Bună Dimineața

Zece ani de frăsuială parlamentară

…Iniţiativa venea din partea liderului pepecedist. Mulţi o criticau, explicând că ea poate da undă verde promovării în fruntea statului a unei persoane ce va întoarce vectorul nostru politic spre Rusia, şi că persoana respectivă va fi un reprezentant al comuniştilor. Dar, deşi „bolşevicii” se consolidau şi era clar că, în următoarele alegeri, ei vor obţine o majoritate parlamentară, „bărbosul” şi acoliţii lui şi-au realizat scopul, activându-şi în acelaşi timp hăcuitul în forţele democratice.

Şi dacă în Parlamentul anului 2000 existau 40 de deputaţi comunişti, la 25 februarie 2001 aceştia au luat 71 de mandate. Iar preşedinte al RM a devenit Vladimir Voronin, care a concentrat toată puterea în mâinile sale, punând în fruntea Legislativului păpuşi ca Eugenia Ostapciuc… Astfel, de facto, Moldova n-a fost niciodată republică parlamentară, în plus – ne-am dat de mai multe ori cu capul de piatră şi cu piatra în cap atunci când a trebuit să alegem şeful statului. Cred că aceşti zece ani de „frăsuială parlamentară” ne-au convins de necesitatea unui răspuns pozitiv la referendumul programat pentru 5 septembrie privind modificarea art. 78 din Constituţie, ca preşedintele republicii să fie ales prin vot direct de către tot poporul.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *