamentul le-a dat găgăuzilor dreptul la autodeterminare externă

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 14:26

 Sud-coreeanul Kim Jong Yang a fost ales miercuri pentru a îndeplini funcţia de preşedinte al Interpol, organizația internațională de cooperare a forțelor de poliție, anunţă Reuters. Fără îndoială, deznodământul a provocat un suspin de uşurare în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 14:15

SNSPA condamnă declarațiile domnului Ilan Laufer ca fiind neargumentate şi iresponsabile. Astfel de declarații nu își au locul într-o societate civilizată şi afectează imaginea ţării, atât în interiorul societăţii româneşti, cât şi în...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 13:22

INVESTIGAȚIE despre trecutul interlop al primarului de Bălți: A făcut parte din aceeași grupare criminală ca și Renato Usatîi

INVESTIGAȚIE despre trecutul interlop al primarului de Bălți: A făcut parte din aceeași grupare criminală ca și Renato Usatîi

Presa din Bălți continuă dezvăluirile despre trecutul interlop al actulului primar al municipiului, Nicolai Grigorișin. Jurnaliștii de la gzt.md publică o investigație, în care se spune că în anii 90 ai secolului trecut Grigorișin ar fi făcut parte din gruparea criminală...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 12:58

1 DECEMBRIE /// Concert extraordinar de Ziua Națională la Sala cu Orgă

1 DECEMBRIE /// Concert extraordinar de Ziua Națională la Sala cu Orgă

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău, în colaborare cu Ambasada României în Republica Moldova, organizează tradiţionalul concert de muzică clasică cu prilejul Zilei Naţionale. Evenimentul va avea loc pe data de 28 noiembrie, ora 18.00,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 12:49

Orașul unde SOARELE nu va mai RĂSĂRI până în 23 ianuarie 2019

Orașul unde SOARELE  nu va mai RĂSĂRI până în 23 ianuarie 2019

Dacă ești pasăre de noapte și trezitul de dimineață pare un coșmar, ia în considerare emigratul în nordul statului american Alaska. Mai exact, în orașul Utqiagvik, cunoscut în trecut drept Barrow.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 12:48

Rareș Bogdan produce un CUTREMUR la Realitatea TV: Și-a anunțat, în direct, DEMISIA

E scandal uriaș la Realitatea TV! Oreste Teodorescu și Oana Stănciulescu au fost interziși la postul de știri de către Cozmin Gușă, iar Rareș Bogdan a anunțat, marți seara, că demisionează.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 12:46

Ucraina MARCHEAZĂ a cincea aniversare a începutului „REVOLUȚIEI MAIDANULUI”

Ucraina marchează astazi a cincea aniversare de la începutul protestelor din Maidan. La Kyiv, are loc un serviciu divin și se depun flori la Memorialul ”Eroilor Sutei Ceresti”. În plus, astăzi, ca parte a campaniei „Nu vom uita”, în capitala Ucrainei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 12:46

ÎNFRÂNGEREA Moscovei la Interpol. La șefia organizației a fost ales un COREEAN

Reprezentantul Coreei de Sud, Kim Jong Yang, a fost ales președinte al Interpol în urma sesiunii adunării generale a organizației care avut loc in Dubai. Anterior, principalul favorit pentru această funcție a fost generalul rus Alexander Prokopciuk, transmite BBC.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 12:07

Mostră de ipocrizie: PLDM-ista Maria Ciobanu luptă cu „oligarhia”, îmbrăcată în blănuri scumpe

Deputatul PLDM Maria Ciobanu se erijează în mare luptătoare cu oligarhia, dar se înfățișează la întrunirile electorale ale lui Andrei Năstase îmbrăcată în blănuri scumpe și dându-i peste cap, astfel, discursurile justițiare. Această mostră de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 09:27

Cea mai mare problemă a vinurilor moldovenești pe piața chineză constă în faptul că R. Moldova nu este suficient de cunoscută

Cea mai mare problemă a vinurilor moldovenești pe piața chineză constă în faptul că Republica Moldova nu este încă suficient de cunoscută în China, a declarat expertul Oficiului Național al Viei și Vinului, Viorel Garaz, la emisiunea Radio Vinoteca de la Radio Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 08:51

ULTIMA ORĂ /// Prețurile petrolului au scăzut cu peste 7%, la cele mai reduse nivele din ultimul an

Prețurile petrolului au scăzut marți cu peste 7%, la cele mai reduse nivele din ultimul an, pe fondul evoluției negative a pieței de pe Wall Street, provocată de îngrijorările tot mai mari legate de încetinirea creșterii economiei globale, transmite Reuters. Cotația...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 08:49

TRAFIC cu NOU-NĂSCUŢI. O clinică din UCRAINA deţinută de cetăţeni moldoveni, închiriază MAME-SUROGAT

Procuratura militară a Ucrainei investighează clinica „BioTexCom” și pe șeful acesteia, Albert Tochilovskyi, pentru trafic cu nou-născuți. Dosarul este instrumentat de Procuratura Militară, dmulte mame-surogat provenind din teritoriile ocupate Lugansk și Donețk.  

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 08:38

Catastrofă cu microbuz românesc, în Grecia. Trei adolescenţi de 15 ani au murit într-un accident cumplit

Catastrofă cu microbuz românesc pe o şosea în Grecia. Trei adolescenţi de 15 ani au murit într-un accident cumplit la Terpsithea, Messenia, în Peloponez. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 07:54

Horoscop dragoste 21 noiembrie 2018. E o zi specială şi un flirt cu o persoană abia cunoscută aduce fluturi în stomac.

( ) Citeşte tot articolul

Sănătate 21 Noiembrie 2018, ora: 06:18

Dieta asiaticilor i-a inspirat pe nutriţionişti şi, în urma unor studii atente efectuate asupra obiceiurilor alimentare, a apărut faimoasa dietă cu orez. În afară de redobândirea siluetei, iată ce alte beneficii aduce organismului acest regim alimentar.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Noiembrie 2018, ora: 04:36 de Mariana S. Țăranu

Poem din timpul foametei organizate: „Fără Moscova noi n-am avea lumină,/ Fără Moscova nici gândul n-ar fi gând...”

În Ucraina, fiecare a patra sâmbătă a lunii noiembrie este Ziua oficială de comemorare a victimelor Holodomorului și represiunilor politice. În memoria celor care au fost omorâți de către ocupanții sovietici, au fost ridicare monumente și oamenii depun aici flori,...

( ) Citeşte tot articolul

Interviu 21 Noiembrie 2018, ora: 00:38 de Ana Marchitan

Vadim Cernîș: „Recomand cetățenilor R. Moldova să înțeleagă ce au în vedere politicienii prin soluționarea conflictului transnistrean”

Vadim Cernîș:  „Recomand cetățenilor R. Moldova să înțeleagă ce au în vedere politicienii prin soluționarea conflictului transnistrean” Din editia print

Săptămâna trecută, Vadim Cernîș, ministru pentru problemele teritoriilor temporar ocupate și persoanelor intern strămutate al Ucrainei, a avut o vizită de lucru în R. Moldova. Redacția ziarului TIMPUL îi mulțumește oficialului ucrainean că a găsit timp pentru a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Noiembrie 2018, ora: 00:01

EXPERȚI, despre prezența lui Igor Dodon la mitingul PSRM: Încalcă spiritul Constituției și DEMONSTREAZĂ că nu este președintele țării, dar al unui PARTID

EXPERȚI, despre prezența lui Igor Dodon la mitingul PSRM: Încalcă spiritul Constituției și DEMONSTREAZĂ că nu este președintele țării, dar al unui PARTID

Participarea președintelui Igor Dodon la acțiunea de ieri a Partidului Socialiștilor și susținerea deschisă pe care a manifestat-o, pentru această formațiune, reprezintă o încălcare a spiritului Constituției și un act politic imoral, consideră mai mulți experți.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2018, ora: 16:56

Premierul Pavel Filip declară că mandatul Guvernatorului BNM Sergiu Cioclea a fost unul de succes, cu atât mai mult cu cât acesta a avut curajul să vină în fruntea instituţiei într-un moment complicat pentru Moldova. Într-o postare pe Fascebook, Filip i-a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Noiembrie 2018, ora: 16:41

Liderii PAS şi PPDA, Maia Sandu și Andrei Năstase, care au beneficiat material de pe urma colaborării cu Open Dialog, s-au pomenit într-o situație jenantă, după publicarea raportului Comisiei parlamentare de anchetă. Analistul politic Petru Bogatu, scrie, într-un editorial...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)