Woody Allen şi Amazon au ajuns la o înţelegere în procesul în care cineastul cerea despăgubiri de cel puţin 68 de milioane de dolari

publicat în Actualitate pe 10 Noiembrie 2019, 10:56

 Cineastul Woody Allen şi Amazon au ajuns la o înţelegere pentru a finaliza procesul privind acordul de colaborare pe care compania dorea să îl suspende înainte de termen.

 Cele două părţi au depus, vineri seară, acte la o curte de justiţie din New York prin care cereau anularea cazului în care erau cerute daune, informează The Hollywood Reporter.

Nu au fost dezvăluiţi termenii înţelegerii.

Allen a dat în judecată compania în luna februarie. El a susţinut că Amazon nu poate justifica anularea acordului de a lansa următoarele 4 filme ale sale şi a cerut daune între 68 şi 73 de milioane de dolari.

Comentariile cineastului privind mişcarea #MeToo au reprezentat motivul pentru care Amazon a dorit terminarea contractului.

Allen, care a fost acuzat în trecut de fiica adoptiva Dylan Farrow de abuz sexual, învinuire nedovedită şi negată permanent de cineast, şi-a exprimat simpatia faţă de fostul producător Harvey Weinstein, aflat în centrul unui uriaş scandal sexual la Hollywood. Compania susţine că afirmaţiile făcute de Allen au sabotat eforturile de promovare a filmului „A Rainy Day in New York”, lansat toamna aceasta.

Un judecător federal din Manhattan a decis la finalul lunii iulie să respingă patru dintre cele opt solicitări făcute de Woody Allen în procesul intentat Amazon.