Actualitate

Washington Post despre vizita lui Timofti la Bucureşti: Iohannis cere R. Moldova reforme pentru împrumutul de 65 mln dolari

Președintele României, Klaus Iohannis cere R. Moldova să reformeze de urgență sistemul juridic și cel bancar, astfel încât Guvernul de la București să lanseze acordarea împrumutului de 65 milioane de dolari, necesar Chișinăului pentru a preveni un colaps economic, titrează publicația.

„Așteptăm primii pași concreți. Cred că guvernul de la Chișinău este cointeresat să demareze aceste reforme, dar nu știm dacă acest proces va dura o lună, trei sau șase. Am decis să acordăm Moldovei un ajutor umanitar, pentru a ajuta oamenii de acolo”, a spus Iohannis.

Moldova este una dintre cele mai sărace țări din Europa, cu un salariu lunar de doar 220 euro. Țara a fost măcinată de mai bine de o lună de un val de proteste și instabilitate politică, ca urmare a dispariției unui miliard de dolari din trei bănci din țară.

sursa: washingtonpost.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *