Actualitate

Zeci de români au protestat în Piaţa Victoriei: „PSD, ciuma roşie”

„Ne-am saturat de PSD şi de Firea, care acum s-a gândit că e mai bine să ia bani de la străzi şi de palmieri ca să dea la biserici. Nu am nimic cu bisericile, dar cred ca ar trebui sa prioritizăm lucrurile. S-a scumpit benzina şi acum se vor scumpi toate pentru că trebuie să scoată de undeva bani pentru a da pensiile şi salariile pe care le-au tot promis”, susţine Ionela, o femeie de 40 de ani prezentă în piaţă.

„Dacă Dragnea ar întra la puşcărie, nu ar mai fi proteste. Eu o să ies în stradă până o să îl văd pe Dragnea acolo unde îi este locul. L-a schimbat pe Grindeanu ca să aducă un guvern mai slab, iar cea mai bună dovadă este ministrul Educaţiei, care face ce îl duce pe el capul şi care nici măcar nu ştie să vorbească corect limba româna. Să le fie ruşine!”, explică, nemulţumit, Andrei, în vârstă de 36 de ani.

„Eu stau şi mă întreb cât crede acest Guvern că mai avem răbdare cu el? O să se ajungă la proteste ca asta iarnă dacă nu o să se renunţe la legile justiţiei, care sunt o ruşine pentru ţara asta. Adică CSM a dat aviz negativ, ambasadele spun că legile astea nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu Occidentul, şi ei tot insistă să facă numai ce vor ei. Dacă noi i-am ales, noi ii vom da jos”, a declarat şi Răzvan, un tânăr ieşit în stradă pentru a protesta.

„Mai bine mort decât pesedist!” şi „PSD, ciuma roşie!” se numără printre lozincile scandate de cei prezenţi în Piaţa Victoriei.

La faţa locului sunt mai multe echipaje de poliţie, dar şi dispozitive de jandarmi, pentru a asigura ordinea publică în zonă.

Circulaţia în Piaţa Victoriei se desfăşoară normal.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *