Astăzi 21 Iunie 2019, Vineri - Ultima actualizare la 20 Iunie 2019
Abonamente

Istorie 24 Februarie 2019, ora 07:53    Din editia print

Voronin a fost un bețiv, iar Dodon - un liberal exemplar

Marime Font

Dodon a fost premiat pentru propagandă românească în satul Sadova

De-a lungul timpului, moldovenii au speculat, în repetate rânduri, pe marginea unor lucruri necunoscute din biografia liderului comunist Vladimir Voronin. Acesta fie că nu cunoaște originile numelui său rusesc, fie că le ascunde cu încăpăținare, în timp ce pe mormântul mamei sale este scris cu litere rusești: Bujeniță Pelagheia, iar bunicul său, Isidor Sârbu, este cunoscut ca un înflăcărat luptător anticomunist.

Și actualul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon, se pare că și-a propus să măture din calea sa tot ce-i românesc, deși, veac de veac, neamul său din Sadova n-a dat niciun semn de trădare a propriei identități. Dimpotrivă, dodonii, dominanți printre sadoveni, au demonstrat de multe ori că sunt oameni onești și buni gospodari, evidențiind adevărata obârșie românească a localității.


Văzându-i cum își toarnă cenușă în cap, atât Vladimir Voronin, cât și Igor Dodon, am hotărât să răsfoim arhivele, pentru a afla de unde vin acești oameni. Evident că nu putem afirma cu siguranță că personajele despre care vorbim ar avea legături de rudenie cu politicienii nominalizați, însă asemănarea de nume ar putea totuși să ne trezească unele semne de întrebare…

Un român exemplar

La 27 ianuarie 1947, după un control neafișat, un grup de colaboratori ai Ministerului Securității de Stat sovietic, și anume maiorii Zakrevski și Kozlov, precum și locotenentul Lagutin, au întocmit un raport strict secret cu privire la activitatea lui Dodon Semion din satul Sadova, raionul Călărași, înaintat drept candidat pentru funcția de deputat al Sovietului Suprem al RSS Moldovenească. Securiștii au stabilit mai multe fapte contrare politicii statului sovietic în comportamentul acestuia. Printre altele, ei notau că „Dodon a fost membru al Partidului Liberal și, în această calitate, a participat mereu la adunările de partid. Tot el a deținut peste 10 hectare de vii și livezi, având o impunătoare gospodărie, și anume, cai, boi, ovine și alte vietăți”. (Arhiva OSPM, F-51, I-54, D-.69).

Același Dodon a fost și un român exemplar, iubindu-și țara și plătind impozitele la timp, menționau securiștii. Pentru credința și devotamentul său de sorginte românească, „Dodon a fost premiat de către administrația românească cu un plug și două diplome de laudă. Iar după aceasta, a fost numit responsabil de construcția și întreținerea drumurilor, prilej ce l-a determinat să aducă laude suplimentare regimului și să promoveze propagandă românească printre lucrătorii și populația din zonă”.


Scrisoarea secretă privind activitatea candidatului la funcția de deputat în Sovietul Suprem al RSSM, Semion Dodon din Sadova, Călărași. Comuniștii cereau excluderea sa din cursa electorală, pentru opiniile și activitățile acestuia în folosul României.

Securiștii nu au trecut cu vederea nici relațiile personale ale candidatului. Ei accentuau că „Dodon a fost prieten cu ministrul Agriculturii din România, care l-a vizitat deseori la domiciliul din Sadova”. Din alte surse, ofițerii sovietici au mai aflat că Semion Dodon i-a avut printre prietenii apropiați pe șefii postului românesc de jandarmi din sat, Borus și Noghi, precum și pe adjunctul acestora, Olaru. Totodată, în documentele securității, se relata că, de multe ori, jandarmii înnoptau la domiciliul lui Dodon, unde erau primiți cu bunăvoință și ospitalitate. Iar când era cazul, Dodon, împreună cu oaspeții săi, operau mai multe razii și capcane pentru partizanii și parașutiștii sovietici. De asemenea, în raportul securiștilor se arată că nepotul lui Semion Dodon, Grigore, a avut legături cu un grup de luptători ai rezistenței antisovietice. Fiind prins de trupele speciale în cadrul unei misiuni proromânești, Grigore Dodon a fost judecat și condamnat la opt ani de închisoare pentru „trădare de patrie”.

În afară de semnăturile celor trei securiști nominalizați, documentul citat mai este iscălit de secretarul comitetului raional al Partidului Comunist, tovarășul Galkovski, care specifică în cele din urmă: „Am participat la controlul efectuat și confirm toată informația expusă”.

„Viața cu Voronin în aceeași casă nu are niciun sens”

Nicolai Vladimirovici Voronin, rus de origine, se despărțise de prima sa soție, rămasă pe undeva cu un băiețel în brațe. Iar, după terminarea războiului, el s-a aciuat la Strășeni, unde a întâlnit-o pe tânăra Antonina Brîleakova, venită și ea de prin stepele Volgăi, ca să-i conducă pe moldoveni, după ce își pierduse bărbatul pe front. Cuplul însă a dat-o în bară chiar de la bun început. Nicolai, împătimit de pahar și scandalagiu, se prăpădea nopțile pe unde numai naiba știa, în timp ce Antonina, văzând că el nu vine, primea și alți bărbați în casa ei. Dacă Voronin se întorcea acasă și își găsea soția la locul ei, oricum o lua la bătaie, iar dacă se întorcea și n-o găsea, o chelfănea a doua zi. Apoi se duceau ambii la muncă și se batjocoreau reciproc, uneori informându-și până și șefii despre neînțelegerile pe care le aveau. Printre altele fie spus, Nicolai și Antonina erau ambii nomenclaturiști ai comitetului raional de partid (comunist).

Astăzi, avem posibilitatea să găsim în Arhiva OSPM (F-.218, I-.1, D-158) două adresări ale Antoninei Brîleacova către comitetul raional de partid, prin care ea denunța viața insuportabilă, în concubinaj cu Voronin. În scrisoarea din 19 septembrie 1951, femeia se plânge că, de când s-a căsătorit cu Nicolai, nu mai are liniște și pace. „Deși poartă în buzunar biletul de membru al partidului comunist, este un curvar și un bețivan. Vine acasă târziu și în stare de ebrietate și mă ia la bătaie de fiecare dată, strigând și amenințând în prezența feciorului minor”.


Adresarea secretarului comitetului raional de partid comunist, N. Țurcan, către procurorul raional Șeptîkin, prin care solicită examinarea cauzei comunistului Nicolai Voronin.

Femeia descrie amănunțit noaptea de 16 mai, în care Voronin, venind acasă beat varză, a agresat-o cu bestialitate, speriind copilul și stricând toate lucrurile din casă: și veselă, și mobilă, și geamuri. „Apoi m-a înșfăcat de păr și m-a târât prin ogradă, lovindu-mă cu picioarele”, adăuga Antonina. În încheiere, ea sublinia că viața în aceeași casă cu Voronin nu mai are sens și recunoștea că se gândește să-și pună capăt zilelor. Totuși, Brîleacova ruga „pentru ultima dată” ca organizația de partid să ia atitudine fermă, deoarece „Nicolai Voronin a fost supus blamului public de mai multe ori. Comitetul de partid i-a dat mustrare, însă el continuă să se comporte ca un animal”.

Cu o zi mai târziu, secretarul comitetului raional de partid, N. Țurcan, a expediat plângerile Antoninei Brîleakova la procuratură. Procurorul raionului, V. Șeptîkin, i-a chemat pe cei doi soți și le-a aplicat o avertizare oficială bărbatului. Apoi „nu se știe ce le-a șoptit amândurora și i-a împăcat”, se mai arată în raportul pomenit mai sus.

Mai multe amănunte din viața lui Nicolai Voronin, fost militar sovietic și membru al partidului comunist (bolșevic) în anii postbelici, vom prezenta cu altă ocazie.

Un articol de: George Mârzencu
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 16:20

Putin a început să vorbească despre CONCESII în fața Occidentului

Putin a început să vorbească despre CONCESII în fața Occidentului

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că nu vor exista schimbări fundamentale în atitudinea Occidentului faţă de Rusia, chiar dacă Moscova ar face concesii şi ar fi de acord să îndeplinească toate cerinţele oponenţilor ei, potrivit TASS.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 16:06

Sergiu Sîrbu: Mulţi profitori s-au alipit de PD atunci când era la guvernare şi se vor dezlipi acum și probabil se vor alipi la noua guvernare

Sergiu Sîrbu: Mulţi profitori s-au alipit de PD atunci când era la guvernare şi se vor dezlipi acum și probabil se vor alipi la noua guvernare

Deputatul Partidului Democrat Sergiu Sîrbu dă de înţeles că formaţiunea este conştientă că foarte mulţi demnitatari, care anterior s-au alipit PD-ului, care se afla la guvernare, acum se vor dezlipi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 15:32

Începe marea târguială din UE: Un summit unde posturile cheie sunt scoase la mezat

Începe marea târguială din UE: Un summit unde posturile cheie sunt scoase la mezat

Întrebase odată fostul secretar de stat american (și controversat premiu Nobel pentru pace) Henry Kissinger: “Pe cine sun când vreau să vorbesc cu Europa?” Chiar dacă anecdota e probabil apocrifă, de la tratatul de la Lisabona (2007) încoace, lucrurile sunt mult...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 15:22

Președintele Curții Constituționale și-a dat DEMISIA

Președintele Curții Constituționale și-a dat DEMISIA

Președintele Curții Constituționale a R. Moldova, Mihai Poalelungi, și-a dat demisia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:50

Avertisment de la București: „Toată PUTEREA e concentrată la Dodon, care ia notițe de la Putin. Rusia este în interior, fără să se tragă niciun FOC. Guvernul Maiei Sandu va fi PICAT”

Avertisment de la București: „Toată PUTEREA e concentrată la Dodon, care ia notițe de la Putin. Rusia este în interior, fără să se tragă niciun FOC. Guvernul Maiei Sandu va fi PICAT”

Consultantul politic Cozmin Gușă a declarat că România ar fi pierdut total în lupta pentru R. Moldova, pavând astfel drumul Moscovei „în inima fraților de peste Prut”. De asemenea, acesta spune că socialiștii lui Igor Dodon ar deține de facto puterea,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:11

Analiză: Lumea se pregătește de un CONFLICT MAJOR

Analiză: Lumea se pregătește de un CONFLICT MAJOR

În opinia jurnalistului Cristian Unteanu, lumea se pregăteşte de un conflict major având în vedere semnalele de alarmă care arată că forțele din Orientul Mijlociu au fost puse în stare de pre-război. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 14:06

Viorel Gârbu: „Rata de bază mai mare - credite mai scumpe, ceea ce înseamnă un cost al facerii mai mare și agenții economici vor avea povara mai mare pentru a-și realiza activitatea

Viorel Gârbu: „Rata de bază mai mare - credite mai scumpe, ceea ce înseamnă un cost al facerii mai mare și agenții economici vor avea povara mai mare pentru a-și realiza activitatea

Decizia de majorare a ratei de bază va duce și la majorarea dobânzii la depozite, dar și la credite, ceea ce va afecta economia, precum și cetățenii, considerămai mulți analiști economici, relatează Radio Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 13:23

Satul moldovenesc de altădată cu zeci de ansambluri folclorice și bucate pe vatră vă așteaptă în acest weekend la Complexul Etno Cultural VATRA

Satul moldovenesc de altădată cu zeci de ansambluri folclorice și bucate pe vatră vă așteaptă în acest weekend la Complexul Etno Cultural VATRA Din editia print

La prima ediție a ”Festivalului Familiei și Tradițiilor Populare” vor fi peste 100 de ansambluri etno-folclorice, care vor reprezenta distincțiile culturale ale fiecărei regiuni de la nord până la sud. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:53

Numărul fumătorilor scade datorită noilor produse de tutun. Concluziile Forumului Global de Nicotină

Numărul fumătorilor scade datorită noilor produse de tutun. Concluziile Forumului Global de Nicotină

Prevalența fumatului a scăzut în țările unde fumătorii au trecut la produse de nicotină mai sigure. Avantajele noilor alternative fumatului au fost discutate la Varșovia unde a avut loc Forumul Global de Nicotină la care au participat peste 650 de experți în domeniul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:49

AgroMeteo: SHS a prelungit Codul Galben de averse puternice însoțite de grindină și descărcări electrice

AgroMeteo: SHS a prelungit Codul Galben de averse puternice însoțite de grindină și descărcări electrice

Serviciul Hidrometeorlogic de Stat (SHS) a prelungit până joi, 20 iunie, Codul Galben de instabilitate atmosferică. Conform meteorologilor, în perioada indicată se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (15-45 litri pe metru pătrat) cu grindină și vijelie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:41

EURO 2019 U21 | Partida Anglia şi România va fi arbitrată de suedezul Andreas Ekberg / ORA meciului

EURO 2019 U21 | Partida Anglia şi România va fi arbitrată de suedezul Andreas Ekberg / ORA meciului

Meciul Anglia - România de la EURO 2019 U21, care va avea loc vineri, de la ora 19:30, va fi arbitrat de suedezul Andreas Ekberg.

( ) Citeşte tot articolul

Externe 20 Iunie 2019, ora: 12:36

Armata rusă BOMBARDEAZĂ în continuare Ucraina

Armata rusă BOMBARDEAZĂ în continuare Ucraina Din editia print

Trupele de ocupație rusească au continuat astăzi, 19 iunie, bombardamentele în regiunile separatiste ucrainene. Sub focul rușilor a nimerit localitatea ATLU Zolotoe-4 din regiunea Lugansk, acolo unde bombardamentul a avut loc la distanța de numai 30 de metri de un bloc locativ. Din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:19

Alertă pentru turiștii care călătoresc în Grecia - Un virus periculos i-ar putea ucide

Alertă pentru turiștii care călătoresc în Grecia - Un virus periculos i-ar putea ucide

Oficialii greci din domeniul Sănătății îi avertizează pe turiștii care plănuiesc să călătorească în Grecia în această vară cu privire la riscurile la care se expun din cauza tânțarilor, purtători ai virusului West Nile, potrivit stirileprotv.ro.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 12:08

VIDEO /// Putin, discurs în fața națiunii, la o zi după ce patru separatiști pro-Rusia au fost puşi sub acuzare pentru doborârea zborului MH17

VIDEO /// Putin, discurs în fața națiunii, la o zi după ce patru separatiști pro-Rusia au fost puşi sub acuzare pentru doborârea zborului MH17

Preşedintele rus Vladimir Putin se va adresa naţiunii într-un discurs televizat în direct joi, la o zi după ce o investigaţie condusă de Olanda a pus sub acuzare patru separatişti pro-Rusia din Ucraina pentru doborârea zborului MH17 în 2014, relatează The Guardian,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:57

Usatîi a venit la Primăria mun. Bălți într-un tricou cât trei salarii pentru un an și jumătate / FOTO

Usatîi a venit la Primăria mun. Bălți într-un tricou cât trei salarii pentru un an și jumătate / FOTO

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi a revenit zilele acestea la Bălți. Înainte de asta, le-a făcut o vizită colegilor de partid din Fălești, și-a revăzut casa părintească și școala unde a învățat.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:46

Pentru a-l înlocui pe cumătrul său, Năstase va organzia un concurs la IGP

Pentru a-l înlocui pe cumătrul său, Năstase  va organzia un concurs la IGP

În cadrul ședinței guvernului de astăzi, noul ministru de Interne Andrei Năstase a declarat că intenționează să organizeze un concurs pentru selectarea unui nou șef la Inspectoratul General de Poliție și pentru a-l  înlocui pe cumătrul său Gheorghe Băla.n 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:44

ULTIMA ORĂ /// Persoana care a atacat procurorul din Hânceşti a fost REȚINUTĂ / Riscă dosar penal pentru tentativă de OMOR

ULTIMA ORĂ /// Persoana care a atacat procurorul din Hânceşti a fost REȚINUTĂ / Riscă dosar penal pentru tentativă de OMOR

Bărbatul, care a atacat procurorul din Hânceşti, a fost reţinut acum câteva minute.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:20

Imagini incredibile au fost filmate pe cerul Marii Britanii.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:09

Dodon își face PR electoral și anunță primul că locatarii blocului din Otaci ar trebui să primească apartamente sau case din BANII STATULUI

Dodon își face PR electoral și anunță primul că locatarii blocului din Otaci ar trebui să primească apartamente sau case din BANII STATULUI

Dodon a mers astăzi dimineață la Otaci și le-a promis oamenilor afectați de prăbușirea blocului de din Otaci ar trebui să fie compensați din bugetul statului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:07

Promisiunea unei „alianțe temporare” - O MINCIUNĂ PREMEDITATĂ? Hahn către Greceanîi: „Ne dorim să vedem această majoritate parlamentară și coaliție guvernamentală până la SFÂRȘITUL mandatului”

Promisiunea unei „alianțe temporare” - O MINCIUNĂ PREMEDITATĂ? Hahn către Greceanîi: „Ne dorim să vedem această majoritate parlamentară și coaliție guvernamentală până la SFÂRȘITUL mandatului”

Comisarul european pentru politica de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, care s-a aflat ieri într-o vizită în R. Moldova, a apreciat maniera pașnică de gestionare a crizei politice de la Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 11:05

 Stimată doamnă prim-ministru, mă îndoiesc că la Universitatea Harvard din SUA, unde țin lecții peste 30 de laureați ai Premiului Nobel, ați studiat limba română și istoria poporului nostru. Cum puteți afirma că noul Guvern, pe care cu onoare îl conduceți,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 10:40

VIDEO de COȘMAR /// UPDATE - Clădirea va fi demolată /// O parte dintr-un bloc de NOUĂ etaje din Otaci s-a PRĂBUȘIT sub ochii locuitorilor

VIDEO de COȘMAR /// UPDATE - Clădirea va fi demolată /// O parte dintr-un bloc de NOUĂ etaje din Otaci s-a PRĂBUȘIT sub ochii locuitorilor

Un bloc cu nouă etaje s-a prăbuşit la Otaci. S-a întâmplat aseară, în jurul orei 21.30, şi, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 10:29

Veste proastă pentru cei care trec des vama cu România /// Guvernul Sandu promite să ÎNCHIDĂ toate magazinele duty free

Veste proastă pentru cei care trec des vama cu România /// Guvernul Sandu promite să ÎNCHIDĂ toate magazinele duty free

Toate benzinăriile, barurile și restaurantele duty free la intrarea în Republica Moldova și regiunea transnistreană vor fin interzise, despre acest lucru a anunțat pe pagina de Facebook, Maia Sandu.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Iunie 2019, ora: 08:43

Iurie Bolboceanu, condamnat la 14 ani de închisoare pentru SPIONAJ în favoarea Rusiei, a fost ACHITAT astăzi de Curtea de Apel /// VIDEO

Iurie Bolboceanu, condamnat la 14 ani de închisoare pentru SPIONAJ în favoarea Rusiei, a fost ACHITAT astăzi de Curtea de Apel  /// VIDEO

 Curtea de Apel din Chișinău, a decis la 19 iunie curent, în favoarea fostului deputat din fracțiunea Partidului Democrat, Iurie Bolboceanu, care anterior fusese condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei, scrie „Kommersant“. Potrivit sursei, acesta ar fi fost...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)