Zece tineri din Chişinău au primit sâmbătă, 2 decembrie, Premiul municipal pentru tineret în domeniile științei, literaturii şi artelor.
Premiul este acordat anual de către Direcția generală educație, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău. Câștigătorii concursului au primit diplome de laureat, mențiuni şi premii bănești, transmite IPN.
Autorităţile își propun astfel să încurajeze aptitudinile artistice şi spiritele inovatoare ale tinerilor, care pe parcursul ultimilor doi ani au obținut rezultate remarcabile în diverse domenii de activitate. În urma deliberărilor Comisiei de experţi pentru evaluarea dosarelor înaintate la concurs, zece tineri au devenit deținători ai Premiului municipal pentru tineret, în valoare de zece mii de lei.
În domeniul științei de premii s-au învrednicit: Corina Gribincea – economie, Nadejda Butnari – educație, Radu Buzatu – fizică, Iuliana Radu – medicină, Alexandru Prisac – juridică şi Silvia Racoviță – chimie.
În domeniul literaturii şi artelor laureați au devenit: Vasile Gribincea – literatură, Dumitru Mâţu – arta muzicală, Pavel Efremov – arta muzicală şi Daniela Burlaca – arta teatrală.
Mențiuni în valoare de două mii de lei au fost acordate pentru alți zece tineri. Este vorba despre: Ghenadie Sârbu, Oleg Palamarciuc, Natalia Borodin, Tatiana Manceva, Cornel Coșer, Mariana Lozinschi, Victor Manolachi, Vădim Vasiliu şi Ecaterina Mardari. Premiul de încurajare, în valoarea de o mie de lei, a fost acordat lui Vladimir Vohmeanin.
Concursul pentru Premiul municipal pentru tineret în domeniul ştiinţei, tehnicii, literaturii şi artelor a fost inițiat în anul 1996. Concursul este organizat anual, iar de la începutul organizării lui, peste două mii de laureați au primit Premiul municipal pentru tineret.
Sursa: Ipn.md
|
Liderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolulCeaiul verde este recomandat în curele de slăbire, însă pe lângă rolul sau dietetic, această licoare previne o serie de alte afecţiuni sau ameliorează dureri nebănuite. Îţi spunem câteva lucruri pe care experţii în medicină naturistă nu ţi le-au...
( ) Citeşte tot articolulPrimele doze de vaccin Pfizer ar urma să ajungă în Republica Moldova în a doua jumătate a lunii martie, prin programul Covax al ONU, a anunţat preşedinta Maia Sandu, după o discuţie cu directorul regional al acestei companii, Sinan Atlig, transmite Agerpres.ro.
( ) Citeşte tot articolulFiecare al doilea fumător care încearcă să renunțe la țigări se întoarce la vechiul obicei după o săptămână sau chiar mai puțin. Cel mai des fumătorii susțin că nu pot renunța la acest viciu din cauza lipsei de voință. Potrivit The Sun, 52 procente susțin că...
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul regimului de la Tiraspol minte în legătură cu cele 1800 de doze de vaccinuri pe care Chişinăul urmează să le trimită regiunii transnistrene. Cele 1800 de doze fac parte din lotul pe care Republica Moldova le-a primit drept donaţie din partea României, însă...
( ) Citeşte tot articolul