Politică

Voronin – noul presedinte al Parlamentului

Vladimir Voronin este, de martea trecuta, noul presedinte al parlamentului. Prim-secretarul comunistilor a fost singura candidatura la functia de sef al legislativului, pentru care au votat toti cei 60 de deputati PCRM. Opozitia a refuzat sa participe la alegerea conducerii parlamentului. Pe 20 mai, deputati se vor intruni pentru a alege presedintele republicii. Comunistii au decis la plenara Comitetului Central al partidului ca o vor inainta la functia de presedinte al R. Moldova pe Zinaida Greceanai.

Deputatii din cele trei partide de opozitie – PL, PLDM si AMN – pledeaza in continuare pentru alegeri anticipate, reafirmand ca nu vor vota un presedinte comunist. „Imi mai ramane un post de prim-ministru si inchidem cercul de dictatura si gata”, a declarat Voronin jurnalistilor, imediat dupa alegerea sa in functia de presedinte al parlamentului.
Voronin si-a luat ca vicepresedinti la parlament pe Vladimir ?urcan (prim-vicepresedinte) si pe Grigore Petrenko. El a propus ca legislativul sa aiba trei vicepresedinti, nu doi, ca pana acum, cea de-a treia functie urmand sa-i revina Opozitiei. Modificarea improvizata a organigramei i-a nemultumit pe deputatii din PL, PLDM si AMN, care au declarat ca aceasta se foace doar prin hotarare de parlament, dezbatuta separat. Chiar daca ?urcan le-a dat dreptate, comunistii au continuat sa voteze si sa-si aplaude realizarea. Asta in timp ce colegii lor din Opozitie asteptau nedumeriti la microfoane sa le vina randul, mai ales ca nu se terminasera dezbaterile la primul subiect.
 

Noul spicher a gafat voit si miercuri. El a pus in discutie si la vot chestiuni care nu figurau pe ordinea de zi si care nici nu fusese introduse suplimentar la inceputul sedintei, asa cum prevede regulamentul. Deputatii din Opozitie contesta legalitatea deciziei. „Din punct de vedere legal, noi nu putem sa trecem la constituirea comisiei de alegere a presedintelui si desemnarea datei alegerilor. La Biroul permanent a fost adoptat un proiect de ordine de zi in care erau incluse doar doua proiecte, acolo nu figurau nici demisia guvernului, nici constituirea comisiei pentru alegerea presedintelui”, a spus deputatul PLDM Alexandru Tanase. „Introducem suplimentar in ordinea de zi, ca sa nu ne mai convocam saptamana asta de doua-trei ori, cu orise ocazie (…) ori anuntam intreruperea sedintei si deschidem peste cinci minute alta sedinta, seea si inseamna sa ne birocratizam noi cu de-a sila, unii pe altii si toti impreuna, ori dati sa terminam astazi agenda care este”, a replicat Voronin, dupa care a ras cu pofta.

Conform Constitutiei, presedintele republicii se alege prin vot secret de 3/5 din deputati, ceea ce constituie 61 de alesi. Daca nici un candidat nu a intrunit numarul necesar de voturi, se organizeaza al doilea tur de scrutin. Daca si in al doilea tur nu se reuseste alegerea sefului statului, presedintele in exercitiu dizolva parlamentul si se organizeaza alegeri repetate.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *