Actualitate

Zi de cosmar la BAC

Ghinion la ultimul examen de bacalaureat. Mai multi liceeni stresati si descurajati au fost trimisi acasa, fara a sustine examenul, pentru ca, din cauza unor probleme tehnice, in mai multe licee nu s-a reusit accesarea testelor pentru examenul de bacalaureat.

Luni, softul special elaborat de Ministerul Educatiei si Tineretului pentru transmiterea si receptionarea testelor s-a blocat. Dupa cateva ore de incercari disperate de a accesa programul – timp in care programatorii alergau de la un centru la altul -, s-a decis ca examenul sa fie transferat pentru ziua de miercuri. Anul acesta, pentru prima data, testele au fost transmise prin posta electronica, la care au avut acces doar presedintii centrelor de BAC, singurele persoane carora li se comunica parola.
„Ieri a fost o zi de cosmar. Daca mai avea loc inca un examen, cred ca toti sefii directiilor de invatamant am fi avut atac de cord. Din cele patru centre de bacalaureat din Nisporeni, programul cu teste s-a deschis doar in doua. Am fost nevoiti sa luam legatura cu Directia de invatamant din Straseni, ca sa aducem testele la informatica si chimie de acolo. Am trimis liceenii acasa sa manance si au revenit mai tarziu sa sustina examenul”, ne-a spus Maria Ciobanu, sefa Directiei invatamant, tineret si sport din raionul Nisporeni.

La Straseni, programul cu teste a putut fi accesat in trei centre din cele sapte existente. Dar, pana la urma, toti absolventii au reusit sa sustina bacalaureatul, fiindca sefa directiei a solicitat permisiunea Ministerului Educatiei pentru a fi deschise toate testele acolo unde a fost posibila accesarea, dupa care – transportate in centrele cu probleme. In raionul Hancesti doar la un singur centru a fost sustinut examenul de BAC, peste 400 de liceeni asteptand ore in sir sa fie deschis programul. Sefa Directiei de invatamant a fost chemata la minister sa ia testele, dar, fiind trecut de miezul zilei, s-a decis amanarea examenului. Cu probleme grave s-au confruntat mai multe licee din municipiul Chisinau. Aici a fost posibila sustinerea bacalaureatului doar in 41de centre din totalul de 72. La inchiderea editiei, Ministerul Educatiei inca nu stia exact in cate centre de bacalaureat din republica n-a fost posibila accesarea testelor…

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *