Zavaidoc, lăutarul care a ridicat moralul soldaţilor români

Şi de ce tremurătoare ea la pieptu-i mă strângea,
De-i ceream o sărutare, Ea-mi da zece, dar plângea.
Spune, mândro, spune mie cine mi te-a supărat,
Şi de-atuncea porţi ponoase fără ca să ai păcat.
(„Dacă ea nu mă iubeşte”)

Este greu să vorbeşti despre Zavaidoc. Nu ştii dacă să începi prin a povesti despre un mare lăutar ale cărui cântece erau menite să ridice moralul soldaţilor români în timpul Primului Război Mondial sau, mai degrabă, despre un bărbat foarte iubit de femei, inclusiv de cele cu bani.

Zavaidoc, pe numele său real Marin Teodorescu, a fost un renumit cântăreţ român din perioada interbelică (n. 8 martie 1896, Piteşti – d. 13 ianuarie 1945). A fost fiul unui cunoscut lăutar, viorist şi ţambalagiu, Tănase Teodorescu. Este înmormântat în Cimitirul Mănăstirii Cernica, de lângă Bucureşti. Talentul şi virtuozitatea lui Marin Teodorescu au fost recunoscute şi de George Enescu, cei doi prezentând pe front, în timpul primei conflagraţii mondiale, spectacole muzicale menite să ridice moralul soldaţilor români, iar în al Doilea Război Mondial, Zavaidoc a cântat la Odesa pentru mareşalul Antonescu. Multe din cântecele lui Marin Teodorescu au devenit şlagăre ale muzicii lăutăreşti, ele fiind ascultate şi în prezent cu nostalgie.

Zavaidoc – om pus pe veselie şi nebunii

Pseudonimul Zavaidoc l-a primit pe când îi înveselea pe ofiţerii serviciului militar (1916-1918) şi reprezintă o variantă lexicală regională veche – „zavaidoacă”. Se spune că, în limbajul arhaic muntenesc, ,,zavaidoacă” însemna năbădăios, neastâmpărat, zurbagiu, fire iute, om pus pe veselie şi nebunii.

Rămas orfan din adolescenţă, împreună cu fratele Vasile şi sora Zoe, Marin Teodorescu pleacă la Bucureşti şi formează un taraf, numit mai târziu Fraţii Zavaidoc. Vasile cânta la vioară, Marin – la chitară, iar Zoe – la acordeon.

În 1916, la scurt timp după ce armata română a trecut Carpaţii şi a suferit înfrângere după înfrângere, iar deasupra Bucureştiului îşi făceau apariţia primele avioane nemţeşti, Zavaidoc se înrolează voluntar, alături de fratele său Vasile, în Regimentul 44 Infanterie. Conform livretului militar, Zavaidoc avea înălţimea de 1,56 m şi 80 kg, o cicatrice la buză, păr negru şi ochi căprui. Dar ceea ce contează cu adevărat este faptul că Zavaidoc formează o echipă din artiştii adunaţi acolo, care mergeau prin spitalele Botoşaniului pentru a mai ridica moralul răniţilor.

Avea contracte de sute de mii de lei

După război, Bucureştiul prinde culoare, iar artiştii sunt în prim-planul atenţiei. Zavaidoc, având nevoie de bani pentru a se întreţine şi în acord cu firea sa, cântă în ţară, dar şi în străinătate. În 1919, lăutarul se află alături de trupele române care au ocupat Budapesta. În 1937 cântă la Paris, însoţind o delegaţie a României. Prin 1925-1926, Zavaidoc semnează primul contract cu Casa de discuri „Columbia”. Se spune că a scos peste 300 de discuri. Acestea cuprind şlagăre precum De când m-a aflat mulţimea, Dragostea e ca o râie, Foaie verde spic de grâu, Mărie şi Mărioară, Pe deal sau vestitul Cântec al lui Zavaidoc care i-au adus milioane de lei. „Avea la Bucureşti trei maşini cu şofer. Cât cânta, şoferul stătea la o masă şi consuma orice, că plătea „tata”. Avea milioane, dar era darnic. Când trecea gunoierul pe stradă, îl chema în casă, deschidea şifonierul şi-i spunea să aleagă ce costum vrea! Le întreţinea şi pe nepoatele sale, dar ajuta cu bani şi studente de la Conservator”, a povestit recent fiica acestuia Constanţa, într-un interviu cu Jean Dumitrescu, singurul copil al lui Zavaidoc care mai este în viaţă şi care trăieşte în condiţii în care „niciun câine nu ar trăi”.

Restaurantele bucureştene se băteau pentru el. Dar şi concurenţa era dură: Cristian Vasile, Jean Moscopol, Maria Tănase, Titi Botez, Gion, Dorel Livianu, Mia Braia ori Petre Alexandru. „Cireşica” de lângă Cişmigiu, restaurantul cu grădină şi balcoane în care petrecea ,,boema geniilor în devenire”, ajunsese să fie cunoscut, pentru călătorii cu tramvaiul, ca staţia Zavaidoc. Vatmanul striga: ,,Dă-te, neamule, jos, c-am ajuns la Zavaidoc!”.

Femeile roiau în jurul lui

Se căsătoreşte la 43 de ani şi asta deoarece iubita sa, Constanţa, era gravidă în şapte luni. Era mai tânără cu 15 ani şi era geloasă. Din când în când, câte ,,o nebună”, cum le zicea soţia lui, venea din Bucureşti la Piteşti, necrezând că Zavaidoc s-a căsătorit.

În restaurante erau serviţi cu şampanie direct de patroni, comandau peşte viu, din acvariu. Soţia i-a adus pe lume trei copii, două fetiţe, Constanţa şi Niculina, şi un băieţel, Zavaidoc. Constanţa este singura care a supravieţuit războiului. La naşterea primei fete, Zavaidoc străbate Piteştiul de la un capăt la celălalt într-o sanie plină cu sticle de şampanie, pentru a ciocni cu orice trecător.

În 1943, plutonierul în rezervă Zavaidoc primeşte ordin de concentrare la o unitate din Târgovişte. Aici se îndrăgosteşte de Tuca. Se gândeşte chiar să divorţeze pentru ea. Pleacă apoi la Tighina. Pe faţada unui mare restaurant din Tighina, „Victoria”, scria cu litere mari: ,,Aici cântă marele cântăreţ român Zavaidoc, venit să distreze armata română”.

Orbeşte, trăindu-şi în chinuri ultimele clipe ale vieţii

Bombardamentele din 1944 îl prind pe Zavaidoc la Bucureşti. Casa lăutarului din vecinătatea Gării de Nord este dărâmată, iar sora sa Zoe moare în bombardament, lăsând cinci copii în urmă. Îndurerat, Zavaidoc se refugiază la Caracal, noaptea cântând, ziua căutându-şi ascunzişul prin adăposturi. Toamna îl prinde la Câmpulung, are o piesă nouă în repertoriu: „Oci ciornîe” („Doi ochi negri”), adresată îndeosebi militarilor sovietici.

De la Câmpulung ajunge la Turnu-Măgurele, unde ruinat, fără casă, cu grija nepoatelor pe cap, cu trei copii, Zavaidoc cade la pat, tensiunea îi ajunge la 28, face nefrită. La 31 decembrie 1944 este internat la Spitalul bucureştean „Filantropia”. Orbeşte, trăindu-şi în chinuri ultimele clipe ale vieţii. A murit la 13 ianuarie 1945, în aceeaşi zi cu fiica sa Niculina.

Celebrul scriitor român Mircea Cărtărescu a reluat în De ce iubim femeile, una din cărţile cel mai bine vândute în 2004, legenda Zarazei, o fată de o frumuseţe stranie de care se îndrăgosteşte Cristian Vasile, rivalul de seamă al lui Zavaidoc. La Piteşti se organizează în ajunul sărbătorilor de iarnă Festivalul naţional de muzică lăutărească veche Zavaidoc, care anul acesta va ajunge la cea de-a VI-a ediţie.

Timpul.md