Eveniment

Ziua mondială a poeziei

"Ziua mondială a poeziei este o ocazie de a ne onora poeții, de a reînvia tradițiile orale, cum ar fi recitalurile de poezie, de a promova lectura, scrierea și predarea poeziei, de a întări legătura dintre poezie și alte arte, cum ar fi teatru, dansul, muzica și pictura și de a facilita vizualizarea poeziei prin intermediul mass-mediei. Așa cum poezia continuă să unească oamenii de pe toate continentele, toți sunt invitați să se alăture" marcării acestei zile, este îndemnul directorului general al UNESCO, Irina Bokova, prin mesajul său din acest an, potrivit site-ului en.unesco.org.

Această zi celebrează una dintre formele cele mai frumoase ale exprimării și ale identității culturale și lingvistice a popoarelor. Prezentă de-a lungul istoriei, în toate culturile și pe fiecare continent, poezia vorbește despre umanitatea noastră comună, despre valorile noastre comune, transformând cel mai simplu poem într-un accelerator puternic pentru dialog și pace. Poezia transmite valorile cele mai intime ale diverselor culturi. UNESCO recunoaște capacitatea unică a poeziei de a surprinde spiritul creativ al minții umane.

Unul dintre obiectivele principale ale zilei este de a susține diversitatea lingvistică prin intermediul expresiei poetice și de a oferi limbilor pe cale de dispariție posibilitatea de a fi auzite în cadrul comunităților lor.

Cu prilejul Zilei mondiale a poeziei, în România se organizează în fiecare an tot mai multe evenimente. În acest an, un eveniment este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române, împreună cu Asociația Euro CulturArt, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din București, APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România și Opera Scrisă.ro la Green Hours Cafe — RECITAL CU PERECHE — "Noi și amintirea lor"—, un proiect dedicat promovării poeziei române contemporane prin intermediul unor lecturi publice.

GALA DE POEZIE & JAZZ marchează și ea Zilei mondiale a poeziei printr-un show unicat de blues și jazz oferit de Mike Godoroja&Blue Spirit, cu lecturi din cărțile laureaților celor mai importante premii de poezie acordate în România în ultimii trei ani, organizată de Muzeul Național al Literaturii Române din București (MNLR) și Asociația Euro CulturArt în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I”.

Printre alte manifestări dedicate zilei se află și cele organizate la Memorialul Ipotești, precum și în numeroase orașe din țară.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *